Legea salarizării, încă un pas spre ADOPTARE

Legea salarizării, încă un pas spre ADOPTARE

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor va finaliza mâine raportul pe proiectul legii salarizării bugetarilor. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca termenul pentru depunerea raportului să fie 6 iunie, după care proiectul de lege va fi dezbătut şi votat în plen.

Comisia de muncă a dezbătut săptămâna trecută mare parte din proiectul legislativ şi a adoptat o serie de amendamente.

Printre acestea se numără majorarea cu jumătate de coeficient faţă de forma propusă de Guvern a indemnizaţiilor viceprimarilor Capitalei şi ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, dar şi acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru complexitatea muncii funcţionarilor publici din Ministerul de Finanţe, Ministerul Mediului, Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei, precum şi din serviciile Parlamentului.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, sâmbătă, că „Legea salarizării se va vota marți în Comisie (Comisia de muncă – n.r), a mai rămas un singur articol important din această lege, articolul 37, care se referă la aplicarea acestei legi, cum se va face etapizat și trebuie să așteptăm ca în aceste zile câte au mai rămas până marți, Ministerul de Finanțe să-și facă toate calculele, pentru a ne spune cu exactitate de la 1 ianuarie ce categorii de bugetari vor intra cu măriri, obligatoriu toți cu 25%, dar posibil să fie Sănătatea și Educația cu mai mult. Asta o să ne spună finanțele și de asemenea ce categorii  de bugetari vor intra chiar de la 1 iulie cu majorări salariale”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea a adăugat că „miercuri se va vota în plenul Camerei Deputaților la votul  final. Legea trebuie să intre în vigoare de la 1 iulie, nu există niciun articol care să poată fi declarat neconstituțional de către Curte și nici nu cred că sunt motive serioase ca președintele Klaus Iohannis să o întoarcă înapoi la Parlament. Oricum suntem pregătiți să o trecem rapid, ca să putem să o aplicăm rapid. Aproximativ 60% dintre salarii vor avea creșteri și mai mari de 100%, este vorba de salariile care la ora actuală sunt foarte mici, în jurul salariului minim pe economie, iar de scăzut vor scădea aproximativ 3% dintre salarii, deoarece erau atât de mari, încât ceilalți bugetari nu puteau să le prindă din urmă, nici măcar în anul 2022, chiar dacă aveau o creștere progresivă a salariului. Este vorba de salarii care sunt în jurul a 12.000 și chiar mai mari, până la 20.000, dacă le vom lăsa așa disfuncționalitățile ar continua șu după anul 2022”.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.