Boeme în vremea interbelică, vizionare în perioada comunistă, staţiunile de la Marea Neagră "şchioapătă" tocmai în epoca de glorie a turismului.

Gherete şi terase ilegale, gunoaie, bancuri de alge şi meduze moarte, struguri din import, kitsch în vitrine şi preţuri exagerate, hotelieri şi turişti deopotrivă nervoşi pe Ministerul Mediului, al Turismului, pe guvern şi pe orice autoritate incapabilă să gândească şi să aplice cu simţ de răspundere o strategie de promovare a litoralului românesc, în comparaţie cu deja întreprinzătorii vecini de la Sud de Dunăre - acestea sunt „detaliile“ care definesc actualitatea din staţiunile de la malul Mării Negre.

Numărul turiştilor de azi, egal cu cel din Epoca de Aur

La aproape 20 de ani de la căderea regimului condus de cel dintâi locatar al domeniului de la Neptun, numărul turiştilor de pe litoral a ajuns la 2 milioane pe sezon, tot atât cât aducea Ministerul Muncii comunist, din fabricile şi uzinele Republicii Socialiste şi prin sindicatele partenere ale ţărilor din fostul bloc comunist.

Românii au devenit mai pretenţioşi. Merg în Grecia, Turcia, iar potentaţii zilei preferă plajele de la Saint Tropez, Ibiza şi visează la Miami. Boema fuge din staţiunile tradiţionale, renegă deja sufocanta Vama Veche şi-şi montează cortul sau rulota pe ultimele plaje virgine.

EMINESCU, LA MALUL MĂRII „Lumea bună prefera Mamaia“

„Mergi la Mamaia sau la Tataia?“, este tachinarea care le vine atât de natural românilor, încât ignoră să se mai întrebe care este originea acestui nume.

„La fel ca toate poveştile populare de pe vremea stăpânirii otomane, această denumire este legată de răpirea fecioarelor creştine de către barbari şi vine din ura îndreptată împotriva emisarilor Semilunei“, explică Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa şi pasionat cercetător al istoriei locale.

Legenda spune că o frumoasă fecioară a fost furată de turci pentru a fi dusă în haremul lor din Orient. În disperarea care a cuprins-o, fata striga după ajutor „Mama, mama!“, iar urletul ei repetat, purtat de valuri, a ajuns de pe corabie la ţărm, iar acel petic de sat pescăresc s-a numit de atunci Mamaia.

„Mamaia era doar un sat de pescari, cu două dune de nisip, aşezat între mare şi Lacul Siutghiol. Turiştii au început să apară prima dată la Constanţa după plecarea turcilor, din 1878, şi inaugurarea Podului de la Cernavodă, în 1895, de către societatea britanică Danube and Black Sea Railway Co. Ltd. Toată lumea bună venea la Constanţa, care căpătase statutul de staţiune. Chiar şi Eminescu a venit aici pentru o cură heliomarină, în 1882“, povesteşte Doina Păuleanu. Mamaia a fost însă prima staţiune care a pornit de la zero, odată cu decizia unui primar vizionar, Ion Bănescu, care, la sfaturile lui Anghel Saligny, a decis că oraşul Constanţa trebuie să devină un centru de dezvoltare comercială, iar plajele trebuie dispersate spre Nord. În paralel cu dezvoltatea Mamaiei, Techirghiol devine o destinaţie a oamenilor din lumea bună, interesaţi de calităţile terapeutice ale lacului cu „băi reci“.

SCHIMBARE

De la Dej la Gică Hagi

Hotelul Rex, exponent al stilului predominant interbelic, a fost construit la Mamaia în 1936. În stilul stalinist însă, primul „aşezământ“ de relaxare din Mamaia, destinat „conducerii de partid şi de stat“ a fost Hotelul Bucureşti, construit în 1957. Oaspeţii cei mai de seamă ai acestui luxos şi exclusivist „resort“ erau chiar preşedintele Gheorghe Gheorghiu-Dej şi acoliţii săi. Hotelul a fost achiziţionat şi inaugurat de Gheorghe Hagi pe 2 iunie 2001. După ce a investit 10 milioane de dolari în renovarea sa, fotbalistul i-a schimbat denumirea în Hotel Iaki, care este acronimul numelor copiilor săi: Ianis şi Kira.

