Război în Ucraina. Ziua 86. „Mulți morți” au fost raportați în urma unei lovituri cu rachete într-un sat din regiunea Cernihiv, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul publicat în noaptea de joi spre vineri. La Herson, guvernatorul numit de Moscova susține că regiunea va deveni parte a Rusiei în curând. Liderul din Belarus a anunțat că a achiziționat sisteme de rachete de la Vladimir Putin. Iată ultimele actualizări privind războiul din Ucraina!
UMDATE 17: Palatul Culturii din oraşul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, a fost lovit de o rachetă vineri, 20 mai. Din primele informații, în urma atacului lansat de Rusia, șapte persoane au fost rănite. Printre acestea se află și un copil de 11 ani, a anunțat directorul Centrului de Asistență Medicală de Urgență, Victor Zabașta.
Zelenski a fost votat „persoana anului” în sondajul TIME100 Reader.
Președintele Volodimir Zelensky a condus sondajul TIME100 cu peste 3,3 milioane de voturi exprimate, ajungând pe primul loc cu 5% din voturi.
UPDATE 16: Rusia concediază comandanții de top din cauza eșecurilor războiului din Ucraina. „Operațiunea militară specială” a președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a început pe 24 februarie, cu forțele ruse invadând din Belarus, la nord, și Rusia, la est. Trupele ucrainene au oferit „rezistență puternică”, potrivit oficialilor americani.
UPDATE 15: Senatorul rus Frants Klintsevici a afirmat că progresul lent al țării sale în Ucraina se datorează faptului că forțele Moscovei se luptă cu soldați „cu exact aceeași mentalitate ca a noastră”.
Vorbind la televiziunea de stat rusă, Klintsevici a declarat că „operațiunea militară specială” a Rusiei se desfășoară „cu destulă dificultate”, adăugând că nu a vrut să jignească pe nimeni.
El a numit armata ucraineană „una dintre cele mai puternice și mai bine antrenate armate” și a spus că „luptăm împotriva soldaților și ofițerilor ruși”.
Un rus protestează împotriva războiului din Ucraina
UPDATE 14: O manifestare rară de disidență publică cu privire la războiul declanșat în Ucraina are loc în Rusia, a anunțat BBC. Proprietarul unui centru comercial din orășelul Russko-Vysotskoye și-a pictat clădirea cu numele orașelor ucrainene atacate de trupele Kremlinului.
Mariupol, Bucha, Kherson și Cernihiv sunt printre orașele enumerate de proprietarul pe nume Dmitri, care a declarat pentru sursa citată că acțiunile sale sunt o „modalitate de a face loc informației”, în circumstanțele în care populația rusă este manipulată cu privire la război.
„Oamenii încep să-și dea seama că ceea ce se întâmplă cu adevărat este o calamitate”, a susținut el pentru BBC.
Donbasul de est a fost complet distrus
UPDATE 13: Președintele Volodimir Zelenski și-a repetat afirmația potrivit căreia Rusia comite un genocid în Ucraina - lucru pentru care „ocupanții vor fi cu siguranță aduși în fața justiției”.
Volodimir Zelenski a declarat aseară, într-un discurs video, că atacurile asupra infrastructurii civile au fost o „încercare deliberată și criminală de a ucide cât mai mulți ucraineni”. Anterior, Rusia a negat vehement astfel de atacuri.
Volodimir Zelenski a spus că viața a devenit „un iad” în regiunea Donbas de est - care a fost „complet distrusă”.
El a salutat, de asemenea, primul proces pentru crime de război din timpul conflictului - în care un soldat rus a pledat vinovat de uciderea unui civil neînarmat.
UPDATE 12: Lukașenko: Belarus a cumpărat sisteme de rachete din Rusia.
Belarus a cumpărat sisteme de rachete Iskander și S-400 din Rusia, a declarat dictatorul belarus Alexander Lukașenko pentru postul de presă de stat Belta.
Belarus a început, de asemenea, să își construiască propriul sistem de rachete similar cu Iskander, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului cu sprijinul Rusiei, a declarat Lukașenko.
UPDATE 11: Rusia refuză să permită transporturi de cereale din Ucraina, ignorând rugămințile de a pune capăt blocadei la Marea Neagră.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzya, a declarat în Consiliul de Securitate al ONU că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei și alți factori sunt de vină pentru creșterea prețurilor la alimente, nu războiul Rusiei.
Herson va deveni parte a Rusiei
UPDATE 10: La o primă întâlnire cu colaboratorii pro-ruși ocupanți din Herson, guvernatorul proclamat de Rusia, Volodymyr Saldo, a declarat că Herson va deveni „în curând, parte” a Federației Ruse.
„Noi vedem Federația Rusă ca pe propria noastră țară”, a declarat Volodymyr Saldo, adăugând că noul buget al regiunii Herson a fost aprobat în ruble rusești.
