Liceul Tehnologic Dual din Oradea, inaugurat în prezența lui Nicolae Ciucă, Ilie Bolojan și a ministrului Educației
- Antonia Hendrik
- 10 septembrie 2024, 12:46
Liceul Tehnologic Dual a primit avizul de funcționare la finalul lunii iulie. Din această toamnă, se vor putea studia domenii precum mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială.
Liceul Tehnologic Dual din Oradea se deschide marți
La inaugurare vor fi prezenți Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, inspectorul general Horea Abrudan, primarul Oradiei, Florin Birta, dar și elevi înscriși deja la această formă de învățământ.
Liceul Tehnologic Dual, o premieră la noi, a fost construit cu scopul de a răspunde cererii mari de forță de muncă calificată în domenii tehnice dar și industriale. Elevii vor avea condiţii foarte bune de studiu, burse, cazare şi masă gratuită, a anunțat Ilie Bolojan.
Mai exact, CJ Bihor a subliniat că elevii vor beneficia de o bursă lunară între 400 și 1.000 de lei, de cazare gratuită, trei mese pe zi, iar banii pentru transport vor fi decontați.
Unitatea de învățământ beneficiază de cele mai moderne dotări
Liceul Tehnologic Dual este dotat cu laboratoare, ateliere de practică pentru diferite meserii, săli pentru învățământul teoretic, un cămin cu o capacitate de 140 de locuri, cantină, cabinete medicale, bazin de înot dar și sală de sport.
Campusul, unic în România, se întinde pe o suprafață de aproximativ 22.000 de metri pătrați unde sunt toate cele opt corpuri de clădiri.
În legea Educației, intrată în vigoare în septembrie 2023, se precizează că pot fi constituite „consorții de învățământ dual”, din care să facă parte: licee tehnologice de stat sau particulare și confesionale acreditate, autorități publice locale și operatori economici.
În legea Educației se mai arată că un astfel de consorți poate include și instituții de învățământ superior, dar și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un sistem de formare duală a elevilor”.