Locația de lux în care se distrează Simona Halep și Toni Iuruc, după Wimbledon. Este un mic paradis

Locația de lux în care se distrează Simona Halep și Toni Iuruc, după Wimbledon. Este un mic paradisSursa: Facebook

După semifinala de la Wimbledon 2022, Simona Halep a decis că are nevoie de o vacanță pe cinste cu soțul său, Toni Iuruc. Tenismena nu s-a uitat la bani și a ales una dintre cele mai luxoase locații.

Simona Halep are nevoie de o vacanță după Birmingham, Bad Homburg şi Wimbledon, astfel că tenismena și soțul său au ales o locație de 5 stele.

Tenismena și soțul său au plecat în vacanţă, cu destinaţia Mykonos. Aceasta a considerat că este locația perfectă pentru a își încărca bateriile pentru a doua parte din sezonul 2022. Cei doi vor sta la bordul unui yacht din Marea Egee și vor finaliza pregătirile pentru nunta mult așteptată.

După eliminarea de la Roland Garros, în turul 2, Simona Halep a revenit în forţă şi a avut un sezon pe iarbă care i-a încântat pe fani. Înainte de Wimbledon 2022, românca ajuns în semifinale la Birmingham şi Bad Homburg.

La Wimbledon 2022, Simona Halep a ajuns până în semfinale, unde a fost eliminată de Elena Rybakina, cea care a şi câştigat turneul. Tenismena a declarat că are nevoie de odihnă și că va pleca cât mai rapid în vacanță.

„Scopul meu acum este o vacanță pentru că am muncit mult (n.r. zâmbește). Am nevoie de puțină odihnă”, spunea Simona Halep, după eliminarea de la Wimbledon.

Cu toate că Halep are câteva zile de odihnă, ea trebuie să revină în forță în august, când va participa la WTA Washington, un prim turneu din seria pregătitoare pentru US Open.

Luna de miere a Simonei Halep

Simona Halep a mai avut parte de o vacanță și după cununia civilă. Tenismena și Tonic Iuruc au fost în septembrie 2021 în Bodrum, Turcia, dar programul încărcat nu i-a lăsat să se relaxeze complet.

„O să plec câteva zile, nu pot să îi spun lună de miere, va fi o săptămână de miere probabil. Vreau să mă detaşez puţin pentru că a fost o emoţie destul de mare şi un stres”, spunea Simona Halep, în septembrie 2021.

De asemenea, Simona Halep şi Toni Iuruc au mai petrecut vacanţe în Milano sau la Paris. În noiembrie 2021, cei doi au fost în capitala Franței unde s-au cazat la Hotel de Crillon, una dintre cele mai luxoase locații.

Pe lângă turnee și vacanțe, Simona Halep trebuie să se concentreze și pe nuntă, iar timpul este limitat, potrivit Fanatik.