Lăsată de izbelişte, legumicultura românescă se zbate să facă faţă lipsei de mână de lucru şi importurilor masive la preţ de dumping. Lipsa seminţelor şi a răsadurilor a făcut ca preţurile la legumele autohtone să explodeze. Doar la tomate, un gram de seminţe de calitate medie costă cât un gram de aur

Cunoscute pe tot mapamondul, legumele româneşti se disting prin savoarea şi mireasma specifică, deosebită şi apreciată la superlativ de toată lumea. Motivul, ne spun specialiştii, este calitatea solului şi poziţionarea geografică pe care am moştenit- o şi unde, printr-o alchimie a naturii se combină cele 400 de substanţe care concură la exprimarea gustului şi a aromelor.

Genetica, bat-o vina

Ca şi în alte domenii, şi în agricultură tehnologiile au permis ca genetica să producă seminţe şi răsaduri care dau producţii mai mari, în detrimentul celor autohtone. În legumicultură lipsa banilor a făcut să ne alegem cu soiuri noi, dar care nu au făcut faţă condiţiilor de temperatură şi dăunătorilor existenţi. Din păcate, seminţele autohtone aproape că au dispărut, pentru că nu mai erau la modă, pricopsindu-ne cu soiuri şi hibrizi străini, care nu mai au acelaşi gust şi rezistenţă.

„În legumicultură este multă muncă fizică şi bani puţini. Noi lucrăm cu specii, de exemplu la salate sunt peste 50 de specii, la tomate sunt patru specii etc. Soiurile autohtone au dispărut, iar cele de import vin cu boli foarte greu de depistat. Nu că nu am şti să le depistăm, ci pentru că nu mai avem specialişti şi centre pentru recunoaşterea bolilor. O mică neatenţie poate afecta toată cultura. De exemplu, dacă nu ai tratat de mană roşiile şi vine o ploaie scurtă, cum sunt ploile de vară, pe caniculă, după care apare soarele, toată cultura este compromisă”, ne spune Costel Vânătoru, cercetător ştiinţific la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

De la el mai aflăm că, astăzi, nu există cultură fără boli şi dăunători.

Cât costă un hectar de seră legumicolă

Dacă doriţi să deveniţi legumicultori trebuie să ţineţi cont de investiţiile necesare. Astfel, pentru un teren de 1 ha., de seră modernă, specialiştii sunt de părere că aveţi nevoie de circa 10.000 de euro, în care vor intra cheltuielile pentru sistemul de încălzire, sistemul de aerisire, sistemul de irigare, plus construcţia respectivă. „Pentru un hectar ai nevoie de 40.000 de plante, la tomate sau ardei, de exemplu. Un fir de legumă costă undeva între 1-1,50 lei. De asemenea, trebuie şi îngrăşăminte şi fertilizatori, circa 3 tone pentru un hectar. Să nu uităm de ierbicide şi alte tratamente pentru combaterea dăunătorilor. Iar la final trebuie să găseşti ceea ce este aproape imposibil, în zilele noastre: forţa de muncă. Un zilier este plătit cu 50-100 de lei pe zi, în funcţie de cultura pe care trebuie să o îngrijească sau să o culeagă şi este adevărat, este o muncă grea, la temperaturi mari şi condiţii dificile. Astăzi oamenii din zonele rurale preferă să trăiască din ajutorul social”, ne spune Costel Vânătoru.

Dintr-o singură sămânţă, un fir de tomată produce 6-8 kg de roşii.

Statisticile sunt grozave, dar nu există

Leguma regină este tomata, această cultură deţinând ponderea cea mai mare în agricultura legumicolă românească. În legumicultura nostră nu există statistici cum nu există nici date. Dar, în lumea lor, specialişti ştiu, cu aproximaţie că după cultura de roşii urmează cea de castraveţi, vinete, ardei şi varză. Pe ultimele locuri se situează fasolea şi mazărea. De asemenea, mai există şi câteva culturi de hamei, dar, producătorii de bere preferă să importe această legumă decât să stimuleze agricultorii români să o cultive, de vină fiind legislaţia permisivă.

„Sunt foarte puţini producători de seminţe în România. Importurile de legume au devenit agresive în ultima peri oadă, iar preţurile fac legea. Românii cumpără legume crescute în strat de vată minerală sau turbă şi irigate cu perfuzii din substanţe chimice de sinteză, nesănătoase pentru că sunt mai ieftine. Este adevărat că preţul, la kilogram, este mai mic decât la legumele autohtone, dar merită să ne riscăm sănătatea?”, este de părere Costel Vânătoru.

Agricultura şi, în special legumicultura, trebuie revitalizată. Mâncarea sănătoasă va întreţine un popor sănătos, ar putea oferi locuri de muncă şi ar resuscita economia. Mai există locuri, în România, unde există seminţe şi răsaduri româneşti, dar totul depinde de strategia pe care o vor adopta decidenţii politici.

„Ne-au infectat solul şi ne-au infestat soiurile”

„Ţările din care se fac cele mai importante importuri sunt: Spania, Italia, Olanda, Turcia, Bulgaria, Cehia şi Polonia. Şi am lăsat la urmă Polonia pentru că de la ei ne-am pricopsit cu o boală devastatoare, care ne-a otrăvit pământul: putregaiul inelar al cartofului. S-au importat seminţe din acest cartof, s-a infectat solul şi s-au infestat şi celelalte soiuri româneşti de cartofi”, ne spune cu obidă Costel Vânătoru.