Forțele ruse desfășoară operațiuni sub pavilion fals în Hersonul ocupat temporar.
Comandamentul Operațional Sud al Ucrainei a informat că forțele rusești folosesc sistemele rusești de apărare aeriană pentru a doborî propriile rachete pentru a da impresia că forțele armate ucrainene bombardează civili.
UPDATE 9: Un consilier al primarului din Mariupol, Petro Andriușcenko, a declarat că colaboratorii pro-ruși din Mariupol sunt ghidați de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei în locul conducerii Donbasului ocupat de Rusia.
UPDATE 8: Reprezentanții ruși din Mariupol se luptă pentru a stabili controlul administrativ al orașului, a informat Institutul pentru Studiul Războiului.
Autoritățile de ocupație ruse și proxy din Mariupol s-ar fi luptat să stabilească controlul administrativ al orașului la 19 mai.
Ruși neidentificați atacă comisariatele militare din Rusia cu cocteiluri Molotov, potrivit analiștilor institutului.
Atacurile din trei localități din regiunea Moscovei din ultimele cinci săptămâni reprezintă, probabil, un protest față de mobilizarea mascată, a precizat Institutul pentru Studiul Războiului.
UPDATE 7: ONU: 3.811 civili au murit în Ucraina de la începutul războiului
Alți 4.278 de civili au fost răniți, a precizat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului într-un raport. Organizația a înregistrat astfel de date începând cu data de 19 mai.
UPDATE 6: În regiunea Cernihiv, la nord de Kiev, satul Desna a fost lovit joi de rachete rusești, soldate cu numeroși morți, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său din noaptea de joi spre vineri. Desna se află la 65 de kilometri de granița cu Belarus.
„Loviturile rusești asupra regiunii Cernihiv, în special lovitura teribilă asupra Desna, există o analiză a resturilor, mulți morți”, a declarat Volodimir Zelenski.
Există „lovituri constante asupra regiunii Odesa, asupra orașelor din centrul Ucrainei, Donbasul este complet distrus - toate acestea nu au și nu pot avea nicio explicație militară pentru Rusia”, a continuat el.
„Aceasta este o încercare deliberată și criminală de a ucide cât mai mulți ucraineni posibil”, a mai spus el.
Forțele armate ale Ucrainei continuă să avanseze în eliberarea regiunii Harkov, a declarat Volodimir Zelenski.
„În Donbas, ocupanții încearcă să crească presiunea. Este un iad, și nu este o exagerare. Bombardarea brutală și absolut lipsită de sens a orașului Severodonetsk ... Au fost 12 morți și zeci de răniți în doar o zi”, a continuat el.
„Bombardarea și atacarea altor orașe, atacurile aeriene și cu rachete ale armatei ruse - toate acestea nu sunt doar lupte în timpul războiului. Aceasta este o încercare deliberată și criminală de a ucide cât mai mulți ucraineni posibil. Să distrugă cât mai multe case, facilități sociale și întreprinderi. Aceasta este ceea ce va califica genocidul poporului ucrainean și pentru care ocupanții vor fi cu siguranță aduși în fața justiției”, a adăugat el.
„Primul proces din Ucraina împotriva unui criminal de război rus a început deja. Și se va încheia cu restabilirea deplină a justiției în cadrul tribunalului internațional. Sunt sigur de asta. Îi vom găsi și îi vom aduce în fața justiției pe toți cei care dau și execută ordine criminale”, a conchis el.
UPDATE 5: Cum arată Rubizhne, din regiunea Luhansk, după atacurile rușilor:
Civili ucraineni blocați în procesul de evacuare în Zaporizhzhia
UPDATE 4: Peste 1.000 de mașini care transportau ucraineni au fost împiedicate să treacă pe teritoriul controlat de Ucraina în Zaporizhzhia, potrivit administrației militare regionale, care a informat că mașinile încercau să treacă de punctul de control rusesc din orașul Vasylivka.
„În Vasylivka, ocupanții nu au permis pentru a patra zi consecutiv ca peste 1.000 de mașini să intre pe teritoriul controlat de Ucraina”, se arată în postarea de pe Telegram a administrației, adăugându-se că în mașini se află femei și copii și că majoritatea nu mai au bani pentru mâncare și apă.
„Proprietarii de afaceri din Berdyansk sunt obligați să cumpere bunuri din Crimeea și este necesar să se înscrie într-un convoi de escortă. O astfel de înregistrare îi ajută pe colaboratorii locali să colecteze informații despre cine se întoarce cu bunurile și de la cine se poate colecta ulterior «tributul»”, a informat administrația regională.
O înregistrare video postată pe Telegram de către Centrul pentru comunicații strategice și securitate informațională al guvernului ucrainean arată un șir lung de mașini pe marginea unui drum.
UPDATE 3: Legiunea Internațională de Apărare a Teritoriului din Ucraina informează că voluntarul coreean Ken Rhee a suferit răni pe câmpul de luptă. El a primit tratament medical, dar se va întoarce acasă pentru reabilitare.
