Lovitură de proporții pe fondul cursei pentru vaccinuri anti-COVID 19

Lovitură de proporții pe fondul cursei pentru vaccinuri anti-COVID 19

Faptul că se găsește în prima linie a vaccinurilor anti-COVID-19 nu pare să împiedice AstraZeneca să își schimbe strategia pe care o adoptase încă dinainte de apariția pandemiei.

Laboratorul farmaceutic a anunțat sâmbătă achiziționarea companiei americane de biotehnologie Alexion, specializată în bolile rare pentru suma de 39 de miliarde de dolari, scrie AFP.

Operațiunea comercială a fost plătită cu o primă de 45% față de cursul la care Alexion era cotată vineri.

Este cea mai mare achiziție realizată vreodată de grupul născut prin fuziunea, în 1999, dintre compania britanică Astra și compania suedeză Zeneca.

Este de asemenea și cea mai importantă tranzacție din industria farmaceutică de la cumpărarea, în 2019, a companiei Allergan de către AbbVie pentru suma de 63 de miliarde de dolari.

„Este o oportunitate formidabilă pentru noi să ne accelerăm dezvoltarea în imunologie, de a pătrunde în domeniul unui nou tip de boli, de a fi în legătură cu noi medici și noi pacienți pe care nu îi puteam trata până acum”, a declarat Pascal Soriot, director general al AstraZeneca, care are în vedere o mărire de capital de 25 de miliarde de dolari, ca urmare a achiziție de sâmbătă.

Cu o activitate bogată în domeniul activității oncologice, grupul, care este prezent și în domeniul tratamentelor bolilor cardiovasculare și respiratorii, adaugă încă un domeniu în portofoliul său.

Odată cu Alexion, scrie AFP, AstraZeneca intră în posesia a 11 molecule aflate în dezvoltare și mai cu seamă a Soliris.

Acest medicament, care înregistrează o cifră de afaceri de 5 miliarde de dolari anual, se alătură mendicamentului anti-cancer Tagrisso (3,2 miliarde de dolari). Cel din urmă, care costă mai multe sute de mii de dolari per pacient, nu are nici un rival la orizont, pentru cel puțin câțiva ani buni de acum încolo.

Alegând să se întărească și în domeniul bolilor rare (al căror număr oficial înregistrat depășește 7000), AstraZeneca alege un model economic de dezvoltare insolit, care se interesează atât de biotehnologie cât și de „Big Pharma”.

Datorită numărului mai mic de pacienți, testele clinice sunt mai puțin scumpe. Costul unui tratament se cifrează la zeci, chiar sute de mii de dolari, ceea ce îl face un segment foarte rentabil.

Cu Alexion, grupul care mizează pe profituri de 500 de milioane de dolari, se întărește în Statele Unite.

Activitatea sa în domeniul bolilor rare va avea sediul la Boston, acolo unde își au sediul majoritatea companiilor din biotehnologie.

De mai multe luni, observatorii se așteptau la o achiziție a AstraZeneca, al cărui curs a crescut cu 70% în ultimii trei ani.

În iunie, zvonuri despre o megafuziune cu laboratorul american Gilead au animat bursele.

De partea sa, Alexion, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 5 miliarde de dolari (+21%), se afla în conflict cu fondul de investiții Elliott. Acesta, care deține acțiuni la Alexion din 2017, critica atitudinea de „lup singuratic” a patronului său și făcea presiuni pentru a se lăsa cumpărat.

Ca urmare a tranzacției de sâmbătă, acționari actuali de la Alexion vor deține 15% din AstraZeneca.

Ne puteți urmări și pe Google News