În 1986, Răzvan Lucian Petcu, sinăian de loc, avea 21 de ani și era student în anul III la Fizică, la Măgurele. Iubita sa, cu care era și coleg de facultate, l-a luat de-o mânecă și l-a dus la biserica din satul Drăgănescu, de lângă barajul de la Mihăilești, la 25 de kilometri de București. Habar n-avea tânărul fizician cum avea să-i schimbe viața acel drum.

„Am intrat în biserică și l-am văzut pe părintele Arsenie Boca. Punea o cruce pe un candelabru primit de la niște credincioși. M-a privit în ochi și mi-a zis să-l aștept în spatele bisericii. Acolo mi-a vorbit și m-a cutremurat... Mi-a spus de familia și neamul meu. Mi-a dat niște detalii pe care n-avea de unde să le știe! Mi-a mai vorbit de preoție, deși nici nu-mi trecea prin cap, la vremea aceea... Ne-a spus să ne căsătorim și, ulterior, în ’88, i-a spus ei, din ușa altarului: «Nu vrei să rămâi aici?». Nici eu și nici ea n-am înțeles... Era un înaintevăzător, un profet, un proroc”, povestește, cu vocea tremurândă, Răzvan Petcu. Acum, la 29 de ani de atunci, este soțul acelei fete și din 1999 e preotul paroh al bisericii din Drăgănescu, pictată de marele duhovnic român Arsenia Boca, supranumit de credincioșii ortodocși Sfântul Ardealului. O bisericuță mică, cu o pictură cât pentru o catedrală națională.

FOTO: Un deceniu și jumătate a muncit „Sfântul Ardealului” la frescele și catapeteasma bisericii în care n-a avut voie să slujească

O pinacotecă biblică, murală și neopatristică

Biserica din Drăgănescu, cu hramul Sfântului Nicolae, a fost înveșmântată în tempera de Părintele Arsenie Boca. Din 1967, până în 1982, timp de 15 ani, a muncit la ea marele duhovnic. Veneau pelerini din toate colțurile țării să-l vadă pe ieromonahul-pictor oropsit de Securitate și lăsat fără dreptul de a mai sluji și a spovedi pentru vina de a fi fost creștin. Și astăzi, la peste 25 de ani de la moartea sa, vin cu miile, săptămânal. La intrarea în bisericuță te întâmpină o lumină palidă. Ce te uimește este coloritul straniu al pereților. Nu seamănă cu nimic din ce ai văzut în alte biserici. Nuanțele culorilor nu sunt aprinse, stridente, bogate. Au în ele un fel de sfârșeală timpurie, ca o primă dragoste de taină. Dar, privind ima ginile îndeaproape, mesajul lor, lăsat ca testament românilor de Arsenie Boca, îți limpezește sclerele. Te fac să pricepi neînțelegerile tale...

FOTO: Cupola bisericii Drăgănescu - o Capelă Sixtină în miniatură

„Pictura este un pic afumată, firește, de la lumânări. Anul acesta, vrem să lipim crăpăturile din ziduri și, o să vedem, dacă o și curățăm. Că e în tempera și recondiționarea e delicată”, explică, solemn, părintele Petcu, „custodele” acestei veritabile pinacoteci murale care este biserica din Drăgănescu. Picturile acestea le vezi tu, dar, de fapt, ele te privesc pe tine. „Au fost unii care au zis că ar fi necanonice! Nu-i așa! El, Părintele Arsenie, a preluat temele spirituale, biblice, vechi. Le-a transpus într-un stil mai nou. L-aș numi neopatristic!”, te lămurește părintele Petcu.

Învierea, „Gemenii” și prorocirea

De ce, oare, a ales marele duhovnic să picteze cu tempera și nu în ulei, nimeni nu știe. „Am găsit niște tuburi de vopsea bulgărești și nemțești, dar valoarea operi sale este dată de mesajul ei, nu de caliatea materialelor”, se încruntă ușor preotul din Drăgănescu.

Pe peretele nordic, Hristos se uită în ochii tăi în timp ce părăsește mormântul său vremelnic. E Învierea! Părintele Petcu te ghidează: „E unică pentru că arată exact momentul în care trupul Său trece prin piatra de mormânt. Sugerează imaterialul, spiritul!”. Deasupra capului Mântuitorului, Părintele Arsenie Boca, pe numele său lumesc Zian Boca, a pictat două turnuri gemene în flăcări. Atunci, în anii ’70, așa și-a imaginat el începutul Apocalipsei. Când te gândești la 11 septembrie 2001, te cutremură... „Această asociere între Înviere și Apocalipsă n-o mai găsești nicăieri. Ce-a vrut să ne spună? Bănuim că lumea, care e în spatele Învierii, nu mai crede în Înviere! Hai să ieși din teritoriul țării acum și asta vedem! Lumea nu mai crede în Înviere”, te pune pe gânduri preotul. Ne aduce aminte de o afirmație a lui Arsenie Boca, de după o slujbă ținută la Mănăstirea Sâmbăta se Sus, de lângă Făgăraș: „A spus «Hristos a înviat!». I s-a răspuns… A completat: «De veți crede cu adevărat că Hristos a înviat, atunci va învia și în sufletele voastre!»”. Părintele Petcu se crucește: „E o prorocire!”.

Pictura ascunsă din altar prin care și-a anunțat data morții!

