Legătura între Lică Băiat Fin și primarul Robu. De la cine a pornit o decizie istorică

Legătura între Lică Băiat Fin și primarul Robu. De la cine a pornit o decizie istorică

Identitatea manelistului care i-a urat de bine și i-a dedicat melodii primarului Timișoarei, Nicolae Robu, a ieșit la iveală. E celebru.

Amintim că zilele trecute, manelistul le-a cântat romilor care locuiesc în zona Piața Traian din Timișoara, drept recompensă pentru faptul că au păzit voluntar căsuțele târgului din piață. Acolo se desfășura un eveniment organizat de compania de piețe a municipalității, iar romii au fost rugați să fie atenți să nu se fure, chiar de cineva din primărie.

Ca urmare a mai multor filmulețe care au devenit virale, primarul Timișoarei, Nicolae Robu a aflat cum i-au făcut maneliștii dedicații și a emis o notă internă, prin care interzice grătarele, manelele și dedicațiile pe domeniul public al Timișoarei.

Activistul civic Cristian Brâncovan a postat pe pagina sa de Facebook un anunț în care devoalează identitatea manelistului cu dedicațiile. Ar fi vorba de celebrul Lică Băiat Fin, fratele lui lider interlop din Timișoara.

„Lică Băiat Fin, autorul celebrelor dedicații adresate primarului, face parte din clanul Domide, fiind fratele liderului grupului infracțional. Clanul pus de Primărie să păzească cetățenii și comercianții din Piața Traian, controlează prin zeci de „săgeți” majoritatea infracțiunilor mărunte din Timișoara: de la furturi din buzunare, exploatarea persoanelor vulnerabile, proxenetism, până la furturi din locuințe cu proprietarii în casă”, a scris Brâncovan, pe rețeaua de socializare. Potrivit activistului Lică Băiat Fin este, în prezent, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru conducere fără permis.

Pe de altă parte, după ce au lansat o invitație la o petrecere cu manele și grătare în Piața Unirii, în data de 19 decembrie, timișorenii au mai lansat un eveniment public: ”Revelion cu manele și grătare în fața Primăriei Timișoara”, pe 3i decembrie 2019.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News