Legile Justiției: „Deputatul Mitralieră”, doleanță la ministrul Justiției

Legile Justiției: „Deputatul Mitralieră”, doleanță la ministrul Justiției

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, i-a solicitat ministrul Justiției, Tudorel Toader, marți, în ședința Comisiei speciale privind legile justiției, revocarea procurorului general, după ce Augustin Lazăr s-a referit la parlamentari prin formula „inculpați de rang înalt”.

„Vă rog să luați măsuri drastice împotriva procurorului general. Vă cer public să cereți revocarea acestui procuror care nu poate să-și permită să facă declarații publice sau să facă critici asupra legilor. Apanajul legistativ este numai si numai al Parlamentului fiecărei țări”, a declarat Rădulescu, în prezența ministrului Tudorel Toader, la comisia specială privind legile justiției.

Tudorel Toader i-a răspuns „deputatului Mitralieră” în următorul fel: „Nu vreau să răspund cu un conținut politic. Răspund cu un conținut juridic. Dacă modificările au fost sau nu corecte sau adaptate constituțional, vorbesc zecile de decizii de constatare a neconstituționalității. Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, poate să rezulte din sumele pe care statul roman le dă pe despăgubiri”. 

Cătălin Rădulescu, cunoscut în presă drept „deputatul Mitralieră”, a fost condamnat definitiv în decembrie 2016  la un an și jumatate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.