Chiar dacă recunoaște că îi este dor de România, Leonard Doroftei spune că a renăscut după ce a plecat în Canada și este foarte fericit alături de familie.
Forțat de împrejurări, adică de piedicile administrative pe care le-a întâmpinat în România, Leonard Doroftei s-a întors în Canada. În țara unde a reușit să se impună ca boxer profesionist. La 51 de ani, „Moșu” spune că se simte foarte bine și antrenează într-o sală improvizată într-un garaj. Are câteva zeci de clienți, cărora le dă lecții particulare de box, după cum a mărturisit într-un interviu acordat cotidianului „Gazeta Sporturilor”.
Leonard Doroftei, despre mutarea în Canada: „M-am regăsit aici, sunt fericit”
„M-am regăsit aici, în Canada. Sunt fericit că sunt cu familia, că fac ceea ce-mi place, adică antrenez oameni care apreciază boxul, mișcarea. Nu dau doar indicații, lucrez cu ei, de-aia am și slăbit 20 de kilograme.
Da, mi-e dor de România, de oamenii de acolo, de prieteni, de glume, de cei cu care m-am înjurat sau de cei cu care am băut bere, de toată lumea. A fost o decizie grea, uneori o regret, dar a trebuit să plec, acasă parcă mă blocasem”, a spus Leonard Doroftei pentru sursa citată.
„A fost acel moment complicat acasă, când am pierdut barul. Căzusem, mă plafonasem, nu mai știam ce să fac. Am avut o discuție în familie, am votat și majoritatea a ales Canada. Am doi copii născuți aici, iar Andrei, băiatul cel mare, era deja stabilit tot aici.
„Trebuia să fac ceva, așa că un prieten mi-a oferit sala lui privată de aici”
N-a fost ușor, am avut un nod în gât, dar am acceptat decizia familiei, chiar dacă știam că nu e locul meu aici. Uneori mai regret asta, dar trebuia să fac o mișcare. Când am ajuns, Diaconu m-a dus la o sală, unde mai antrenase el, și vreau să-ți spun că m-am regăsit acolo. Adică m-a făcut să mă gândesc mai departe.
Dar a venit pandemia și s-a închis totul. Trebuia să fac ceva, așa că un prieten mi-a oferit sala lui privată de aici. Nu e foarte mare, dar am planuri să mă extind, să fac una mai mare, care să aibă și un ring. Fac ce-mi place, sunt antrenor, deocamdată „private coach”, cum se spune aici.
Am vreo 50-60 de elevi, de toate vârstele. Chiar m-am îndrăgostit de acest loc, mai ales că aici lucrează și foarte mulți români și mi-e mai ușor”, a mai spus Doroftei.