Din 2016, reforma azilului a suferit un blocaj, în special în țările grupului V4 (Ungaria, Polonia, Slovacia, Republica Cehă). Ursula von der Leyen încearcă să găsească un echilibru între țările europene care primesc refugiați și cele care ar fi responsabile de returnarea solicitanților de azil respinși în țara lor de origine. Ungaria încă nu este complet mulțumită de acest echilibru.

Reporter: Domnul Orban consideră că noul pact de migrație al Comisiei von der Leyen încă se referă prea mult la noțiunea de „cote”. Ori, Comisia lasă statelor membre alegerea de a contribui la politica de migrație a UE fie prin relocarea refugiaților la ei acasă, fie prin „sponsorizarea” reîntoarcerii lor în țara de origine. Prin urmare, Comisia a îndeplinit una dintre cerințele emblematice ale Ungariei: să nu primească migranți pe teritoriul său. Ce este în neregulă cu această propunere?

Georges Károlyi: Înainte de a discuta ce nu este în regulă, trebuie să recunoaștem că dlOrban a declarat că tonul general al propunerii Comisiei s-a schimbat și din acest motiv merită din partea noastră o examinare-cheie constructivă. Prin urmare, nu o respingem în ansamblu.

Acestea fiind spuse, există puncte în această propunere pe care le considerăm problematice. Nu vrem să fim păcăliți a doua oară. Unul dintre acestea este „sponsorizarea” reîntoarcerii. Dacă înțeleg corect, statele membre care declară că nu vor să mute migranții se pot „răscumpăra” prin sponsorizarea întoarcerii lor în țara de origine. Mi se pare un pasaj asupra căruia va trebui să reflectăm serios.

Întoarcerea în țară a migranților respinși este marea slăbiciune a experienței din ultimii cinci ani. Nimeni nu o face în mod corespunzător, nici măcar țări mari, cum ar fi Franța, a căror greutate internațională este mai mare decât a tuturor celorlalte.

Dorința de a lăsa această sarcină pe seama țărilor mici – pentru că despre ele este vorba -, lipsite de mijloace de presiune asupra țărilor de origine ale migranților pare de un nerealism incredibil. Iar acest nerealism este cuplat cu un anumit cinism – dacă nu un cinism cert – în măsura în care cineva se grăbește să adauge că, dacă acest obiectiv nu este atins în termen de opt luni, va trebui ca statele membre în cauză să suporte consecințele eșecului lor și să accepte să primească migranții în cauză pe teritoriile lor. Ne-am întors de unde am plecat. Văd că nu mai este vorba despre „mutări obligatorii”, dar seamănă foarte mult…

Și, la modul general, constatăm cu îngrijorare că întreaga propunere vizează – încă o dată – „buna gestionare” a migrației, în timp ce poziția noastră este exact opusă: în loc să gestionăm – bine sau rău, nu contează – migrația, ar trebui să o oprim. Și pentru a o opri, este necesar, pe de o parte, să ajutăm acolo unde se află originea problemei, nu să importăm problema și, pe de altă parte, să permitem intrarea în Europa doar a acelor migranți a căror cerere a fost acceptată de oricare dintre statele membre.

În caz contrar, ne vom confrunta cu problema dureroasă a revenirilor în țara de origine de care nimeni nu dorește să se ocupe. Continuăm să spunem asta de la început. Începem să ne facem auziţi, dar este încă foarte insuficient. Din acest punct de vedere, propunerea Comisiei ni se pare mult prea timorată.

Comisia Europeană și Grupul de la Vișegrad

Reporter: Recunoașteți măcar că acum Comisia a făcut un efort pentru a ține seama de poziția ţărilor din Grupul de la Vişegrad şi că nu este, contrar acuzațiilor d-lui Orban, în mâinile domnului Soros și că nu servește intereselor oculte care vizează deschiderea Europei pentru toţi migranţii?

Georges Károlyi: Da, o recunoaștem absolut. În primele noastre comentarii cu privire la propunerea Comisiei, în niciun moment nu l-am menționat pe dl Soros. Totuşi, din câte ştiu, acesta din urmă nu a dezminţit până astăzi binecunoscutele sale declarații cu privire la deschiderea largă a Europei către toți migranții. Dar să lăsăm asta pentru o altă dezbatere. Astăzi – din fericire – nu trebuie să comentăm intențiile domnului Soros, ci pe cele ale Comisiei.

Reporter: Ungaria consideră că țările din sud, Italia, Grecia, Malta, Spania, ar trebui să fie singurele responsabile pentru gestionarea fluxurilor migratorii care trec prin Mediterana?

Georges Károlyi: Nu văd cum țările care au o deschidere mediteraneană ar putea să nu fie responsabile pentru fluxurile care trec prin Marea Mediterană. Din câte știu, propunerea Comisiei nu le scutește de acest lucru. Ungaria are o frontieră Schengen pe continent și este evident responsabilă de aceasta. Ea a cheltuit, până în prezent, mai mult de un miliard de euro pentru a face față situaţiei, lucru pe care nimeni nu a vrut să-l recunoască. Dar, din nou, plecăm de la noțiunea greșită în opinia noastră de „management”.

Fluxurile de migrație nu trebuie gestionate, trebuie oprite. În urmă cu aproape trei ani, Grupul Vişegrad a oferit Comisiei o contribuție de 35 de milioane de euro pentru finanțarea echipamentelor care să împiedice plecarea bărcilor de migranți din Libia. Astăzi, aceste 35 de milioane nu au fost cheltuite. Ne poate spune cineva de ce?