Noi dovezi ale masacrului din Bucha
UPDATE 2: New York Times a publicat un nou material video care confirmă crimele de război ale Rusiei în Bucha.
Noile dovezi ale crimelor de război obținute de The Times, inclusiv înregistrări video CCTV inedite, arată cum parașutiștii ruși au executat 8 luptători voluntari ucraineni capturați la Bucha în luna martie.
Irlanda îi întâmpină călduros pe ucrainenii care fug de război
UPDATE 1: Când Maria Kozlovskaia, în vârstă de 25 de ani, privește pe fereastră, vede câmpurile verzi din vestul Irlandei. Este departe de clădirile de apartamente bombardate din orașul ei natal, Zaporizhzhia, din sud-estul Ucrainei. Forțată să se exileze din cauza războiului, tânăra mamă a găsit un refugiu într-un castel din secolul al XV-lea din comitatul Galway.
„Nu am visat niciodată că voi putea locui într-un castel în viitor”, spune ea, încă uimită după două luni de locuit în castelul Ballindooley împreună cu fiii ei, Illya, în vârstă de 5 ani, și Matvey, în vârstă de 7 ani.
Mai la sud, în County Cork, Vera Ruban, în vârstă de 31 de ani, se află într-un mediu mai puțin regal. Ea a fost unul dintre primii refugiați ucraineni care au fost plasați în locuințe de urgență ale guvernului irlandez, după ce camerele de hotel s-au epuizat. Interpreta din Hostomel, lângă Kiev, doarme acum pe un pat de o persoană în interiorul Green Glens Arena, un centru ecvestru și de divertisment din micul oraș Millstreet.
Deși situațiile lor de trai nu ar putea fi mai diferite, ambele femei au reușit să se acomodeze rapid la viața din Irlanda. Caracterul fără probleme al procesului a stârnit întrebări din partea solicitanților de azil care fug de conflictele din alte țări, și care spun că s-au confruntat cu un proces de azil anevoios care poate dura ani de zile.
Irlanda, o insulă cu puțin peste 5 milioane de locuitori, a primit mai mulți refugiați ucraineni decât mulți dintre vecinii săi mai mari din Europa de Vest. Refugiații ucraineni au început să sosească la începutul lunii martie, iar până în prezent au sosit peste 30.000 de refugiați.
(Redactor: Dumitru Pânzaru)
Știre inițială: Război în Ucraina. Ziua 86. Senatul SUA a aprobat cu o majoritate covârșitoare o infuzie de 40 de miliarde de dolari de ajutor militar și economic pentru Ucraina. Pe de altă parte, Rusia spune că a trimis 900 de soldați ucraineni într-o închisoare dintr-o zonă controlată de Rusia din Donețk.
Între timp, războiul din Ucraina probabil o să continue pe tot parcursul verii în ciuda semnelor că anumite părți ale țării revin la o anumită normalitate, a declarat consilierul prezidențial al Ucrainei Oleksii Arestovici.
Războiul din Ucraina va dura până în toamnă
„Pentru mine este destul de clar că acest război se va termine până în toamnă”, a declarat Arestovici la TV ucraineană. Această remarcă vine în timp ce președintele Volodimir Zelenski încearcă să prelungească legea marțială pentru încă 90 de zile.
Pentagonul a anunțat autorizarea unui al zecelea pachet de asistență de securitate a SUA de până la 100 de milioane de dolari pentru Ucraina. „Capacitățile acestui pachet sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor critice ale Ucrainei pentru lupta de astăzi, în timp ce forțele ruse își continuă ofensiva în estul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferințe de presă zilnice.
Pachetul include:
-18 obuziere de 155 mm -18 vehicule tactice pentru a tracta obuzele de 155 mm -Trei radare de contra-artilerie AN/TPQ-36 -Echipamente de teren și piese de schimb
Ajutorul american pentru Ucraina contribuie la restabilirea păcii și securității în Ucraina, Europa și în lume
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat adoptarea pachetului de asistență de securitate de 40 de miliarde de dolari, cel mai mare pachet de ajutor american pentru Ucraina de până acum. Zelenski a scris pe Twitter că „40 de miliarde de dolari reprezintă o contribuție semnificativă la restabilirea păcii și securității în Ucraina, Europa și în lume”.
Președintele francez Emmanuel Macron a spus că dorește ca Uniunea Europeană (UE) să dea un „răspuns rapid” cu privire la cererea Moldovei de aderare la UE, întrucât a găzduit o întâlnire cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Paris.
Macron a adăugat că nu poate fi exclus riscul ca războiul să se răspândească în alte țări vecine. Au crescut temerile că Moldova ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, după ce separatiștii pro-ruși din regiunea transnistreană a Moldovei au acuzat Kievul de atacuri, explozii şi incursiuni transfrontaliere cu drone.
(Redactor: Antonia Hendrik)