Consecințele războiului din Ucraina - cel puțin acelea care se întrezăresc în etapa actuală a conflictului - nu privesc numai țara vecină și Europa ci și viitorul NATO, influența Occidentului în lume în deceniile următoare, inclusiv a aliaților acestuia din  Asia și emisfera sudică. Vom fi surprinși însă de evoluția relațiilor ruso-chineze…

Un parteneriat cu un echilibru precar…

Paradoxal, un episod din voluminosul dosar ucrainean a creat o relativă sintonie între Washington și Beijing. În ambele capitale s-a așternut liniștea în timpul marșului trupelor lui Evghenii Prigojin spre Moscova, la sfârșitul lunii iunie. O eventuală destabilizare a Rusiei, urmată de disoluția federației, era și este interpretată în capitala Chinei - pe segmentul pericolului nuclear și nu numai - într-un mod similar celui care agită apele în rândul clasei politice americane înaintea pregătirilor pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. Evenimentul din 25 iunie a confirmat chinezilor că nu pot avea încredere în sistemul ierarhic de putere al Federației Ruse. Fisurile din cadrul așa-numitului ,,monolit putinian’’ sunt reale și oricând ar putea afecta soliditatea parteneriatului bilateral - conceput în cheie anti-occidentală - îndelung trâmbițat în ambele capitale  înainte și după 24 februarie 2022. La Beijing însă, tonul nu mai e același. Muzica e alta…

În esență, o simplă incursiune în istoria de aproape 200 de ani a raporturilor chino-ruse, cu accent pe perioada deceniilor 7 și 8 din secolul XIX și aceeași perioadă din secolul trecut, arată că Beijingul nu a avut prea mult de câștigat din această relație, fie la nivel teritorial. fie ideologic. Dimpotrivă. Răsturnarea situației s-a produs la sfârșitul mileniului trecut când cel mai puternic stat comunist a intrat în disoluție iar China, în mai puțin de 20 de ani i-a luat locul pe eșichierul internațional.

Observam încă de anul trecut dificultățile întâmpinate de Beijing în crearea unui echilibru între poziția de partener ,,fără limite’’ al Moscovei și necesitatea politico - diplomatică a acceptării poziției Ucrainei în contextul unui eventual proces de pace. Beijingul a înțeles că parteneriatul menționat mai sus îi afectează imaginea la nivel internațional. ,,Operațiunea specială’’ a Moscovei a făcut lumea să creadă că China ar urma exemplul Kremlinului și ar invada Taiwanul. Pornind de la acest aspect, puterile tehnologice europene s-au apropiat de poziția americană strângând rândurile în fața fenomenului expansionist chinez. Observăm că repoziționarea Chinei din ultimele luni nu este generată doar de evoluția conflictului din Ucraina, ci de un calcul geopolitic care vizează regiunea de interes pentru Marele Dragon: Indo-Pacific. Confruntarea cu Statele Unite din această zonă  - nu neapărat în termeni militari - lasă treptat războiul din Europa pe planul doi la nivel internațional dar ,,paralela Ucraina Taiwan’’ rămâne o realitate în imaginarul comun. Beijingul nu și-ar fi dorit-o și ar face orice să o anuleze.

Ce câștigă China de pe urma războiului

Un calcul simplu - poate prea simplu pentru a fi pe deplin realist - evidențiază înainte de toate un aspect mai puțin analizat de comentatori, respectiv faptul că până acum, China lui Xi Jinping este singurul câștigător net al războiului din Ucraina. Să începem cu pierderile. Este vorba de reducerea sau anularea importurilor de alimente și materii prime din Ucraina la care se adaugă întârzierea implementării proiectului BRi  (Drumul mătăsii) - varianta terestră - spre Europa Occidentală. Erodarea puterii centrale a Moscovei și a influenței sale în statele foste sovietice creează Beijingului o perspectivă unică în istoria contemporană, deschizându-i spații de influență care în situații normale, ar fi durat ani buni. Mă refer în primul rând la statele din Asia Centrală. Este primul dintre câștiguri.

Slăbirea Federației Ruse ca urmare a rezistenței Ucrainei este un fenomen care, la prima vedere, favorizează Washingtonul. Dar numai pentru o perioadă  de timp. O prelungire a conflictului sau o ,,înghețare’’ a acestuia este contraproductivă pentru Statele Unite, întrucât ,,paralela Ucraina-Taiwan’’ despre care vorbeam mai sus își va pierde din conținut, iar China va continua ofensiva diplomatică având ca obiectiv consolidarea poziției și imaginii de ,,factor stabilizator’’ la nivel mondial. Timpul lucrează în favoarea Chinei și aceasta reprezintă un alt câștig.

Manciuria Externă a fost pământ al chinezilor

Președintele Xi s-a orientat rapid în sensul reactivării politicii externe a țării sale începând cu o ,,modestă’’ încercare de mediere între Kiev și Moscova. A trimis apoi reprezentanții diplomatici să restabilească relațiile cu Germania, Franța și Italia și să reașeze relațiile dintre Iran și Arabia Saudită. În paralel, a continuat procesul de extindere a ,,Drumului mătăsii’’ în America Latină, Orientul Mijlociu și Africa. Faptul că pentru China, Ucraina rămâne o țară prietenă a permis Beijingului să susțină că parteneriatul cu Moscova nu este și nu va fi o alianță militară. În paralel însă, Xi Jinping și-a consolidat ascendentul asupra locatarului de la Kremlin pe segmentul economico-comercial  transformând Federația Rusă într-un ,,furnizor captiv’’ de materii prime energetice și beneficiar al unor importante obiective de infrastructură. Să nu ne imaginăm că prețul acestor acțiuni ar face parte din ,,pachetul’’ parteneriatului bilateral. Orizontul de timp și spațiu al chinezilor nu este pe deplin cunoscut la Moscova, dar se știe că Beijingul se întoarce mereu în istorie atunci când resursele de care dispune îi permit să o reinterpreteze. Portul rusesc Vladivostok, de exemplu - în chineză este Haishenwai - a devenit parte integrantă a fluxurilor comerciale interne ale Chinei legând nordul țării de sudul dezvoltat, respectiv provinciile Jilin și Zhejiang. Dacă în 1858 și 1860 - prin tratatele de la Aigun și Pekin (Beijing) - Rusia țaristă profita de slăbiciunea Marelui Dragon și ocupa Manciuria Externă cu Haishenwai cu tot, de această dată rolurile se schimbă iar Beijingul face un mare pas spre nord-est, acolo unde odinioară era singurul stăpân. Moscova a simțit pericolul și intenționează să concesioneze indienilor o parte a portului menționat mai sus, în ideea de a contrabalansa influența Chinei în zonă. Pentru Xi însă, câștigul este clar.