Legea libertăţii noastre de exprimare, împotriva legilor lor care ne pun botniţă. Am să încep cu ceea ce nu credeam că am să fac vreodată în viaţa mea. Am să citez din Mircea Toma. Sunt însă nevoit să o fac, pentru că el este purtătorul de cuvânt al noii nenorociri care ni se pregăteşte.

Legea libertăţii noastre de exprimare, împotriva legilor lor care ne pun botniţă. Iată ce spune unul dintre stâlpii celui mai odios organism de cenzură a presei audio-vizuale de când s-a inventat audio-vizualul în România: „Suntem în plin proces de adaptare a normelor de utilizare a acestei legi - Legea Audiovizualului a fost modificată pe şest, noaptea ca hoţii, fără să fie pusă în dezbatere publică n.r. - în ceea ce priveşte legislaţia secundară,

Codul audiovizual, ca să vedem cum putem să îl aplicăm şi în ce măsură se potrivesc normele pentru televiziune, pentru audiovizualul de pe diversele platforme folosite frecvent în România, Facebook, Youtube şi Instagram.

Legea libertăţii noastre de exprimare

Probabil că în viitorul apropiat, CNA va deţine o calitate specială, de „trusted partner” de partener investit cu o încredere mai consistenţă, în aşa fel încât atunci când reclamă CNA-ul, „reacţia Youtube să fie mai promptă”, a cuvântat Mircea Toma.

Cu alte cuvinte, după ce s-a pus botniţă audio-vizualului care, dacă are curajul să transmită cumva ceva ce iese din narativul oficial, şi-o ia imediat peste bot, de la amenzi care pot băga un post în faliment, până la închiderea lui pur şi simplu, cenzura aceasta drastică şi arbitrară se extinde şi în spaţiul virtual.

Ce se urmăreşte cu aceasta? Punerea botniţei şi presei scrise, de către acelaşi organism de cenzură mai rea decât cea comunistă. 

Instalarea cenzurii. Episodul Văcăroiu

Această instalare a cenzurii pe tot ce înseamnă mass-media în România nu a început acum. Ci în urmă cu foarte mulţi ani, pe vremea Cabinetului Văcăroiu, şi ea s-a desfăşurat în mai mulţi paşi, până să se ajungă astăzi, să fim în pragul unui control total.

În anii ’90, Văcăroiu avea o tactică mai rudimentară. Singurul loc în care în România se fabrica hârtie de ziar era la Letea-Bacău.

Ori de câte ori Guvernul afla că într-un ziar urma să apară un material critic la adresa lui sau a lui Ion Iliescu, brusc, se strica maşina de fabricat hârtia de ziar. Neavând pe ce tipări, tirajul cu materialul încriminator se reducea drastic.

Eu însumi am păţit-o de mai multe ori, pe când eram redactor-şef la cotidianul Ziua. Şefii redacţiilor s-au reorientat imediat şi tactica lui Văcăroiu a fost anihilată. Administratorii publicaţiilor au început să aducă hârtie din import. Care era mai bună şi mai ieftină decât cea de la Letea (combinat de care între timp s-a ales praful, a dat faliment).

Și episodul Hrebenciuc-Rodipet

Atunci, Viorel Hrebenciuc a trecut la pasul al doilea de distrugere a presei tipărite. I-a dat la temelie difuzării. Pentru că degeaba ai materiale bune, degeaba ai hârtie pe care să le tipăreşti, dacă nu ai cum să difuzezi ziarele. Şi aşa s-a născut celebrul dosar „Rodipet” şi prejudiciul uriaş produs statului român.

„Rodipet” era cel mai mare difuzor de presă, proprietate a statului român. O mie de ziare, dintre care 30 de cotidiane, umpleau în anii ’90 zecile de mii de tarabe şi chioşcuri ale „Rodipet”, răspândite în toată ţara. În 2014, căpuşat, furat, devalizat, „Rodipet” şi-a dat duhul, lăsând în urmă un dosar penal nebulos şi întreaga presă din România fără difuzare, căci reţelele particulare reprezentau mai nimic din necesarul de difuzare.

Astfel încât cele mai multe dintre publicaţii, lovite şi financiar, lovite şi la posibilitatea de a difuza, au fost nevoite să treacă în mediul on-line.

Legea libertăţii de exprimare, sub asaltul CNA

A fost ultimul refugiu al cuvântului liber, care acum este luat cu asalt de către lachei ca Mircea Toma, la comanda stăpânilor lor.

Atacul asupra acestei ultime redute se dă sub ochii noştri în două etape. Prima, s-a încheiat deja. Înfiinţarea CNA şi a Legii Audio-vizualului, unde, sub masca unei pudibonderii de domnişoare de pension şi a pretextului că apără onoarea telespectatorilor şi ascultătorilor, se cenzurează tot ce nu convine politicului.

Apropo. Cum se face că alte bresle: medicii, psihologii, juriştii, ca să nu dau decât câteva exemple de profesiuni liberale, au propriile lor organisme de reglementare a activităţii, formate din profesionişti pe care îi aleg membrii breslei respective, după veritabile campanii electorale, iar presa audio-video este cenzurată de către un organism de stat, eminamente politic, în care membrii săi sunt numiţi de către partidele parlamentare şi de către preşedinţie?

Cine și ce este CNA

Adică, un membru CNA, cu salariu baban, rang de secretar de stat, cu maşină şi secretară la dispoziţie, locuinţă de serviciu de la RAPPS, paşaport diplomatic şi multe alte avantaje, va lăsa necenzurată, va lăsa să scape pe piaţă, fără să fie sancţionată aspru, o ştire sau o anchetă care să vizeze partidul care i-a dat toate aceste avantaje? Nici vorbă.

Cel mai bun exemplu este cel al Laurei Georgescu, fost şef al CNA, de care nu au auzit că ar fi ziaristă nici găinile din curtea mă-sii, ajunsă politic în această funcţie, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare, pentru că, din slugărnicie pentru cei care au pus-o, a alcătuit acte false şi a îndemnat unii colegi să sancţioneze posturi de radio şi tv care nu erau aliniate politicii celor care o puseseră în fruntea instituţiei.

Legea libertăţii de exprimare. Asaltul asupra presei scrise

Până acum, CNA nu avea putere să pună botniţă decât audio-vizualului. Acum, se face cel de-al doilea pas. Către presa scrisă ce apare în on-line. Este exact ceea ce făceau în anii ’90 Văcăroiu când oprea maşina de la Letea şi Hrebenciuc în 2014 când prăbuşea „Rodipet”. Taie calea de comunicare a presei cu cititorii. CNA vrea atribuţii şi pe canalele pe care se difuzează presa în on-line.

Mai citez o dată din Mircea Toma: „Probabil că în viitorul apropiat, CNA va deţine o calitate specială, de ”trusted partner” de partener investit cu o încredere mai consistenţă, în aşa fel încât atunci când reclamă CNA-ul, reacţia Youtube să fie mai promptă”.

Acum, i-auziţi ce frumos sună: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. Aşa sună Articolul 30, alin1 şi 2 din Constituţia României. Care lege fundamentală, însă, nu prevede şi sancţiuni împotriva celor care încalcă aceste principii fundamentale.

De aceea eu cred că avem nevoie de o Lege a presei şi a exprimării în spaţiul virtual, lege care, sub sancţiuni drastice, să apere libertatea de exprimare consfinţită în Constituţie.

Fără liberă exprimare, fără libertatea presei, nu există democraţie, iar atacul la aceste principii înseamnă, implicit, un atac la fundamentul societăţii noastre: democraţia!     

Editorialul video, AICI