Vedeta lui FC Barcelona, Leo Messi, a hotărât ce va face la finalul acestui sezon când îi expiră contractul cu gruparea catalană. Potrivit presei spaniole, el ar fi înștiințat conducerea clubului în legătură cu intențiile sale viitoare.
În vârstă de 33 de ani, Lionel Messi mai are contract cu FC Barcelona până la sfârșitul actualei stagiuni, urmând să decidă, apoi, ce va face în continuare. În vara trecută, starul Barcelonei a intenționat să părăsească clubul pentru o altă echipă.
La momentul respectiv, era dat ca sigur un transfer la Manchester United. Transferul nu s-a concretizat din cauza unei clauze de reziliere în valoare de 700 de milioane de euro. Nici un club nu a fost dispus să plătească o asemenea sumă, astfel că fotbalistul argentinian a fost nevoit să continue.
În vară, însă, pe 30 iunie, contractul lui Messi expiră, iar fotbalistul va putea pleca oriunde își dorește gratis, fără ca oficialii clubului să-l poată împiedica. Se pare, însă, că Messi a hotărât ce va face și, potrivit presei spaniole i-a informat și pe conducătorii clubului.
Postul de televiziune spaniol TVE anunță că Lionel Messi a anunțat conducerea Barcelonei că intenționează să rămână la club. Acesta este dispus să mai joace două sezoane pentru clubul care l-a consacrat. Însă, Lionel Messi a pus o condiție esențială. El i-a cerut președintelui Joan Laporta să construiască „o echipă competitivă”.
Messi mai rămâne două sezoane la Barcelona
Presa din Catalonia scrie că Messi dorește să mai joace două sezoane la FC Barcelona după care să-și încheie cariera la MLS. Ulterior, după ce va atârna ghetele în cui, argentinianul va ocupa o funcție în cadrul clubului.
Informația potrivit căreia Messi s-ar fi decis să rămână la Barcelona a venit la câteva zile după ce un jurnalist brazilian a dezvăluit că fotbalistul ar fi primit o ofertă de nerefuzat din partea PSG.
Lionel Messi, care și-a petrecut întreaga carieră la FC Barcelona, a recunoscut, la finalul sezonului trecut, că și-a dorit să plece de la echipă. El a acuzat o serie de neînțelegeri cu președintele de la vremea respectivă, Josep Maria Bartomeu. Argentinianul pare că a revenit la sentimente mai bună față de club, după ce Joan Laporta a câștigat alegerile și a devenit noul conducător al clubului.
În acest sezon, Barcelona a câștigat Cupa Spaniei, după finala cu Athletic Bilbao (4-0).
Barcelona a pierdut cu Granada
FC Barcelona a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Granada, în ultimul meci al etapei a XXXIII-a a campionatului Spaniei. Catalanii au condus cu 1-0, prin golul marcat de Messi, în minutul 23. Granada a revenit însă şi s-a impus datorită golurilor lui Machis ’63 şi Molina ’79.
FC Barcelona ocupă locul 3 în clasament, cu 71 de puncte, la egalitate cu echipa de pe locul 2, Real Madrid. Lider este Atletico Madrid, care are 73 de puncte. Granada se află pe locul 8, cu 45 de puncte.