Un moment emoționant s-a petrecut între Liviu Vârciu și coregraful Marin Barbu, în timpul emisiunii la care participă cei doi. Cântărețul și-a adus aminte de două tragedii care l-au marcat.
Liviu Vârciu a vorbit cu ochii în lacrimi despre două mari pierderi care i-au marcat viața. Este vorba despre tatăl și fratele său. În anul 2009, fratele prezentatorului TV a decedat într-un accident de mașină. Anul trecut, Vârciu și-a pierdut și tatăl. Despre aceste subiecte dureroase a vorbit Liviu Vârciu în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”, difuzată de Antena 1.
Moment emoționant pentru Liviu Vârciu în timpul emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară”
În timpul emisiunii, Nea Mărin i-a oferit prezentatorului un tort, iar acest gest l-a emoționat pe Vârciu. Marin Barbu i-a urat lui Liviu Vârciu să facă cât mai multe filme, pentru că este pasionat și de meseria de regizor.
După ce a primit cadoul de la Nea Mărin, cântărețul a sărit în brațele gazdei emisiunii și cei doi au început să plângă. „Să îți ajute Dumnezeu să faci o sută de filme! Te iubesc, nebunule!”, i-a spus Nea Mărin.
„Când a văzut ce tort i-am oferit s-a repezit în brațele mele și a început să plângă. Ca un copil! Și eu, și el! Mi-a zis la ureche: te iubesc, tăticule! Te iubesc!”, a afirmat Marin Barbu.
„Îl iubesc pe Barbu ca și cum e tatăl meu”
Apoi, Vârciu a spus că ține la Nea Mărin ca la un tată. „Am devenit mai sensibil la 40 de ani. Este cel mai frumos tort pe care l-am privit vreodată în viața mea. Îl iubesc pe Barbu ca și cum e tatăl meu, pentru că eu mi-am pierdut tatăl anul ăsta și a fost un an mai greu pentru mine și pentru ai mei. Avându-l pe Nea Marin aproape…Treci mai ușor peste niște lucruri. Eu sunt pe 17, mama e pe 18 și frate-miu era pe 21”, a spus Vârciu.
„E un băiat extraordinar, mie îmi place tare mult de el. Avem 12 ani de când suntem împreună. Știu că lumea ne iubește, ne iubește așa. Dar noi în realitate suntem așa”, a afirmat și coregraful.