Evenimentul Zilei > Social > Exclusiv. Liderul sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi, suspendat din funcție până la finalizarea procesului
Exclusiv. Liderul sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi, suspendat din funcție până la finalizarea procesului

Exclusiv. Liderul sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi, suspendat din funcție până la finalizarea procesului

Sindicaliștii l-au suspendat din funcție pe Ion Rădoi până la finalizarea procesului. Acest lucru s-a întâmplat după ce vineri după-amiază, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la contestația depusă de Ion Rădoi, fost lider sindical la Metrorex și iubita sa, Claudia Elena Minea, o doamnă care deține de mai mult timp spații comerciale în stațiile de metrou.

Cei doi erau sub control judiciar de peste un an, iar Ion Rădoi avea și interdicția de a mai fi lider sindical și de a vorbi cu colegii din sindicat. Acesta avea voie să meargă la serviciu, la Metrorex, unde ocupa funcția de inginer, însă nu își putea exercita alte drepturi. Instanța formată din judecătoarele Alina Nadia Guluțanu și Daniela Panioglu a admis contestația celor doi și au ridicat măsura preventivă a controlului judiciar.

După această decizia a CAB, Ion Rădoi a revenit și ca șef al sindicatului de la metrou. Acum, colegii săi au considerat că prezența fostului parlamentar PSD în fruntea sindicatului le-ar aduce prejudicii de imagine și morale și că ar putea chiar să fie împotriva legii.

„Art. 1. Se va emite decizia biroului  executiv prin care, începând cu data de 17.08.2022, încetează suspendarea contractului individual de muncă a domnului Rădoi Ion, având funcția de președinte al sindicatului, dispusă conform art. 52, lit c1, din Codul Muncii republicat ca urmare a deciziei Curții de Apel București din data de 12 08 2022.

Art. 2. Având în vedere trimiterea în judecată conform rechizitoriului din data de 12 aprilie 2022, în dosarul 102/p/2021, (…) începând cu data de 17.08.2022 se suspendă contractul individual de muncă conform art. 2, alin 1 lit. d, teza a II-a din Codul Muncii republicat, întrucât Ion Rădoi a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii în dosarul 1094/3/2020”, au decis ceilalți șefi ai sindicatului de la Metrorex.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]