Lipsa finanţării lasă seringile toxicomanilor pe străzi

Lipsa finanţării lasă seringile toxicomanilor pe străzi

Fără actualele programe de schimb de seringi printre toxicomani, acele infectate folosite de aceştia vor rămâne în număr mare pe străzile Bucureştiului, iar riscul de transmitere a unor boli precum hepatita B, C sau a virusului HIV printre bucureşteni va fi mult mai mare.

"Programele de schimb de seringi sunt, mai degrabă, în beneficiul populaţiei generale pentru că aceste seringi folosite de consumatorii de droguri sunt distruse în condiţii de siguranţă, nu mai stau aruncate în parcuri sau în scări de bloc unde oamenii sănătoşi se pot înţepa accidental", ţine să precizeze medicul psihiatru Eugen Hriscu, specialist în tratarea dependenţelor, care conduce Alianţa pentru Lupta contra Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

Fără echipe mobile pentru distribuţia de materiale

Organizaţia este printre puţinele care mai are stocuri pentru a asigura necesarul de seringi şi prezervative pentru consumatori de droguri şi prostituate.

"Am făcut rost de bani pentru a le cumpăra prin forţe proprii după terminarea finanţărilor internaţionale. Cu ceea ce avem acum puteam continua câteva luni. Ne-am restrâns însă mult activitatea, nu mai avem echipe mobile pentru a distribui pe teren materialele, iar cantitatea pe care o distribuim este mult redusă", mai spune specialistul în tratarea dependenţelor.

În plus, medicul atenţionează asupra faptului că există riscul să se piardă cu totul legătura cu dependenţii de droguri injectabile.

"Aceste programe oferă o verigă cu aceşti oameni care sunt bolnavi şi care nu au încredere nici în poliţie, nici în cei de la ambulanţă. În zece ani am clădit un capital de încredere cu ei. În Zăbrăuţi şi Ferentari trimiteam voluntari şi ieşeau nevătămaţi. Dacă pierdem capitalul de încredere vom pierde legătura cu ei, iar fenomenul va scăpa cu totul de sub control", atenţionează medicul care e de părere că, pe termen lung, aceste programe ar trebui să intre în responsabilitatea autorităţilor locale.

Programele au adus milioane de euro statului prin taxe

Medicul mai spune că, de zece ani, ONG-urile au preluat treaba statului român prin derularea acestor programe cu finanţare internaţională, iar milioane de euro au ajuns sub formă de taxe la stat.

"Programele de schimb de seringi sunt mai degrabă în beneficiul populaţiei generale, pentru că aceste seringi folosite de consumatorii de droguri sunt distruse în siguranţă, nu mai stau aruncate în parcuri sau în scări de bloc."DR. EUGEN HRISCU, specialist în dependenţe

Ne puteți urmări și pe Google News