Lovitură dură pentru aceşti români! Anunţul celor de la BNR îi lasă fără bani. Sunt valori record ale ROBOR

Lovitură dură pentru aceşti români! Anunţul celor de la BNR îi lasă fără bani. Sunt valori record ale ROBORSursa: Facebook

Banca Națională a României transmite valori record la indicele ROBOR. Din această cauză, instituția decide să majoreze rata dobânzilor de la 2%, la 2,5%. Când are loc scumpirea?

Indicele ROBOR este cel după care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă. De joi, când înregistra un procent de 3,56%, a crescut până vineri la 3,57%, conform BNR.

În anul 2021, indicele consemna o valoare de 1,55% pe an. Una dintre cele mai mari valori a indicelui ROBOR din ultimii ani a fost înregistrată în februarie 2014, când aceasta era de 3,73%.

Creșteri la indicele ROBOR pe 6 și 12 luni

Indicele calculat pentru un interval de 6 luni este și el mărit în mod direct, de la 3,76%, la 3,77%, în timp ce indicele ROBOR pe un an întreg arată o creștere de la 3,91%, la 3,92%.

Administrația BNR a hotărât, dată fiind situația, să majoreze ratele dobânzilor din politica monetară, de la 2% pe an, la 2,5%, de pe data de 10 februarie 2022, Banca dorind a păstra și controlul asupra lichidităților ce circulă în piața monetară.

Planul ministrului de Finanțe cu privire la ratele românilor

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a vorbit despre creșterea alarmantă a ratelor bancare, provocată de evoluția ROBOR, și a precizat că s-ar putea să fie nevoie de intervenția statului.

„Spre deosebire de alții, am spus anul trecut ce se va întâmpla. Dacă dobânzile vor crește și inflația va creste. Nu aș spune că sunt îngrijorat pentru că se confirmă o realitate pentru care trebuia să fiu pregătit. Nu eu, statul trebuie să fie pregătit”, spune ministrul.

Problemele economice devin din ce în ce mai mari, iar românii încep să-și calculeze fiecare leu. O problemă, pe lângă facturile foarte mari, care au venit în ultima vreme la energia electrică și la gaze, este cea legată de ratele bancare. Care s-au majorat și ele îngrijorător. Astfel, la un credit ce a avut o valoare de 225.000 de lei, rata a crescut cu 300 de lei, în doi ani.

„Riscurile default, adică riscurile ca unele credite sa devină neperformante, având în vedere o prognoză de dobânzi care începe să fie crescătoare, este încă jos, marginal. Dacă lași lucrurile să se desfășoare nepredictibil, dobânzile vor creste. Haideți să stopăm acest fenomen inflaționist și lucrurile vor reveni la normalitate”, transmite ministrul.

Statul ar putea adopta o măsură prin care ratele la bănci să fie amânate, așa cum a fost în 2022.

„Dacă nu, vor crește dobânzile și va trebuie să intervii ca stat, la fel ca în 2020, cu amânarea ratelor. Dar atunci nu era pentru că erau dobânzile sus ci pentru ca erau restricții și oamenii nu aveau capital cu care sa plătească ratele”, a spus ministrul de Finanțe.

Ne puteți urmări și pe Google News