Lideri PNL și ministrul Agriculturii în Teleorman. Mesaj tranșant pentru fermieri
- Petrisor Cana
- 21 noiembrie 2019, 05:15
Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a făcut un paș uriaș în a demonstra că trebuie să fie alături de fermieri și le-a transmis un mesaj tranșant pentru dezvoltarea agriculturii românești. Noul oficial al Guvernului Ludovic Orban a mers, alături de Cristi Barbu, secretar general adjunct al PNL și de liderul liberal din județ, senatorul Eugen Pîrvulescu, în comuna Bragadiru, din județul Teleorman, localitate condusă de Cristi Chisac, primarul care a reușit cea mai mare performanță de pe meleaguri teleormănene
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, alături de doi lideri importanți ai PNL, Cristi Barbu, secretarul general adjunct și președintele județean din Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, au fost prezenți în comuna Bragadiru, județul Teleorman, unde s-au întâlnit cu aproximativ 200 de fermieri.
Cei prezenți la această întâlnire au primit asigurări că vor putea beneficia de susținerea Guvernului, în privința proiectelor de investiții care să dezvolte agricultura din Teleorman, în condițiile în care trebuie să ia în calcul formele asociative.
După susținerea unui discurs pragmatic și fără promisiuni deșarte, ministrul Agriculturii s-a arătat deschis la dialog cu fermierii, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă crescătorii de animale și cultivatorii din Teleorman, amintind, totodată, și de Programul Tineri Fermieri, menit să-i atragă pe tineri la țară, pentru a lucra pământul. Oficialul Guvernului Orban a spus că, până acum, acest program a fost doar pe hârtie, întrucât, în realitate, tinerilor nu le-a mai revenit nici măcar un petec de pământ pentru a fi lucrat, în condițiile în care subvențiile se iau și în funcție de suprafața de teren arabil aflat în administrare.
Poate nu întâmplător liderii PNL și ministrul Agriculturii au ales comuna Bragadiru, un județ în care ce mai mare performanță de atragere a fondurilor pentru investiții a reușit-o un primar liberal.
Mai exact, în martie 2018, primarul Cristi Chisac a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice contractul de finanţare pentru proiectul „Extindere alimentare cu apă şi canalizare în comuna Bragadiru”. Un proiect vital pentru comunitatea locală, cu o valoare de invidiat, de 29,4 milioane de lei. De departe, cel mai valoros contract accesat vreodată de o primărie din judeţul Teleorman.