LIGA I. Petrolul - FC Vaslui, scor 3-0. Golurile lui Tamuz și Mutu i-au îngenuncheat pe moldoveni
- Andrei Călin
- 7 mai 2014, 21:43
![LIGA I. Petrolul - FC Vaslui, scor 3-0. Golurile lui Tamuz și Mutu i-au îngenuncheat pe moldoveni](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2014/05/liga-i-petrolul-fc-vaslui-scor-3-0-golurile-lui-tamuz-si-mutu-i-.jpg)
Petrolul Ploiești a învins, astăzi, la scor de neprezentare, formația FC Vaslui. Tamuz și Adi Mutu au fost eroii jocului de pe „Ilie Oană”.
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a doua în clasament, după ce, astăzi, a învins pe teren propriu, formația FC Vaslui, scor 3-0, într-un meci din cadrul etapei a 31-a a Ligii I. „Lupii” au deschis scorul prin Toto Tamuz (27) și același jucător a dublat avantajul, în minutul 53. Adi Mutu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor (64), dar Ianis Zicu nu a reușit și el să spargă gheața în tricoul prahovenilor. Atacantul a ratat un penalty acordat de „centralul” George Rădulescu în minutul 79.
Ploieștenii se află pe poziția secundă a clasamentului, cu 64 de puncte, la 7 lungimi distanță de Steaua, echipă ce are un joc mai puțin disputat.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)