Liderul cecenilor, mulțumit de armata lui Putin în războiul din Ucraina. „Te-am avertizat, Zelenski”

Sursa foto: Kremlin

Liderul cecenilor, Ramzan Kadîrov, a declarat că este mulțumit de bombardamentele soldaților ruși, dar și de victoriile lor. Acesta l-a criticat pe Volodimir Zelenski și a precizat că trebuia să se aștepe la toate atacurile.

Liderul cecenilor, Ramzan Kadîrov, a anunțat că este mândru bombardamentele rusești de la Kiev și că adevăratul război începe acum. El l-a amenințat pe Volodimir Zelenski și l-a sfătuit să plece cât mai repede din Ucraina.

„Zelenski se plânge de atacurile aeriene din Kiev și din alte orașe. Și cum ai crezut tu, fraiere Zelenski, că tu ai voie și alții nu?

Deci, timp de opt ani, bombardarea civililor, distrugerea infrastructurii orașelor din LNR, acoperirea cu obuze a unei centrale nucleare, aruncarea în aer de poduri, bombardarea unor instalații importante a fost permisă, dar imediat ce ți-a căzut în cap, brusc, nimeni nu a mai avut voie?

Sursa foto. Twitter

Te-am avertizat, Zelenski, că Rusia încă nu a început cu adevărat, așa că nu te mai plânge ca un zgârcit și fugi înainte de a ajunge aici. Fugi, Zelenski, fugi fără să te uiți înapoi spre vest. Acum sunt sută la sută mulțumit de Operațiunea Militară Specială”, a transmis Kadîrov pe Telegram.

Ramzan Kadîrov se retrage

Înainte să laude armata lui Vladimir Putin, Ramzan Kadîrov a anunțat că se trage din politică. „Conduc republica de 15 ani. Noi, caucazienii și cecenii, avem o vorbă: indiferent cât de stimat și dorit este un musafir, dacă pleacă la timp, se face și mai plăcut. De aceea, cred că mi-a venit și mie timpul. Până să fiu dat afară. Cred că sunt deja bătrân”, a scris președintele Republicii Cecene pe Telegram.

După afirmațiile acestuia, mai mulți analiști au declarat că totul este o farsă și că Kadîrov nu ar putea să renunțe la funcția sa în plin război. „Sunt sceptic. În trecut, el a spus aceleaşi lucruri”, a spus acesta pentru Radio Europa Liberă.

Ramzan Kadîrov a fost președintele Ceceniei începând din anul 2007, timp în care regiunea cu statut de republică a urmat linia politică dictată de Rusia, Kadîrov fiind considerat un lider care a făcut din încălcarea drepturilor omului o politică de stat, conform Adevărul.ro.