Liderul unui clan interlop de temut îl ia sub aripă pe Fulgy. Are un mesaj pentru toți cei „deranjați” de fiul Clejanilor. VIDEO

Un lider al clanului "Sportivilor", unul dintre cele mai temute grupări interlope, care controlează cartierul Berceni din Sectorul 4, București, a transmis un mesaj către toți cei care sunt

Liderul unei temute grupări interlope din București are un mesaj pentru toți cei care se arată deranjați de fiul celebrilor lăutari de la Clejani, Viorica și Ioniță. Poziția lui Mircea Nebunu, liderul grupării care se ocupă de cartierul Berceni din București, a postat un videoclip în care atrage atenția că Fulgy are parte de susținerea sa.

Declarațiile vin în contextul în care Fulgy a postat pe rețelele de socializare mai multe postări în care susține că a discutat cu Mircea Nebunu, dar și cu Florin Vancică, membrul unui alt clan din Capitală, specializat în trafic de țigări și cămătărie, pentru a apela la ei, în cazul în care are nevoie de ajutor.

Fulgy se află sub protecția clanului lui Mircea Nebunu

Fiul Vioricăi și lui Ioniță de la Clejani a ajuns să fie înfundat în mai multe probleme, în ultimele săptămâni. La sfârșitul lunii mai, acesta a fost prins de polițiști, după ce a condus sub influența substanțelor interzise. Apoi, l-a amenințat pe interlopul clujean Nelson Mondialu. Scenele violente nu s-au oprit aici, fiindcă Fulgy l-a și scuipat pe un agent de pază care l-a dat afară dintr-un cazino aflat într-un mall din București și s-a filmat în timp ce îl jignea pe Alex Velea. Ulterior, Fulgy l-a acuzat pe Dan Bursuc că i-a violat sora.

În prezent, fiul Clejanilor se află în arest la domiciliu, după ce a lovit și tâlhărit un jurnalist. Fulgy a postat pe rețelele de socializare mai multe mesaje prin care a transmis că a cerut ajutorul liderilor clanurilor importante din Capitală.

Mircea Nebunu îl ia sub aripă pe Fulgy. Ce mesaj a transmis tuturor celor „deranjați”

Mircea Nebunu, pe numele său real Valentin Băluș, l-a luat pe aripă pe Fulgy. Astfel, liderul clanului interlop din Berceni a postat pe Facebook un mesaj pentru toți cei care se arată „deranjați de Fulgy”. Din acesta se înțelege că nimeni nu-i poate face rău băiatului întrucât se bucură de protecția sa.

"Băi, care vă simțiți deranjați de Fulgy - nu există decât o modalitate prin care îl puteți opri. Trebuie să-i băgați mână în pantaloni și să-i trageți frâna de mână", a spus Mircea Nebunu.

Trebuie subliniat că liderul clanului din Berceni este finul producătorului muzical Dan Bursuc, pe care Fulgy l-a acuzat că a violat-o pe sora sa.