După instalarea regimului comunist, doi dintre lideri îşi disputau rolul principal în organizarea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” din februarie 1933, Constantin Doncea şi Gheorghe Gheorghiu- Dej, Vasile Roaită râmânând o simplă legendă bună doar pentru propagandă „Voi faceţi simpozionul, eu am făcut greva” a spus Doncea în 1958, refuzând să participe la festivităţile prilejuite de împlinirea unui sfert de veac de la grevă. Avea să-l coste scump, răzbunătorul Dej executându-l rapid pe „eroul clasei muncitoare”, comisar politic în Spania, primarul Bucureştiului, şeful GAC-ului Ograda, generalul Constantin Doncea.

Constantin Doncea, în calitate de lider al greviştilor, a fost arestat pe 20 februarie şi condamnat pe 20 august 1933 la muncă silnică pe viaţă, iar Dej la doar 12 ani. În ianuarie 1935, Kominternul a organizat evadarea celor mai importanţi trei grevişti din „lotul Griviţa”, Constantin Doncea, Dumireu Petrescu şi Gheorghe Vasilichi. Potrivit lui Vladimir Tismăneanu, „Dej a rămas în temniţă acumulând, se pare, o imensă doză de resentiment împotriva mai norocoşilor şi, probabil, mai binevăzuţilor (de către Komintern) colegi”. Deşi Dej i-a dat, după 6 martie 1945, numai posturi de mâna a doua în conducerea statului, Constantin Doncea, lovit de o pasiune subită pentru artă, a început să colecţioneze tot ce-i ieşea în cale.

 

„Colectia Gen. Constantin Doncea” recuperată de Claudiu Florică

 

Pe 6 martie 2014, casa Artmark organiza o licitație cu denumirea „Colectia Gen. Constantin Doncea” și, potrivit unui comunicat de presă, suma totală de adjudecare a colecției lui Doncea a ajuns la 263.670 de euro. „Gen. Constantin Doncea rămâne în istorie drept unul dintre activiștii comuniști care a fost prins în jocul schimbului de putere dintre Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, iar în memoria colecționarilor din România drept posesorul unei colecții impresionante de artiști români importanți”, scria în catalogul licitaţiei.

Printre obiectele scoase la vânzare a fost şi portretul realizat, în 1956, de Corneliu Baba lui Doncea. „Sincer animat de idealurile comuniste, ocupând poziții importante în ierarhia partidului, adeseori incomod și prea zgomotos pentru acele vremuri, promovat ori pedepsit, imaginea lui Constantin Doncea este completată insolit de latura vieții sale de iubitor al artelor și prieten al artiștilor, se arăta în articolul de promovare a licitaţiei. După preluarea puterii, unii dintre liderii comuniști din țara noastră s-au dedulcit la plăcerile „claselor exploatatoare”, formând ceea ce s-a numit „burghezia roșie”. Confiscările masive de la începutul anilor , 50 i-au adus pe liderii comuniști în contact cu colecțiile de artă, domeniu relativ nou pentru unii dintre ei”, mai scria istoricul Cristian Andrei Săiceanu, în catalogul de prezentare a colecției de tablouri ce a aparţinut lui Doncea.

Ultima soție a liderului comunist, Floare Doncea, aducea completări, pentru „România liberă”: „Era lumea foarte săracă. Îmi amintesc cum venea soția pictorului Dumitru Ghiață care nu avea ce mânca. Îi dădea un tablou, iar la schimb Doncea îi dădea bani sau alimente. Cu Ciucurencu era prieten, eram vecini, și el i-a dat tablouri. Cumpăra tablouri și din consignații, mă lăsa fără bani în casă”. În anul 1970, soţii Doncea, pentru a nu le fi confiscată colecţia după moartea lor, cum proceda partidul, au făcut un act de donație primăriei comunei Cocu. 

