Trei lideri importanți din Kosovo au semnat o cerere de aderare la UE, un proces care va fi probabil îngreunat de complicații politice, dat fiind că cinci state UE nu îi recunosc încă independența.
Trei lideri instituționali ai Kosovo au semnat miercuri în cadrul unei ceremonii o cerere de aderare la UE, o mutare care se consideră că a mai apropiat țara cu un pas de organizația cu 27 de state.
Vorbind despre un „moment istoric”, președintele Vjosa Osmani a declarat că Kosovo face un pas crucial în direcția ambiției sale de a deveni membru cu drepturi depline al familiei UE.
Visele pot deveni realitate pentru Kosovo?
„Pentru Kosovo și cetățenii săi n-a existat vreodată o alternativă, însă visele devin realitate doar atunci când lucrezi pentru ele”, a declarat Osmani.
În cel mai nou raport privind progresul realizat de Kosovo, executivul UE, Comisia Europeană, a apreciat progresul realizat de Kosovo, afirmând că și-a „consolidat capacitățile de a coordona implementarea angajamentelor și obligațiilor derivate din Acordul de Stabilizare și de Asociere, SAA, și din ERA II [Agenda de Reformă Europeană - faza II] și și-a consolidat mecanismele de raportare”, potrivit balkaninsight.com
Kosovo se află însă într-o poziție unică: cinci din cele 27 de state UE - Spania, Grecia, Slovacia, România și Cipru - nu îi recunosc independența statală și e improbabil să o facă în absența unui acord cu obligativitate juridică pentru reglementarea relațiilor Serbia-Kosovo, un lucru care nu pare a fi deloc iminent. /.../
(Traducere Rador)