Jurnalista Adina Anghelescu a prezentat informații „proaspete” despre cel mai nou dosar al lui Liviu Dragnea și vizita acestuia în SUA.
Miercuri seară, la Antena 3, jurnalista Adina Anghelescu a prezentat informații „proaspete” despre cel mai nou dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, și vizita acestuia în SUA.
În urmă cu două săptămâni, DNA anunța că fostul președinte al PSD Liviu Dragnea este urmărit penal de procurori într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.
Potrivit documentelor de la dosar, înainte de evenimentul în care Donald Trump a fost învestit în funcția de președinte al SUA, afaceristul Cristian Burci i-a oferit lui Elliot Broidy oportunități de dezvoltare a unor afaceri în România în schimbul accesului lui Liviu Dragnea la evenimentele lui Trump.
Potrivit acuzării, în timpul vizitei neoficiale a lui Liviu Dragnea în America la învestirea lui Donald Trump, ar fi avut loc mai multe discuții între Carlo Burci și Loglisci cu mai multe persoane din MApN sau din anturajul politic al lui Liviu Dragnea. Cei doi lobby-iști urmăreau câștigarea unui procent din viitoare afaceri ce urmau a se derula în urma unor achiziții militare.
„În data de 14 ianuarie 2017, după imprimarea celor trei email-uri primite în seara precedentă de la Steve Loglisci, Carlo Burci și Cristian Burci s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, căruia i-au remis invitația primită de la Elliot Broidy. În cadrul acestei întâlniri, Liviu Dragnea a acceptat să se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Președintelui SUA, dar a refuzat categoric să fie însoțit de Gabriel Leș -ministrul Apărării și Marian Sima, șeful Informațiilor Militare din MApN”.
Dosar Liviu Dragnea-SUA. Un nume greu din lobby-ul american, implicat
„În data de 5 februarie 2017, în contextul în care presa occidentală aborda subiectul protestelor din România, Elliot Broidy l-a pus în legătură pe Cristian Burci cu Barry Jackson, consultant politic american, căruia i-a prezentat situația din România și i-a cerut să accepte angajamentul în această țară”. (…)
„În data de 22 februarie 2017, ora 10.03, Carlo Burci le-a trimis lui Elliot Broidy, Cristian Burci și Steve Loglisci un email cu titlul , în care se precizează că angajarea lui Barry Jackson este finalizată, urmând ca acesta să trimită contractul, iar 90 % se va finaliza și angajarea societății americane de lobby Brownstein Hyatt Schreck pentru Guvernul României, urmând ca aceasta să primească în jur de 200-250.000 USD pe lună. (…) În data de 22 februarie 2017, Barry Jackson l-a întrebat pe Cristian Burci către cine trebuie să se adreseze și cine va face plata”.
Acuzarea susține că Barry Jackson ar fi fost plătit de Cristian Burci. Astfel, autoritățile din Cipru au răspuns unui ordin european pus în executare de DNA, transmițând în România documente bancare din care rezultă transferul a 30.000 de dolari, din 24.05.2017, făcut de asociatul fiului lui Cristian Burci în conturile lui Jackson.