Lovitură ANAF la o importantă firmă austriacă. Artificiul prin care grupul Egger evita să plătească impozite statului român
- Ionel Sclavone
- 9 ianuarie 2023, 17:16
O importantă firmă austriacă, care derulează afaceri pe teritoriul României, este acuzată că și-ar fi diminuat profiturile pentru a plăti impozite mai mici statului. Prin anumite aranjamente contractuale, compania respectivă a declarat impozite și taxe mai mici cu câteva milioane de lei în câțiva ani. Situația a fost depistată în urma unui control ANAF, iar în prezent lucrurile au ajuns în instanță care a dat o primă decizie favorabilă statului român.
Compania austriacă Egger România, membră a grupului cu același nume, este acuzată de inspectorii ANAF că nu ar fi plătit taxe și impozite, către stat, în valoare de 7,7 milioane de lei. Dosarul a ajuns în justiție, la Curtea de Apel Suceava, care a pronunțat o primă hotărâre prin care a dat câștig de cauză statului român. Urmează recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Grupul austriac Egger a înființat o sucursală în România, în 2006, și a înființat o fabrică în orașul Rădăuți, județul Suceava. Aici produce piese de lemn pentru mobilier și amenajări interioare, dar și pentru construcții și pardoseli.
Acuzațiile împotriva firmei au fost formulate de ANAF, în urma unui control. Inspectorii au descoperit că sucursala grupului austriac a trecut la cheltuieli deductibile sume de ordinul milioanelor, în baza unor artificii între firmele din cadrul grupului. Astfel, firmele „mamă” și „surori” au fost încheiate contracte pentru dreptul de folosință a mărcilor Egger, dar și pentru diferite achiziții de mărfuri.
Controlul a avut în vedere perioada octombrie 2013 - decembrie 2018. În urma verificărilor, Fiscul a stabilit că prin astfel de aranjamente statul român ar fi fost păgubit cu aproximativ 7.7 milioane de de lei, reprezentând impozite și TVA care nu s-au plătit.
Statul român a fost văduvit de taxe și impozite
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a decis să oblige compania Egger România să plătească 3.363.754 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi 4.306.181 lei, reprezentând TVA suplimentar.
Cea mai mare parte sumei stabilite de Fisc provine din neadmiterea deductibilității unei cheltuieli în valoare de 10.259.579 RON şi a TVA aferentă în cuantum de 2.089.401 RON, înregistrate de societate pentru servicii de licențiere şi de marketing prestate de Fritz Egger GmbH & Co Austria. Este vorba despre un contract încheiat în 2013, între firme din același grup, prin care sucursala din România plătea taxe pentru drepturi de proprietate intelectuală aferente unor mărci, brevete de design şi patente, modele şi aplicații.
Practic firma din Austria refuza să ofere celei din România, din cadrul aceluiași grup dreptul de a produce prefabricatele din lemn fără să achite o taxă de 3% din cifra de afaceri generată din produsele vândute. Sucursala a plătit și, ulterior, a înregistrat aceste cheltuieli ca deductibile pentru a-și reduce impozitele și taxele destinate statului român.
Constatările ANAF în cazul Egger
ANAF a respins acest artificiu, arătând că serviciile de licențiere nu ar fi necesare societăţii din România deoarece nu face decât să vând anumite produse. În plus, au mai arătat inspectorii fiscali, contractul de licență prezintă informaţii cu caracter general, din care nu ar rezulta natura exactă a serviciilor prestate către compania soră din Austria și nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte că serviciile de licențiere au fost efectiv prestate.
În aceste condiții, Egger România a achitat sumele solicitate, după care s-a adresat instanței de judecată, la Curtea de Apel Suceava. Austriecii au solicitat anularea deciziei de imputare emisă de ANAF și returnarea sumelor plătite plus dobânzile aferente.
Curtea de Apel din Suceava a respins acțiunea, astfel că procesul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care urmează să stabilească primul termen de judecată, în recurs, după cum relatează Reporteris.ro.
Cine este firma Egger
De menționat că grupul Egger a fost înființat în anul 1961 și este unul dintre primii trei mari producători de semifabricate din lemn din Europa. Grupul austriac are o cotă de piață de circa 11% pe sectorul plăcilor aglomerate din așchii de lemn și de produse înnobilate din lemn. Grupul are 20 de fabrici și peste 10.000 de angajați la nivel mondial.
În anul 2021, ultimul despre care există date înregistrate la Ministerul Finanțelor, Egger Romania SRL a avut o cifră de afaceri de 2,06 miliarde de lei, cam 400 de milioane de euro. Profitul net realizat de companie a fost de 225 de milioane de lei.