Sunt mii de imagini acolo care te fac să vezi altfel ortodoxia. Arsenie Boca te învață să pricepi și după moartea sa. Una dintre cele mai interesante picturi este, însă, ascunsă credincioșilor și, mai ales, de ochii femeilor. E în absida altarului, pe mâna dreaptă. Fix în dreptul ochilor e înfățișată scena în care Sfântul Ștefan cel Nou este osândit de împăratul Constantin Copronimul. Tiranul este înfățișat cu o uitătură sardonică, înspăimântătoare. „Împăratul promova un soi de creștinism deformat iconoclast, pe când Sfântul Ștefan credea în valoarea icoanelor. Acest sfânt este singurul din iconografia bisericii Drăgănescu care are viața zugrăvită în întregimea ei!”. Deasupra scenei tiranisirei bisericii, Părintele Arsenie a scris: „Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ale idelor lui noemvrie, cu vina de pe urmă: «Ștefan mi-a făcut temnița mănăstire»”. Este vorba de convertirea la creștinism a deținuților alături de care fusese întemnițat martirul. Viața acestui sfânt nu a fost niciodată atât de bine reprezentată prin picturi, într-o biserică! Atunci, de ce? Părintele Arsenie Boca și-a anticipat data morții! În 1989, pe 28 noiembrie a trecut la cele veșnice! În aceeași zi cu Sfântul Ștefan cel Nou! În 1986 și-a prorocit moartea: „Mai sunt trei calendare. Nicio zi din 1990!”. A murit pe 28 noiembrie 1989, la mânăstirea Sinaia și a fost înmormântat pe 4 decembrie la Mânăstirea Prislop.

Ispitele diavolului din secolul XXI

Fix în spatele pangarului în care lumânăreasa satului are grijă să nu vorbești la telefon în biserică, că de fluierat nu este cazul la Drăgănescu, este o pictură cu diavoli. Da! Chiar Scaraoțchi, Necuratul, Diavolul în persoană îți aruncă ispitele în față. Sub el stau doi filozofi moderni: Renan și Nietzche. Primul spune: „Oamenii l-au creat pe Dumnezeu!”, iar al doilea decretează: „Iar eu l-am omorât!”. Dracul are mâna pe capul unui bărbat ca să-i întunece mintea. Îi spune: „Nu este suflet, totul este biochimie!”. „Ideea este foarte actuală și astăzi. Sunt oameni de știință care susțin că sufletul nu există!”, se înfioară urmașul lui Arsenie Boca de la Drăgănescu. Înfiorătoare sunt imaginile în care un diavol aruncă oamenilor ideile sale.

„Arsenie Boca nu era împotriva științei, ci împotriva pretenției că știința este atotputernică. Or, numai Dumnezeu este atotputernic!” Părintele Răzvan Petcu

Arsenie Boca, asemenea marilor scriitori de anticipație ca Asimov, H.G Wells sau Jules Verne, a prevăzut viitorul! Astfel, pe zidul dinspre nord al bisericii se pot citi, în 20 de bule, îndemnuri la eutanasie, chirurgie plastică, dezmăț, consum de droguri și alte păcate necunoscute nouă, pe vremea când marele duhovnic le imortaliza pentru veșnicie: „Veniți la noi. Vă dăm libertate cât să vă puteți sinucide. Dacă vreți”, „Cu frumusețea, luați-o după noi, urâtelor...”, „Adevărul? In vino veritas. Stafia filosofilor”. „Aici pe pământ e raiul și iadul. Drogul vă deschide ușile Raiului și porțile balamucului”, „Urâți-vă unii pe alții. Homo homini lupus”.

Minuni și minuni

Biserica de la Drăgănescu stă fix în buza lacului de acumulare de la Mihăilești. Un pic mai era și o demolau comuniștii, dacă finalizau proiectul Canalului București-Dunăre, de pe firul Argeșului. „Știu de la o doamnă care lucra în domeniu că a fost băgată și scoasă, de câteva ori de pe lista cu demolări. Lucrările s-au oprit lângă biserică, că era pe deal...”, se bucură părintele Petcu. Ideea este că jumătate din satul Drăgănescu este, acum, sub apă. O minune a salvat „testamentul” Părintelui Arsenie Boca. Au mai fost minuni aici. Parohul Răzvan Petcu se trage de barbă: „Da! Vă spun un singur caz. O familie cu cinci copii, oameni simpli, nevoiași, și-a vândut casa din București și și-a făcut una aici, la noi. Au rămas fără bani și au semnat un act prin care se angajau să plătească restul de bani într-un an. Puseseră casa gaj. N-au putut. Au mai fost păsuiți un an. Tot n-au putut. Au venit la biserică. I-am îndemnat să se roage la părintele Arsenie Boca. S-au rugat. În trei zile au primit o donație și o moștenire”. Săracii nici nu știau cine este Arsenie Boca. Au cerut o icoană cu el să o sărute. Nu știau că încă nu e sfânt.

30.000 de credincioși la o slujbă banală

Părintele Petcu este preot la Drăgănescu de 16 ani de când fostul paroh Savian Bunescu– și el întemnițat de comuniști, asemeni lui Arsenie Boca – a ieșit la pensie. „Părintele Arsenie n-avea voie să slujească. I s-a ridicat această interdicție la opt-nouă ani după ce a murit, la parastasul dânsului”, oftează părintele Petcu. Apoi, își mai face o cruce și continuă: „Prima condiție ca să devină sfânt este îndeplinită: evlavia populară!”. O a doua și cea mai importantă este cea prin care Sfântul Ardealului a continuat să aibă grijă de credincioșii ortodocși și după moartea sa. A făcut și face minuni. Cât privește evlavia norodului, un exemplu este elocvent. „Am slujit la Prislop, de prăznuire, cu 67 de preoți! Între cei 40.000 de credincioși, mai erau o sută de preoți. La ultima liturghie, de sâmbăta trecută au fost la mormântul Părintelui, 30.000 de oameni! Iar la noi, vin săptămânal peste două mii...”, se închină părintele Petcu. Când am plecat din București către Drăgănescu ne durea capul. Când am ieșit din biserica Drăgănescu aveam mintea limpede.