Legile Educației. Amendamentele PSD privind învățământul preuniversitar au fost adoptate

Legile Educației. Amendamentele PSD privind învățământul preuniversitar au fost adoptateSursa foto: Arhiva EVZ

PSD și UDMR au depus mai mult amendamente în legătură cu legile privind învățământul preuniversitar. Comisia de învățământ a Camerei Deputaților a adoptat amendamentul privind arondarea creșelor de stat la unitățile de învățământ cu personalitate juridică.

Amendamentul inițiat de UDMR prevede ca în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a legii, creșele de stat să fie arondate în jurul unităților de învățământ cu personalitate juridică. Amendamentul a fost adoptat de Comisia de învățământ a Camerei Deputaților în timpul ședinței de miercuri, 26 aprilie, cu trei abțineri. Fac excepție doar creșele cu minim 120 de antrepreșcolari.

„În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, creşele de stat cu personalitate juridică se reorganizează şi se arondează unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, care au nivel preşcolar cu program prelungit sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Prin excepţie, creşele cu minimum 120 de antepreşcolari se pot reorganiza ca unităţi de învăţământ cu personalitate juridică”, este amendamentul UDMR.

Ce amendamente au mai fost adoptate

Un alt amendament adoptat se referă la învățământul preuniversitare tehnologic. PSD a produs ca toate cursurile să se desfășoare exclusiv dual în toate liceele tehnologice începând cu anul școlar 2029-2030. De asemenea, Comisia de Învățămâmt a adoptat un nou amendament prin care s-a stabilit ca Ministerul Sportului să se ocupe de înființarea și reprofilarea cluburilor copiilor.

„Înfiinţarea şi reprofilarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sau ramuri sportive, se realizează pe baza acordului ARACIP şi cu respectarea înregistrării în Certificatul de Identitate Sportivă emis de Ministerul Sportului. Procedura privind acordul ARACIP se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei”, se precizează în amendamentul inițiat de PSD.

Printre alte amendamente adoptate se numără și cel privind înscrierea elevului la orele de religie. Elevii care sunt majori pot face o cerere în acest sens, iar părinții sau reprezentanții legal vor face acest demers în cazul minorilor. Cererea scrisă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii. Această schimbare se poate face tot printr-o cerere completată de elevul major sau de părintele/ reprezentantul legal al minorului. Elevul care nu va merge la orele de religie va avea sigurată prezența în școală pe toată durata desfășurării cursurilor, informează Agerpres.