Liderul Comunităţii Etniei Romilor din România este acuzat de patru infracţiuni de înşelăciune
- Ionel Stoica
- 25 octombrie 2012, 16:46
Liderul Comunităţii Etniei Romilor din România, Ion Dumitru, zis "Bidia", a fost trimis în judecată pentru patru acuzaţii de înşelăciune. "Ţepele" le-ar fi dat cu ajutorul unui complice care-l imita la telefon pe prefectul Capitalei.
Potrivit procurorilor din Parchetul General, în perioada 04.01- 21.02.2006, Ion Dumitru a indus şi a menţinut în eroare, cu prilejul încheierii unor contracte de sponsorizare, un număr de patru părţi vătămate după ce, în prealabil, acestea erau contactate telefonic de către un complice ce se recomanda a fi prefectul Municipiului Bucureşti, solicitând sponsorizări pentru Comunitatea Etniei Romilor din România. Complice îl imita pe prefectul Capitalei Complicele lui Ion Dumitru îl cunoscuse personal pe prefectul capitalei şi îi putea imita vocea îi contacta telefonic pe reprezentanţii unor societăţi comerciale sau chiar pe directorii generali ai acestora, se recomanda ca fiind prefectul Municipiului Bucureşti şi solicita o sponsorizare. În acest context, complicele l-a contactat pe reprezentantul unei părţii vătămate şi i-a spus că prefectura a alocat acelei Comunităţii Etniei Romilor din România o clădire, spaţiu ce trebuia renovat, acesta fiind şi motivul sponsorizării. "Ajutor" pentru un băiat cu dizabilităţi Pentru a pune la punct detaliile sponsorizării, reprezentantul societăţii era îndrumat să ia legătura cu Ion Dumitru, zis "Bidia", persoană ce răspundea de renovarea clădirii şi care urma să primească sponsorizarea în numele asociaţiei. Cedând insistenţelor lui Ion Dumitru, reprezentantul societăţii l-a sunat pe ,,domnul Bidia'' pentru a stabili modalitatea în care se va face sponsorizarea, cuantumul acesteia fiind stabilit la 10.000 de lei. Prin acelaşi procedeu, Ion Dumitru ar fi a solicitat un ajutor material pentru un băiat cu dizabilităţi. Preluat de la Parchetul Sectorului 4 Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, motivat de volumul ridicat de cauze al unităţii respective şi numărul redus de procurori al acesteia. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 4, Bucureşti.