„Toate bunurile-picturi, lucrări de artă decorativă populară, cărți rare, icoane, monezi și bancnote cu valoare numismatică, colecții de timbre vor fi expuse în Casa Muzeu a comunei Cocu”, scrie în acel act. A doua zi după moartea generalului comunist, o echipă a fostei Securități a venit la domiciliul acestuia și a pus sigiliu pe toate bunurile din casă. „Donația făcută statului nu a fost acceptată și statutul juridic al colecției a rămas incert. La moartea lui Constantin Doncea, colecțiile au fost preluate de stat și repartizate, prin intermediul Consiliului Culturii și Educației Socialiste, unor muzee, de la care, la mulți ani după căderea comunismului au fost recuperate, în parte, de moștenitorii celebrului colecționar”, conchide expertul Artmark. În anii 2000, cele două fiice ale liderului comunist și ultima soție au demarat demersurile în instanță pentru recuperarea tablourilor, iar în 2012 au vândut drepturile litigioase lui Claudiu Florică, artizanul afacerii „Microsoft”, care a recuperate colecţia într-un timp uluitor de scurt.

 

 

Trecerea pe linie moartă

 

Ion Ianoşi în cartea „Internaţionala mea. Cronica unei vieţi” scrie că după plecarea Armatei Roşii, Dej a început să iniţieze măsuri drastice faţă de contestatarii potenţiali sau reali. Anul 1958 a fost cel când Dej i-a pus cu botul pe labe pe ilegaliştii care cârteau la adresa sa. Comuniştii cu stagii îndelungate în partid, până atunci elogiaţi de formă, dar, de fapt, marginalizaţi, s-ar fi putut constitui, din cauza frustrărilor, în facţiuni adverse conducerii, întâi cârtind, apoi complotând.

În „Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc”, Vladimir Tismăneanu poveşteşte cum l-a trecut Gheorghiu Dej pe linie moartă pe fostul său coleg de luptă de la Griviţa: „Eliminarea aşa-numitului grup Chişinevschi-Constantinescu la Plenara din 1957 a PMR a fost urmată de epurarea unui grup de foşti ilegalişti în vara anului următor. Plenara din 9-13 iunie 1958 a utilizat un scenariu asemănător cu cel folosit la plenara din 1957 pentru inventarea „grupului Chişinevschi-Constantinescu” în scopul de a fabrica acum un aşa numit grup Doncea.

În discursul său la această plenară, Nicolae Ceauşescu i-a „demascat” pe Constantin Doncea, Grigore Răceanu, Ovidiu Şandru, fraţii Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ştefan Pavel, Vadile Bâgu, Vasile Negoiţă şi Iacob Coţoveanu ca membri ai presupusului grup. Doncea şi Bâgu se număraseră printre membrii de partid care organizaseră grevele din 1933 de la Atelierele CFR Griviţa”. Constantin Doncea a fost scos din conducerea Partidului Muncitoresc Român, fiind acuzat de activitate antipartinică, fracţionism, revizionism şi „concepţii anarhice”. Culmea, Doncea a fost reabilitat în 1968 de acelaşi Ceauşescu care-l înfierase.

Ştefan Andrei povestea că, după venirea la putere, Partidul Comunist funcţiona, de fapt, ca fiind compus din două partide, al ilegaliştilor şi al noilor veniţi. După cele întâmplate la Congresul al XX-lea al PCUS, ilegaliştii erau tot mai vocali, crtiticând metodele de conducere ale partidului. În realitate, cei mai mulţi dintre ei erau frustraţi că li se oferise funcţii doar în eşaloanele doi şi trei ale puterii.

 

„Indisciplinat, care se manifestă ca un om primitiv, agramat, dar destul de curajos”

 

Constantin Doncea s-a născut la 26 septembrie 1904, în comuna argeşeană Cocu şi a decedat la 4 noiembrie 1973, la Bucureşti. După absolvirea a cinci clase primare, Doncea se angajează ca muncitor şi devine turnător calificat. În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În fişa sa de cadre, este descris ca fiind un individ „indisciplinat, care se manifestă ca un om primitiv, agramat, dar destul de curajos”.

 

Te-ar putea interesa și: