Lecția venezueleană pentru România. Cum să câștigi bunăvoința lui Donald Trump

Din fotoliul nostru de la București, Venezuela pare o telenovelă exotică de la celălalt capăt al lumii. Dar capturarea lui Nicolás Maduro și „cadoul” celor 50 de milioane de barili de petrol către Donald Trump nu sunt doar știri de cancan geopolitic. Pentru un român care trăiește cu ochii pe facturile la energie și cu urechea la zgomotul de cizme rusești de peste graniță, acest eveniment este un semnal brutal de clar: era diplomației de catifea s-a încheiat.

Ceea ce vedem în Venezuela este stilul pur al lui Trump: geopolitica prin tranzacție. În timp ce Europa se pierde în coridoarele de la Bruxelles discutând despre principii, Washingtonul a trecut la fapte. Mesajul transmis prin preluarea controlului asupra petrolului venezuelean este simplu: „Dacă ne blocați interesele, vă luăm resursele și vă lăsăm fără banii de buzunar”.

În tot acest timp, în clădirile din sticlă și oțel de la Bruxelles, atmosfera este una de o expectativă febrilă. În timp ce zilnic, Trump redesenează hărțile de putere cu o mână pe robinetul de petrol și alta pe contractele de armament, mulți oficiali ai Comisiei Europene par să fi intrat într-o stare de hibernare strategică.

Un europarlamentar român îmi spunea că în unele birouri din clădirea de oțel și sticlă, au apărut deja calendare neoficiale care măsoară cu sfințenie „AMR-ul” (A Mai Rămas) din mandatul actualului președinte.

Grindeanu anunță că dorește trecerea PSD-ului în Opoziție. Ce reproșuri i se aduc lui Ilie Bolojan. Live text

Nicuşor Dan, audiat la Curtea de Apel Bucureşti într-un dosar de un milion de euro

Este pariul riscant al unei elite europene care refuză să accepte noua realitate, sperând că acest stil tranzacțional și brutal este doar o anomalie de patru ani, după care lumea se va întoarce, ca prin minune, la calmul previzibil și la discursurile sterile ale unei viitoare administrații democrate.

Această atitudine de mingicar, „na-ți-o ție, dă-mi-o mie”, trădează însă o deconectare periculoasă de realitatea din teren, pe care noi, în estul Europei, o simțim mult mai acut. Pentru un observator de la București, acest „AMR” bruxellez pare o formă de negare a faptului că ordinea mondială se schimbă ireversibil chiar acum, sub ochii noștri.

În timp ce birocrații europeni își bifează zilele în calendar sperând la o revenire la „normalul” de altădată, resursele se reîmpart, iar influența rivalilor strategici este lovită direct. Există riscul ca, până când calendarele din birourile Comisiei vor ajunge la zero, lumea să fie deja atât de transformată încât vechile manuale de diplomație cu care Bruxellesul este obișnuit să nu mai valoreze nici cât hârtia pe care sunt tipărite.

Pentru noi, cei care am văzut cum eșalonările de datorii și „băieții deștepți” din energie pot îngropa o economie, imaginea lui Trump controlând personal fluxul banilor din petrol este o lecție de autoritate. Este o mișcare care, deși sună a „legea junglei”, aduce o predictibilitate dură: cine nu respectă regulile, plătește!

Paradoxal există și o veste bună! Dacă Trump reușește să curețe “curtea din spate” a Americii de influența Bejingului, Moscovei și a Teheranului, acest lucru creează un precedent. Ne arată că influența rusă nu este invincibilă atunci când se lovește de o putere economică decisă să acționeze unilateral. Pentru România, o Americă puternică și „bătăioasă” în propria sferă de influență înseamnă, implicit, o garanție mai solidă și pentru flancul estic al NATO.

Capturarea lui Maduro este un act de forță care ne amintește de perioada Theodore Roosevelt. Pentru unii, e un regres al democrației internaționale. Pentru un român pragmatic, sătul de ezitări diplomatice, este o confirmare: politica SUA sub Donald Trump înseamnă în primul rând un calcul pragmatic. Ai ceva de oferit, ești prietenul SUA! Nu ai sau nu vrei, descurcă-te singur!

Poate că e momentul să ne gândim dacă avem ceva de oferit...