Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că un român a dispărut în Libia, existând posibilitatea ca el să fi fost răpit de o grupare para-militară.

A fost activată o celulă de criză, lucru perfect normal în astfel de situații, dar unitatea de bază pentru strângerea de informații este Ambasada noastră de la Tripoli. De asemenea trebuie subliniat faptul că, deși celula de criză este la MAE, aceasta este prima misiune cu impact public la care participă Serviciul de Informații Externe, condus acum de Gabriel Vlase.

Un element din declarația ministrului Teodor Meleșcanu a atras imediat atenția observatorilor fenomenului terorismului: oficialul român a spus că întâi trebuie confirmat că românul dispărut de la câmpul petrolier din Sharara este victima unei răpiri și abia apoi se va lucra la identificarea grupării care îl deține.

Adevărul este că dispariția românului ar putea fi ”lucrarea” unei bande de nelegiuiți din zonă dar, la fel de bine, ar putea fi o piesă din mozaicul unui război al petrolului în care sunt implicate mai multe țări și companii multinaționale, una având afaceri prospere și în țara noastră.

Doi din patru

Pentru a înțelege situația complexă din Libia trebuie să revenim la știrea inițială, completată cu cât mai multe amănunte. Sâmbătă, 14 iulie, la ora locală 6.30, o echipă formată din patru persoane, printre care și românul, a pornit de la baza de lucru Sharara spre Concesiunea nr.186, distanța pe care o aveau de parcurs fiind de aproximativ 40 de kilometri.

Asupra mașinilor s-au tras focuri de armă, au fost oprite și patru dintre ocupanți au fost luați prizonieri. La puțin timp, doi dintre ei, doi libieni, au fost eliberați și sunt acum interogați.

Primul lucru care sare în ochi este faptul că, în ciuda faptului că nu e primul atac asupra acestui câmp petrolifer din sud-vestul Libiei, este o premieră faptul că se iau ostateci. În Libia, majoritatea răpirilor sunt de oameni de culoare, vânduți apoi drept sclavi de triburile arabe.

Este interesant să vedem în ce au constat celelalte atacuri și ce efecte politico-militare au avut ele.

În luna aprilie a anului trecut, tot Concesiunea nr. 186 a fost atacată. Locul e ”ofertant” pentru ambuscade, fiind cel mai îndepărtat de bază. Ocupanții unei mașini au fost dați jos și s-a furat autovehiuolul. Atunci paza Sharara era asigurată de Batalionul 30 al Armatei Naționale Libiene. Imediat militarii au fost schimbați și paza a fost preluată de Batalionul 91, dar, pe 6 noiembrie 2017, un nou convoi care mergea la Concesiunea nr. 186 este atacat. Sunt furate mașinile și telefoanele mobile, dar nimeni nu e rănit sau răpit.

Din aceste puncte de vedere, atacul din 14 iulie 2018 este o premieră, dar e posibil ca premiera să fi fost dictată de faptul că acum a fost capturat un cetățean al unei țări din Uniunea Europeană, o ”oportunitate” de a cere o răscumpărare. Vom vedea dacă apare o astfel de revendicare în orele următoare răpirii. În primele 30 de ore nu există o confirmare oficială că s-ar fi făcut.

Controlul asupra petrolului

Numele batalioanelor care s-au succedat la comanda dispozitivelor de siguranță sunt importante fiindcă generalii care le conduc sunt fiecare un fel de ”rege” al zonei unde operează.

Libia, după căderea și linșarea fostului dictator, Muammar Al-Gaddafi, este în haos și atunci fiecare lider care are în spate câțiva oameni înarmați se poate impune pe o anumită arie.

Multe dintre aceste atacuri au fost puse și pe seama dorinței unora de a demonstra că sub o anumită comandă zona nu este sigură. De asemenea comandanții de la Centru susțin că se încearcă și aducerea unor forțe militare străine, sub drapel ONU sau al altei alianțe, pe fondul instabilității și insecurității.

Exploatarea din Sharara este administrată de National Oil Company, o societate de stat cu sediul în Tripoli, dar parteneră cu Repsol, Total, Equinor și OMV.

După atacul din 14 iulie 2018, NOC a anunțat că a oprit mai multe sonde din arie și că producția de petrol (estimată din luna octombrie a anului trecut la 200.000 – 300.000 de barili pe zi) va scădea o perioadă cu 160.000 de barili pe zi.

Anunțul a căzut ca o bombă pentru mai toate piețele din lume, mai ales că exportul NOC de petrol libian abia a trecut printr-o situație de criză, ”calmată” numai după intervenția ONU.

Câmpurile petroliere și facilitățile acestei industrii au fost păzite până nu de mult de o structură numită Petroleum Facilities Gurad. După îndepărtarea lor de la butoiul cu miere, fostul comandant, Ibrahim Jadran a organizat o ”miliție” înarmată care a hăituit permanent NOC, dar a lovit până acum în estul Libiei.

Porturi închise de frica bandiților

E de ajuns să spui ”petrol” și să enumeri câțiva giganți internaționali ai exporturilor, importurilor și prelucrării acestui zăcământ și orice știre de fapt divers devine un sâmbure de thriller.

Pe 14 iunie 2018, milițiile lui Jadran au ocupat câmpurile petroliere din Est, sub pretextul că petrolul ar trebui să aparțină poporului libian. NOC a instaurat ”forța majoră” și a închis terminalele din patru localități, Ras Lawf, Es Sider, Hariga și Zuetin. Măsura s-a simțit la toate pompele din lume, dar primul care a reacționat a fost Parisul, țara europeană cu cele mai strânse legături cu Libia.

Armata Națională a pornit lupta cu miliția rebelă, reușind să ocupe facilitățile pe 2 iulie.

Totuși a fost nevoie de multe negocieri la Tripoli și de intervenția ONU pentru că Armata a lăsat greu din mână administrarea acestor facilități. Abia pe 11 iulie NOC își reintră în drepturi și, ridicând ”forța majoră”, redeschide terminalele.

Trei zile mai târziu, NOC este lovită din nou, prin atacul în care a dispărut un român, și producția este din nou limitată!

În concluzie, dată fiind situația atât de încâlcită din Libia, e greu de spus dacă inginerul român a căzut victimă unei încercări de destabilizare a sistemului care extrage și exportă petrol din Libia, dacă el este ținut captiv de o bandă de nelegiuiți din zonă care și-a ”diversificat” afacerile, de la furtul de mașini la răpiri, sau dacă milițiile din est au ajuns, gonite de Armată, să lovească în Sharara.