Opinii EVZ
Între liberali, ecologiști și socialiști se joacă rigoarea și euro-coeziunea Germaniei la alegerile de duminică. Pulsul planetei
Duminică au loc alegeri generale în Germania. Cineva ar spune alegeri fără istoric, odată ce sondajele arată rezultate ce mențin stabilitatea postului Cancelarului Angela Merkel dar și, cel mai probabil, pe cea a Ministrului Finanțelor, cel mai important ministru în Germania.
Alianța UCD-UCS a doamnei Merkel este cotată la 38%, Social democrații lui Martin Shulz la doar 24%, liberalii din FDP 8% , ca și verzii, în timp ce extremele stânga și dreapta, Die Linke și Alternativa pentru Germania, sunt cotate la 9%. Cum Social-democrații nu au nici o formulă de alianță majoritară chiar și cu Die Linke, unica lor șansă de a se menține la guvernare e tot Marea Coaliție cu CDU, dar dintr-o poziție mai slabă ca reprezentare, în timp ce actualul Cancelar își poate permite, ba chiar e obligat să încerce o coaliție Jamaica, adică alături de liberali și ecologiști.
Șansele unei asemenea variante stabile sunt relevante în măsura în care asperitățile sunt reglate mult mai bine față de acum 4 ani: CDU-CSU menține obiectivul închiderii centralelor atomo-electrice, dar și proiectul combaterii încălzirii globale, cu criterii dure de mediu, iar cum surplusul bugetar e important și nu sunt presiunile stângii alături, o reducere de impozite e posibilă fără a crea tangaje naționale, în satisfacerea programului liberal. Iar o schimbare e bună și prin relansarea mai energică a elementelor de competiție și creștere economică, în condițiile în care dacă nici liberalii, nici ecologiștii nu depășesc 10%, relevanța lor în coaliție rămâne sub nivelul pretențiilor care ar afecta liniile fundamentale din guvernarea CDU-CSU.
De partea cealaltă, alianța cu SPD e una de continuitate, cu un Cancelar Merkel mai puternic decât acum 4 ani și cu un nivel de pretenții mai redus al proaspătului învins Martin Shulz. Iar la nivel european, avansul ar fi mai degrabă spre euro-integrare și deschidere generală spre euro-optimism și euro-conformism cerut de la celelalte state. Dar și mai multă solidaritate europeană și euro-coeziune. Marea problemă a primei variante este înclinația dreptei germane spre rigoare și programul de austeritate, greu digerabil de către state precum Franța și Italia, prea mari pentru a cădea, dar care nu vor respecta, deopotrivă, nici criteriul Maastricht tot timpul, la 3% deficit bugetar, nici nevoia de ghilotină la semestrul european, adică controlul deficitului structural, pentru că e greu de crezut că Emmanuel Macron va reuși mai mult decât un efort susținut pentru eliminarea discrepanțelor dintre social și drepturile sindicale, rolul lor în societatea franceză precum și legile muncii favorizante și eficiența, rigoarea și productivitatea economiei franceze.
Miza mare a Europei rămâne, pentru moment, pe umerii președintelui francez și pe cei ai tandemul franco- german reconstituit după alegeri prin modul în care va putea fi susținut președintele francez în întreprinderea sa cu adevărat relevantă. Practic, fără să o spună explicit și pe de-a-ntregul, Emmanuel Macron distruge al doilea mit european: după multiculturalism – declarat un eșec acum vreo 5 ani de către premierul Marii Britanii James Cameron, la acea vreme, președintele Franței, Francois Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel – azi statul bunăstării, welfare state, este pe punctul de a fi declarat utopie, după ce modelul economiei sociale de piață (aflat în toate actele UE), dar și a sistemului asigurărilor sociale care „nu lasă pe nimeni în urmă” se dovedesc ținte prea mari, imposibile pentru actuala stare a economiei europene, model alterat și prin efectele secundare produse: nemunca și alegerea tot mai multora de a sta degeaba pe asigurări pe 6 euro, în loc să muncească pe 10 euro, respectiv imposibilitatea economiei de a asigura și susține toate prestațiile sociale promise de stânga, eventual pe seama companiilor private.
Alegerile din Germania au și această miză, situată între capacitatea mai mare de coerență cu Franța lui Macron și tolerarea ieșirii cronice din deficit a Franței (și altor state) versus rigoarea și austeritatea menținerii în cadrul coeziunii și coerenței care menține Europa unită și conservă Euro ca monedă stabilă, rezilientă și durabilă. O variantă de dreapta înclină mai mult spre menținerea rigorii, ca să nu spun a austerității, și îndreaptă întreaga Europă spre liberalism- conservatorism, în timp ce varianta contrară, o continuitate cu SPD, împinge spre mai multă Europă, o acceptabilitate mai mare a tuturor statelor față de lidershipul german, o coerență mai mare de programe, dar cu o formulă de coeziune mai redusă la nivelul respectării stricte și riguroase a prevederilor existente și a celor necesare pentru evitarea tangajelor și a căderilor în criză.
Recomandările noastre
