Socialism „pe pâine” în școlile românești. 78% dintre liceeni sunt deja de stânga

Socialism „pe pâine” în școlile românești. 78% dintre liceeni sunt deja de stânga Elevi. Sursa foto: Dreamstime

Peste 90% dintre liceeni vor ca statul să asigure sănătate de calitate tuturor, indiferent de venituri, vor ca statul să asigure educație de calitate, vor ca statul să garanteze drepturile egale ale cetățenilor, arată un studiu World Vision România.

Cele mai intens disputate teme

La polul opus al ierarhiei vedem că cea mai mare parte dintre temele care vizează drepturile și libertățile individuale sunt disputabile, respectiv constituie elemente de dezbatere între tineri, subiecte de interes în care opiniile nu sunt congruente, cele mai intens disputate teme fiind armata obligatorie, cel puțin în rândul băieților (56% împotrivă, 44% pro), cenzura pe internet (55% împotrivă, 45% pro) și legitimarea homosexualității ( 53% pro 47% împotrivă).

Liceeni

Liceeni. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Diferență semnificativă între fete și băieți

Este o diferență semnificativă între fete și băieți în ceea ce privește orientarea valoric-ideologică. Pe de o parte avem fete care afirmă tot mai accentuat valori ale drepturilor individuale, care reflectă opinie privind rolul femeii, drepturile minorităților sexuale, libertatea de exprimare, iar pe de altă parte avem băieți care îmbrățișează atitudini mai conservatoare cu privire la aceste aspecte.

Liceeni

Liceeni. Sursa foto: dreamstime.com

82% dintre liceeni cred că votul lor contează

82% dintre liceeni cred că votul lor contează sau va conta. Nivelul perceput de informare a tinerilor liceeni cu privire la rolul și prerogative principalelor funcții politice este sub-mediocru cu o medie de 4,58 puncte pe o scală de la 1 la 10.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale studiului „Profilul ideologic al liceenilor din România”. Acest studiu face referire la orientarea liceenilor pe axa ideologică, proiecția lor asupra vieții, evaluarea interesului politic și identificarea nivelului de cunoaștere a rolului și prerogativelor pentru principalele funcții politice eligibile în anul electoral 2024 în România. Studiul are un eșantion de 575 de liceeni din 34 de județe din toate regiunile țării, inclusiv București-Ilfov, atât din mediul urban cât și din mediul rural. Studiul continuă demersurile World Vision România din proiectul Young Leaders United for Democracy, finanțat din programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”.