"Marele poet al melancoliei" vorbeşte despre turneul său într-un interviu publicat de revista "Rolling Stone".

„Sunt trimis, ca o ilustrată, dintr-un loc în altul“, spune Leonard Cohen, care şi la 73 de ani este încă un star pe coperta revistei „Rolling Stone“. După 15 ani de pauză, artistul a pornit într-un nou turneu mondial, despre care vorbeşte într-unul dintre rarele sale interviuri, făcând referiri şi la viaţa sa din ultimii ani.

 „Leonard Cohen este poetul erosului, al existenţei şi al disperă rii, care, în pofida înclinaţiei sale spre cinism şi pesimism, ţine la simbolismul religios. El este bărbatul care iubea femeile şi pe care îl iubeau femeile; el este provocatorul, poetul care în tinereţe a refuzat un important premiu de literatură canadian, dar el este şi autorul pieselor „Suzanne“ sau „Dance With Me to The End of Love“, scrie Rolling Stone.

Un turneu pentru bani

Cine vrea să vadă această „ilustrată“ poate profita de faptul că a fost expediată şi spre Bucureş ti, unde va ajunge pe 21 septembrie, pe Stadionul Arcul de Triumf. „Toamna partizanului“ este bogată, iar viaţa lui Cohen îşi merită acest anotimp. Cu ani în urmă, Cohen descoperea pe insula grecească Hydra libertatea poeziei, iar la 22 de ani publica primul volum de versuri, „Let Us Compare Mythologie“.

La sfârşitul anilor ’50, a trăit ca partizan în Cuba, iar începând cu anii ’70, a cucerit cu vocea sa profundă şi tristă inimile femeilor din întreaga lume. În anii ’90, Cohen s-a retras într-o mănăstire budistă din California, iar la revenirea în „viaţa civilă“ s-a confruntat cu falimentul. Ceea ce pentru cântăreţul septuagenar a fost un necaz s-a transformat într-un motiv de bucurie pentru fanii săi. Managera lui i-a furat banii, iar până când această problemă se va rezolva pe cale juridică, Cohen şi-a luat chitara şi pălăria şi colindă lumea, „din loc în loc“.

„Mă întrebam dacă voi mai urca vreodată pe scenă“

„Mai întâi a fost această problemă financiară, care m-a cam zăpăcit şi m-am bucurat că s-a ivit posibilitatea să fac acest turneu. Pentru a-mi putea câştiga existenţ a, turneul părea absolut necesar. Dar nu acesta a fost cel mai important motiv. Datorită avocatului meu, Robert Kory, care a renunţat la onorariu până nu se va rezolva cazul, aş fi putut să o scot la liman şi fără turneu“, spune Cohen, care în urmă cu 14 ani a fost convins că nu va mai face niciodată turnee.

„În Mănăstirea Mt. Baldy, m-am întrebat de multe ori dacă voi mai cânta vreodată pe scenă. N-am avut niciodată cu adevărat răspunsul la această întrebare, de aceea ea se reîntorcea mereu în mintea mea. Tot timpul compuneam şi scriam piese noi, dar gândul de-a urca pe scenă cu ele se pierduse. Îndoielile aveau legătură cu faptul că în timpul ultimului turneu am consumat constant cantităţ i exagerate de alcool, ceea ce m-a terminat fizic“, spune Cohen.

Emoţii înecate în alcool

Alcoolul l-a însoţit şi „ajutat“ pe Cohen în turneele sale, dar el a rămas un „băutor de conjunctură“, departe de patima absolută a drogului. „Nu beam niciodată în pauzele unui turneu, în care aveam, de regulă, cam 60-70 de concerte. Beam doar înainte de a urca pe scenă. Beam pentru că eram emoţionat. Şi pentru că îmi plăcea vinul. Deşi după turneu numi mai plăcea, parcă nu mai avea niciun gust. Îmi lipseau adrenalina momentului, muzica şi disperarea - disperarea că beam atât de mult.

O vreme mi-a făcut bine, apoi a început să-mi ruineze sănătatea şi m-am trezit şi cu 10 kilograme peste greutatea mea normală“, spune artistul, care se arată surprins că toată lumea vorbeşte despre gustul particular al fiecărui vin, dar nimeni nu vorbeşte despre ameţeala produsă de ele.

