În PSD se caută punctul slab al lui Iohannis. Cine susține că l-a găsit

În PSD se caută punctul slab al lui Iohannis. Cine susține că l-a găsit

Liviu Pleşoianu lansează câteva idei şi calcule pentru turul doi la prezidenţiale. Totodată are şi un sfat pentru cei din PSD.

Liviu Pleşoianu: "Cum poate fi oprit Iohannis"

"Pe scurt: Iohannis poate fi oprit doar prin renunțarea imediată la încercarea de a o crește pozitiv pe doamna Dăncilă! Iohannis poate fi învins doar prin capacitarea rapidă nu doar a tuturor "pesediștilor", ci și a tuturor "nepesediștilor" care îl detestă organic... Să nu-i subestimeze nimeni pe cei care, fără a iubi vreun alt candidat, îl detestă pe Iohannis...", a scris deputatul PSD pe social media.

Numărul de voturi obţinute de principalii candidaţi la prezidenţiale

1. Mircea Diaconu: 814.717.

2. Dan Barna: 1.379.692

Ne puteți urmări și pe Google News

3. Klaus Iohannis: 3.479.224

4. Viorica Dăncilă: 2.051.365

Pleşoianu face câteva calcule

"Dacă adunăm brut (sigur că nu va fi chiar așa, dar avem nevoie de o bază de discuție), atunci: Iohannis + Barna + Paleologu + Hunor = 3.479.224 + 1.379.692 + 525.429 + 356.928 = 5.741.273

Dăncilă + Diaconu = 2.051.365 + 814.717 = 2.866.082

Acum, să ne aruncăm puțin în gol (deși nu recomand) și să presupunem că 1.000.000 dintre votanții lui Barna, Paleologu și Hunor nu îl votează pe Iohannis. Am avea în acest caz așa: Iohannis: 5.741.273 - 1.000.000 = 4.741.273

De asemenea, să presupunem că toți votanții lui Diaconu votează Dăncilă și că, în plus, 1.000.000 de votanți de la toți ceilalți candidați din turul 1 (îi includem aici și pe cei cu scoruri mici) merg tot spre Dăncilă. În acest caz, am avea așa: Dăncilă: 2.866.082 + 1.000.000 = 3.866.082

Cu alte cuvinte, chiar dacă luăm 1.000.000 de la Iohannis și punem 1.000.000 la Dăncilă, tot nu iese

Și atunci, s-ar mai putea face totuși ceva? Da! Un singur lucru: doamna Dăncilă și cei din jurul ei să înțeleagă că Iohannis poate fi învins doar de un vot masiv negativ, un vot masiv anti-Iohannis care să-i aducă la urne pe mulți dintre cei care au stat acasă la turul 1!

Pentru cine e cu adevărat treaz și preferă să nu se îmbete cu iluzii, lucrurile sunt clare. Dacă se va miza în continuare pe creșterea pozitivă a doamnei Dăncilă, atunci Iohannis va câștiga fără probleme.

Asul din mânecă care ar putea fi jucat de cei care-l detestă pe Iohannis

Dacă, în schimb, se va reuși capacitarea celor care, deși nu sunt "pesediști", deși nu o agreează pe doamna Dăncilă, îl detestă organic pe Iohannis, atunci șansele cresc foarte mult. Atunci Iohannis poate pierde, ori poate câștiga la limită, ceea ce îi șubrezește grav al doilea mandat și îl face foarte vulnerabil în fața unei suspendări...

Sper să se înțeleagă acest lucru și să se acționeze în consecință. În ce mă privește, cred că am făcut deja foarte mult pentru a-i arăta pe Werner și compania în adevărata lor "lumină"... Și fiți convinși că voi continua în toate aceste zile!", a scris deputatul PSD Liviu Plşoianu pe contul personal de Facebook.