LIGA I. FC Viitorul - CSMS Iași 0-3. Hagi: „Au fost lucruri incredibile. Să vedem cu cine continuăm”

LIGA I. FC Viitorul - CSMS Iași 0-3. Hagi: „Au fost lucruri incredibile. Să vedem cu cine continuăm”

FC Viitorul, echipa lui Gheorghe Hagi, a pierdut, vineri, la scor de neprezentare, disputa cu formația CSMS Iași, scor 0-3, iar la final, „Regele” a luat foc.

În primul meci al etapei a 18-a a Ligii I, FC Viitorul a fost umilită pe teren propriu de CSMS Iași, scor 0-3. Golurile moldovenilor au fost reușite de Ciucur (26 și 86) și Plămadă (45+2). Gică Hagi, patronul și antrenorul celor de la Viitorul, a fost foarte supărat la finalul partidei și a amenințat că va renunța la unii jucători.

Am început destul de bine, dar după aia s-a stricat totul și cred că lucrul cel mai bun e să-i felicităm pe cei de la Iași. Felicitări, bravo lor. Noi, capul jos, la muncă și să vedem unde am greșit, cine a greșit și să găsim soluțiile, pentru că începutul e dezastru. La un moment dat, s-a rupt tot ce plănuisem, toată strategia pe care am avut-o. Au fost lucruri incredibile, din cauza anumitor jucători, care nu ascultă, dar o să le punem la punct săptămâna asta și vom vedea cu cine continuăm, care vor sa mai fie la echipa asta... Vom vedea”, a spus „Regele” la Digi Sport.

În cealaltă partidă a zilei, Petrolul Ploiești a învins, acasă, pe FC Brașov, scor 1-0, gol înscris de Teixeira, în minutul 74.