„Ştiam, înainte să o spună alţii, că nu sunt un Caruso“

Pentru turneul actual, Cohen a învăţat să-şi stăpânească emoţiile fără ajutorul alcoolului. „Mi-a fost teamă şi de acest turneu şi cred că emoţia nu o poţi controla niciodată total. Între timp, am început să capăt încredere în acele forţe din om, care se activează în situaţii de criză, ca atunci când te ameninţă înecul şi ceva te ţine deasupra apei. M-ar întrista doar dacă aş constata că teama nu mă mai sugrumă ca pe vremuri“, spune Cohen, citat de „Rolling Stone“. Este greu de înţeles cum unui artist care domină piaţa muzicală de aproape 40 de ani, câştigătorul Premiului Grammy distins cu cel mai înalt ordin al statului canadian, membru al academiei-muzeu „Rock and Roll Hall of Fame“, îi este teamă de emoţiile apărute în faţa publicului.

„De-a lungul timpului, am fost de multe ori asigurat că nu am o voce bună, deci nici nu puteam crede altceva despre mine. Ştiam şi eu, înainte să o spună alţii, că nu sunt un Caruso. Până la urmă e adevărat ce spune snobul meu de avocat: «Nici unul dintre voi nu ştie să cânte. Dacă vreau să aud o voce bună, merg la opera din New York»“, conchide Cohen.

Aniversare la Bucureşti

Pe scena de la Bucureşti, artistul va sărbători 74 de ani, iar publicul român va fi întâmpinat cu un program care va conţine şi hiturile marelui maestru, precum „Suzanne“, piesă care lui Cohen i se pare cel mai greu de cântat. „Cânt la o chitară semiacustică. Ea se potriveşte perfect vocii mele, dar pentru «Suzanne», priceperea mea tehnică este insuficientă. Piesa este greu de cântat, pentru că este foarte serioasă. Nu pot să descriu exact cum este, dar e cam ca o uşă pe care trebuie să o deschid cu atenţie; dacă nu sunt atent, îmi rămâne inaccesibil ceea ce se ascunde după ea“, spune artistul.

Totuşi, înainte de turneu, m-am gândit că ori o fac acum, ori niciodată. Dacă nu o fac acum, e cu atât mai puţin probabil că am să o fac la 75, 77 sau 80 de ani. Aşa m-am gândit. Şi atunci a fost greu pentru mine să pronunţ cuvântul «niciodată». Până la urmă, mi-am petrecut toată viaţa cu muzica“, spune Cohen, ştiind şi care este avantajul de a se urca pe scenă la o asemenea vârstă. „Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia. Chiar dacă şi asta produce teamă, aceea de a nu dezamăgi, de a nu se afla la înălţimea propriilor pretenţ ii“, mărturiseşte artistul.

"Folosesc cu multă precauţie cuvântul «niciodată». La vârsta mea, un «niciodată» are un ecou puternic...", Leonard Cohen, artist

CREZ „Doar muzica are importanţă“

Şi pentru Leonard Cohen acest concert este, spune el, o experienţă inedită. „Este palpitant să reinterpretez aceste piese. Foarte mult timp nu le-am mai luat în seamă, dar ele sunt bune. Pe vremuri, turneele nu erau pentru mine o experienţă muzicală, un eveniment, ele erau doar «life on the road», viaţa pe drumuri, să bem şi să petrecem împreună. Acest aspect nu mai are astăzi nicio valoare. Numai muzica are importanţă. Între timp, mi-e clar că aceste cântece sunt, de fapt, ca nişte case, în care poţi intra, în care poţi locui, în care te poţi mişca“, afirmă Cohen.

"Piesa «Suzanne» este un fel de plimbare prin universul meu, un univers ciudat şi magic. Este ca o uşă pe care trebuie să o deschid cu atenţie. Dacă nu sunt atent, îmi rămâne inaccesibil ceea ce se ascunde după ea.", Leonard Cohen, artist

Leonard Cohen - "Boogie street":