Membrii Comisiei de Administraţe Publică şi Amenjarea Teritoriului din Camera Deputaţilor, întruniţi astăzi în staţiunea Neptun, au dezbătut mai multe articole din Legea turismului în prezenţa primarilor de pe litoral, a hotelierilor, a reprezentanţilor Asociaţiei Litoral şi a prefectului de Constanţa, Claudiu Palaz. Dezbaterile vor continua şi mâine.
Viitoarea lege a turismului, care a trecut deja de Senat, urmează să fie discutată la începutul sesiunii parlamentare din toamnă, în Camera Deputaţilor. Preşedintele Comisiei de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, deputatul Sulfina Barbu, care a prezidat dezbaterea de la Neptun, crede că actul normativ va fi votat în forma lui finală în luna septembrie. Barbu a ţinut să precizeze că noua lege cadru va reglementa clar turismul pe domenii - agroturism, balnear, montan şi de litoral. Opiniile Sulfinei Barbu au fost susţinute şi de prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, adept al "particularităţii legii pentru judeţul Constanţa, iar primarii localităţilor riverane vor veni cu amendamente şi propuneri concrete care sper să fie puse în lege". Evaziunea fiscală ajunge la 50-60%
La rândul său, primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a menţionat că edilii de pe litoral vor două lucruri: "transferul plajelor de la Ministerul Mediului la autoritatea locală şi întocmirea unui program pe următorii ani, de fapt o strategie de finanţare a tuturor proiectelor care au ca scop modernizarea infrastructurii turistice, străzi, spaţii verzi, iluminat, diguri, faleze". Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a solicitat descentralizarea totală a turismului de la mare. Ea a invocat faptul că "pe litoral, evaziunea fiscală, pe plajă, ajunge la 50-60%. E încurajată specula şi activităţile ilicite pe plajele româneşti, să meargă d-nii deputaţi şi să ceară un suc sau un sandviş şi să vedem dacă primesc bon fiscal". Afirmaţiile Corinei Martin au fost contrazise de prefectul Claudiu Palaz, în opinia căruia şi agenţii economici de pe plajă pot spune că hotelierii fac evaziune fiscală, "dar pentru toate astea există instituţii de control care trebuie să-şi facă treaba".
Trecerea plajelor la autorităţile locale, amânată
Deşi a fost de accord, în principiu, cu trecerea plajelor la autoritatea locală, Sulfina Barbu nu crede că acest lucru este posibil acum . "Se pierd fondurile europene pentru lucrările de stopare a eroziunii costiere şi ar însemna să nu putem valorifica vreo 130 milioane euro cât există pe POS de Mediu", a explicat Barbu. În schimb, Sulfina Barbu crede că "dacă, în paralel, primăriile din această zonă îşi dezvoltă capacitatea investiţională şi pot face cofinanţări pentru proiecte, putem face acest transfer încât undeva din 2013 cel mai târziu să intre la autoritatea locală, poate şi mai devreme. Dar proiectele începute trebuie să rămână în gestionarea Apelor române. Cred că poate fi gândită o formă dar trebuie să fie de acord şi ministerul mediului, ministerul dezvoltării şi turismului, ministerul finanţelor".