Liberalii, învinși pe terenul lor. Proiectul ciudat a fost votat

Liberalii, învinși pe terenul lor. Proiectul ciudat a fost votat

Consiliul General al Capitalei a adoptat, în şedinţa de miercuri, Planul Urbanistic Zonal care vizează construirea a trei blocuri cu patru etaje pe Aleea Modrogan nr. 1A, în curtea vilei în care se află sediul central al PNL.

Proiectul a fost adoptat cu 28 de voturi pentru şi 13 împotrivă. La dezbateri, reprezentanţii USR şi PNL au pledat împotriva acestuia.

„Imobilul din adresa Modrogan 1A se află în zona construită protejată n. 48, parcelarea Filipescu, iar edificabilul vizat este încadrat ca spaţiu verde amenajat. Imobilul se află într-o zonă cu grad ridicat de protecţie şi conservare, obligatorie pentru clădirile din acea zonă, iar proiectul respectiv nu respectă, din punctul meu de vedere, aceste reglementări şi nu se încadrează în specificul acelei zone. Din documentele pe care eu le-am analizat, cred că au fost probleme şi la emiterea certificatului de urbanism şi am dubii în legătură cu actele ce stau la baza acestui PUZ”, a precizat Alexandru Gâdiuţă (USR).

„Acea parcelare Filipescu este ultima oază de verdeaţă pe care o avem în Bucureşti, în centru, o parcelare privată, şi cred că ar fi o nedreptate să facem o derogare de la regulamentul actual în vigoare pentru a oferi o depăşire a coeficienţilor”, a susţinut Stelian Bujduveanu (PNL).

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, într-o declaraţie de presă susţinută înaintea şedinţei CGMB, deputatul de Bucureşti Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că cele trei blocuri vor fi construite pe spaţiul verde.

„PUZ este un instrument ca să faci chestiuni importante pentru oraş, cum ar fi metroul sau să dezvolţi un cartier. De luni de zile, prin PUZ se dau etaje în plus la nişte particulari. Azi se face un pas înainte: se afectează spaţiul verde. Avem un PUZ pe Modrogan, un complex de blocuri”, a explicat Nicuşor Dan.

Potrivit avizului, este vorba despre un teren cu o suprafaţă totală de 4.200 mp, care face parte din zona protejată 48 - parcela Filipescu, „subzona L2b, conform căruia terenul aferent imobilului constituie o secţiune dintr-o suprafaţă mai mare, reprezentată conform legendei ca spaţiu verde amenajat”.

Potrivit prevederilor PUZ, înălţimea maximă admisibilă a clădirilor este de 17 metri, cu un regim maxim de înălţime S+P+3E+4Er. Procentul de ocupare a terenului (POT) maxim este prevăzut la 48%.

Pe de altă, potrivit PUG, înălţimea maximă admisibilă a clădirilor în zonă este de maximum 13 metri, iar peste înălţimea admisă se acceptă realizarea unui singur nivel (trei metri), retras la 1,5 metri faţă de planul vertical al faţadei. Procentul de ocupare a terenului, potrivit Planului Urbanistic General, ar trebui să fie de maximum 40%.