Linșajul mediatic ordonat de Kovesi, „interzis” de un candidat la șefia DNA

Linșajul mediatic ordonat de Kovesi, „interzis” de un candidat la șefia DNA

Procurorul Crin-Nicu Bologa, candidat la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, susține prin proiectul său managerial „o cale de acces prin spatele instituției” pentru persoanele citate.

"Am trecut acolo (în proiectul managerial - n.r.) pentru că s-au plâns foarte multe din persoanele cercetate că au fost linşate mediatic prin intrarea pe uşa principală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Persoanele arestate aduse la DNA pot intra la sediul central pe uşa din spate şi, punctual, la fiecare serviciu teritorial va trebui găsită o soluţie”, a precizat Crin-Nicu Bologna la interviul pentru șefia DNA.

„În foarte multe cazuri expunerea mediatică le aparţine şi inculpaţilor, ca şi avocaţilor acestora, şi atunci va trebui identificată această posibilitate la care pot apela în momentul în care vor fi citaţi şi nu vor să fie expuşi public, ştiind faptul că în faţă la DNA sunt permanent televiziunile şi ziariştii, o cale de acces prin spatele instituţiei, să fie accesul cu maşina acolo, sigur, sub controlul pazei, astfel încât să nu fie expuşi public şi să nu mai apară ca şi cum DNA ar condamna dinainte oamenii şi ar linşa mediatic înainte de a fi judecaţi şi condamnaţi", a adăugat Bologa.

În 2016, Lia Olguţa Vasilescu, la acea vreme primarul Craiovei, ajungea la DNA, fiind acuzată de acte de corupţie, iar la finalul audierii ieşea având cătuşe la mâini. La câteva luni distanţă de acel moment, Lia Olguţa Vasilescu a descris ce a simţit când jurnaliştii au fotografiat-o purtând cătuşe.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Când mi-au pus cătuşele, efectiv nu-mi venea să cred, dar asta-i România. Am sperat ca un judecător să vină să-mi spună că nu este corect ceea ce mi se întâmplă…

Ceea ce spuneam că este bombă în acest dosar, încă n-a explodat. Pentru abuzurile din acest dosar, m-am plâns la CSM, la care am prezentat totul, nu mi s-a dat răspunsul la care mă aşteptam… S-a trecut peste chestiunile cele mai grave şi mi s-a spus că toată partea de urmărire penală s-a făcut corect. Astăzi am aflat că am încălcat independenţa justiţiei exprimându-mă în spaţiul public, deşi alte două instituţii mi-au dat dreptate.

Pentru asemenea speţă, alte şapte state au fost condamnate la CEDO. Acest abuz s-a făcut pentru a fi eu condamnată. S-au făcut presiuni asupra unei persoane pentru a-şi pune aparatură şi pentru a mă intercepta. Modul DNA de a convinge acest denunţător ne plasează undeva în Uganda… Astăzi, CSM a trecut peste două instanţe de judecată şi nu mi-a dat dreptate. Cine afectează independenţa justiţiei, Olguţa sau două instituţii care mi-au dat dreptate? CSM ce face? Vine să infirme decizia a două instanţe din România… Eu am trecut până acum prin cinci instanţe şi toate mi-au dat dreptate. Nu-mi doresc să mai trec prin ce am trecut. De câte ori apare o ştire cu Lia Olguţa, apare fotografia în care am cătuşe. Am fost sigură pe mine atunci pentru că ştiam că am fost corectă şi că nu am luat bani niciodată”, declara în 2016 Lia Olguţa Vasilescu.

Cei cinci magistrați care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al DNA susţin, astăzi, interviurile la Ministerul Justiţiei. Este vorba despre Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru, Călin Nistor.