INSPIRAŢIE ŞI TRATAMENT

Cure de soare în „cuibul Reginei“

La începutul secolului XX, Eforie Nord este locul care atrage ca un magnet „curtezanii“ reginei- poete. „Staţiunea se numea atunci Carmen Silva, pentru că Elisabeta venea foarte des aici, la reşedinţa regală, inaugurată în 1908, apoi la casa pe care şi-a construit-o, în 1911, la capătul digului de la Dana 1, pe care a denumit-o chiar Cuibul reginei“, povesteşte Doina Păuleanu.

„Mătuşa, Aunty, cum îi spuneau copiii, o văd şi acum într-o rochie albă, cu părul despletit, cu o aureolă bogată şi albă în jurul capului, cu zâmbetul pe buze dând primul venit sau ultimul adio vapoarelor ce veneau şi plecau, mari, liniştite şi demne, lăsând după ele valuri în chip de pană, ce se lărgeau până ce se spărgeau de dig“, îşi aminteşte arhiducesa Ileana, fiica preferată a Reginei Maria. Suverana este cea care a scris, în cartea „Povestea vieţii mele“ - citată în volumul Doinei Păuleanu, „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târzii“: „Constanţa iubea pe Bătrâna regină Elisabeta, cea mai prietenoasă şi originală dintre suverane“. Eforie a debutat ca staţiune cu sanatoriile pentru bolile de oase, lumea bună venea în scop terapeutic şi nicidecum pentru ceea ce astăzi înseamnă un sejur.

Ideea unei cure heliomarine de masă a apărut, tot la începutul secolului trecut, şi la Mangalia. Până atunci, aşa cum povesteşte Cela Delavrancea, venită cu tatăl ei aici, litoralul era aproape pustiu şi era singură pe plajă. Numele staţiunii este de fapt unul medieval, dat vechii aşezări Callatis şi derivat din „Pangalia“, nume care apărea pe hărţile vremii.

Sejururi pe „Coasta de argint“

În apropierea şi mai ales după Primul Război Mondial, din ce în ce mai multă lume descoperă avantajele curei pe malul mării. După războiul balcanic (1913), Balcicul şi Cadrilaterul revin la ţară. Aflat la limita dintre sălbăticie şi reşedinţa potentaţilor zilei, Balciucul se transformă într-o Vama Veche a vremii. Descoperit din întâmplare, înainte de război, de cinci pictori, micul sat Balcic strânge crema boemei.

„Polurile mondenităţii interbelice“, cum îi numeşte Doina Păuleanu, îşi petrec vara la numai doi kilometri de „palatul“ ridicat de Regina Maria, între 1924 şi 1925, pe domeniul de la Balcic, pe care l-a denumit „Coasta de argint“. Majestatea Sa a părăsit Vila Regală de la Mamaia şi, până în jurul anului 1930, a rămas la Balcic, unde a avut o intensă viaţă de curte la această reşedinţă de vară. Miniştrii de seamă, oameni de cultură şi delegaţi străini erau printre cei care îi treceau pragul de la malul mării.

ÎN COMUNISM

Era „marilor ctitorii hoteliere“

După ce a fost sub „stăpânirea“ lumii bune, litoralul a trecut în mâna poporului odată cu dezvoltarea mişcării sindicale. Începe era marilor ctitorii hoteliere la malul mării, de la Mamaia, începând cu anii 1960, până la Mangalia, în anii ’70.

„Comuniştii construiau hoteluri mari, încăpătoare, în ideea de a oferi, prin sindicat, spaţii accesibile tuturor, în acea democraţie mimată. Se construia omul de tip nou, iar acesta se construia la soare, pe malul mării. Mamaia era mai mult curativă, la Costineşti mergea tineretul, la Vama Veche, boema, iar hotelurile mai moderne se construiau la Neptun. Numele pe care ei le-au dat staţiunilor - Neptun, Olimp, Venus, Jupiter, Saturn - sunt cele ale vechilor zei din Grecia Antică, dar au o conotaţie ideologică. Acesta era lăcaşul zeilor, pe care uite că ei îl construiesc şi îl oferă proletarilor“, explică Doina Păuleanu.

„Turismul era organizat pe sistem sindical. Orice membru de sindicat avea dreptul la o săptămână de concediu la mare şi una la munte. Era cazare, masă şi mare, dar partea de agrement era ca şi inexistentă“, povesteşte Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.