Se află în România locuri peste care pasul trecătorului calcă nepăsător, căci multe fapte peste care s-a așezat colbul vremii nu se cunosc nici în ziua de azi. Iar taina lor sporește, parcă, și mai tare, atunci când în jurul lor se țes povești pline de misticism, de întâmplări aflate la limita dintre fantastic și realitate. Locul acesta misterios din România, mânăstirea Pasărea, se află la o “avârlitură de băț” de București, la confluența pârâului Pasărea cu Şindriliţa, pe o limbă de pământ care parcă s-a alungit dinadins înspre cele două ape curgătoare, spre a-și păstra liniștea și intimitatea.

Sunt 20 de kilometri de la București până la pădurea Pustnicu, acolo unde omul modern se relaxează la grătare și beri. Vizavi, dincolo de Balta Pasărea, se “ascunde” parcă de ochii lumii mănăstirea cu același nume, monument istoric şi de artă întemeiat în secolul al XIX-lea la iniţiativa stareţului Mănăstirii Cernica de la acea vreme, Arhimandritul Timotei, şi în timpul domniei lui Caragea Vodă (1754 – 1844).

O întâmplare uimitoare

Legenda spune că, la originea întemeierii mănăstirii Pasărea, în anul 1813, se află stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica, Arhimandritul Timotei. Acesta a fost rugat de trei călugăriţe să le construiască un mic schit în pădurile de la marginea Codrilor Vlăsiei. Stareţul și-a dat acordul și a plecat alături de ele prin pădure, pentru a găsi locul potrivit pentru construcţie.

Tot legenda spune că, pe tot parcursul drumului, cei patru au fost însoţiţi de o pasăre care zbura din copac în copac şi ciripea într-un fel aparte. Când pasărea a poposit la umbra unui stejar bătrân, la baza căruia se găsea şi un muşuroi mare de furnici, Stareţul Timotei a înfipt toiagul său în pământ şi a spus: „Aici să fie altarul bisericii”. Apoi le-a spus maicilor: „Să vă înmulţiţi ca furnicile acestea”.

Acolo a fost ridicată mânăstirea Pasărea, cu lemnul adus de la o biserică demolată din Bucureşti cu hramul Sfântului Nicolae, dar şi cu material din pădurile din zonă.

 

Prădată de turci, prăbușită la cutremur, apoi jefuită și de nemți

În anul 1821, în perioada revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, turcii cantonaţi la Mănăstirea Pantelimon au jefuit mânăstirea și le-au silit pe călugăriţe să fugă la Mănăstirea Snagov. După restabilirea păcii, Mănăstirea Pasărea devine un aşezământ impunător, fiind consemnată inclusiv în hărțile vremii.

Din păcate, la 11 ianuarie 1838, Sfânta Biserică şi o parte din clădirile anexe sunt distruse de un teribil cutremur.

Câțiva ani mai târziu, biserica este reconstruită de la temelie, cu ajutorul dat de către Cucernicia Sa părintele Calinic – arhimandrit la Cernica şi prin osârdia cucernicei maici Domnica, stareţa, îngrijitor fiind cuviosul Iachint ieromonahul din Cernica. Noul edificiu a fost inaugurat la 2 noiembrie 1847.

În anii ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, maicile de la Pasărea sunt din nou prădate, de data aceasta de alimente şi furaje, şi de două clopote de bronz ce cântăreau 1068 kg.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Mănăstirea Pasărea s-au adăpostit multe figuri marcante ale vremii, precum Mihail Sadoveanu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu sau Patriarhul Nicodim.

Astăzi, cea mai de preț comoară a mănăstirii o reprezintă racla cu părți din Sfintele Moaște ale Sfântului Pantelimon, Sfântului Mucenic Mina și Sfântului Mercurie.