Convenția de la Geneva e învechită

Reporter: Cum intenționează Ungaria să îndeplinească obligațiile internaționale care decurg din Convenția de la Geneva privind dreptul la azil?

Georges Károlyi: Convenția de la Geneva, a cărei semnatară este şi Ungaria, a fost încheiată în urmă cu 70 de ani într-un context complet diferit, care, evident, nu a luat în considerare cazul imigrației în masă. A considera fără discriminare că ea trebuie să se aplice situației actuale echivalează cu dorința de a aplica aceeași regulă unor situații profund diferite, ceea ce nu este doar absurd, ci și nefondat din punct de vedere juridic.

Dacă oamenii vor să solicite azil în Ungaria și îndeplinesc scrupulos condițiile prevăzute de Convenția de la Geneva, este evident că vor primi acest lucru. Dar acești oameni sunt doar o mică minoritate, aș spune chiar un număr neglijabil din cazurile cu care avem de-a face. Convenția de la Geneva nu face obiectul. Să avem luciditatea și curajul să o recunoaștem.

Reporter: Reforma azilului va trece prin legislația comună obișnuită. Deci cu majoritate calificată. Dacă pactul va fi adoptat așa cum este și Ungaria se află în minoritate, Budapesta va refuza să aplice directiva așa cum a refuzat cotele obligatorii?

Georges Károlyi: Cred că instanţele Uniunii Europene au înțeles că un truc ca cel din septembrie 2015 nu ar trebui încercat din nou, altfel experiența din ultimii cinci ani nu ar fi fost de niciun folos. Propunerea Comisiei trebuie discutată acum. După cum am spus, o vom face într-o abordare constructivă. Dacă această abordare constructivă este partajată de partenerii noștri, nimic nu spune că vom fi în minoritate.

Nu statul de drept deranjează

Reporter: Un alt subiect de disensiune este pe masă: clauza bugetară care condiționează plata fondurilor europene pentru respectarea statului de drept. Domnul Orban indică faptul că Parlamentul ungar nu va vota bugetul și planul de redresare, dacă o clauză leagă plățile fondurilor europene de respectarea statului de drept. Ce vă deranjează la acest dispozitiv?

Georges Károlyi: Nu cred că există o clauză bugetară care condiționează plata fondurilor europene cu respectarea statului de drept. Dacă ar fi așa, nu am fi acceptat compromisul. Să ne înțelegem bine: nu statul de drept ne deranjează. Este evident că statul de drept trebuie respectat în cadrul Uniunii Europene, nu am spus niciodată contrariul.

Și suntem liniștiți în această privinţă: Ungaria este un stat de drept. Ceea ce ne deranjează este modul în care se folosesc unii de statul de drept: problema provine din faptul că unii, sub acoperirea statului de drept și, prin urmare, din considerente juridice, încearcă să pună sub semnul întrebării și să sancționeze numărul de alegeri politice, în principal societale, ale Ungariei, pe care ei nu le împărtășesc.

Această atitudine ni se pare profund anti-europeană, deoarece aceste alegeri sunt perfect legitime, nu amenință valorile sau coeziunea Uniunii și nu au nicio legătură cu o dezbatere financiară asupra fondurilor europene.

O cu totul altă chestiune este controlul utilizării adecvate a fondurilor europene de către diferitele țări beneficiare, care reprezintă o preocupare echitabilă nu numai a instituțiilor europene, ci a tuturor statelor membre, inclusiv a Ungariei, care cotizează la bugetul Uniunii.

Acest control trebuie efectuat în mod evident, dar pe baza unor criterii intrinseci clare și definite anterior. Aceasta este ceea ce prevede compromisul adoptat la Bruxelles în iulie și pe care l-am acceptat. Modalitățile concrete vor fi stabilite în scurt timp.

Prezența în acest joc a statului de drept, a cărui definiție normativă nu este unanim acceptată și care, din acest motiv, deschide ușa celui mai incontrolabil arbitrar politic, este extrinsecă subiectului și nu nu are nimic de-a face în mizeria asta. Este în joc securitatea juridică, care este condiția de bază a guvernanței democratice și, prin urmare, a statului de drept în sine.

Ungaria preferă calea acordurilor

Reporter: Dl Orban teoretizează într-un lung articol publicat în „Magyar Nemzet” că țările din Vest și din Europa Centrală nu văd viitorul în același mod. Ne îndreptăm către o partiție a UE în câțiva ani?

Georges Károlyi: Ferească Dumnezeu! Înainte de a ajunge la asta, să fim de acord cu termenii. În articolul său din „Magyar Nemzet”, domnul Orban a declarat textual „că nu este surprinzător faptul că țările din Europa centrală au ales un viitor diferit [de cele din Occident], scutit de imigrație”. Și după ce a enumerat, în acest proces, toate punctele prin care poziția noastră este diferită de cea a celorlalte țări ale Uniunii, el a adăugat că „trebuie să rămânem pe calea acordurilor și a compromisurilor”.

Trebuie să fim atenți să nu vorbim de partiții, de despărțiri de îndată ce apare un dezacord. Acești termeni sunt în disproporție cu subiectele. Coeziunea Uniunii se poate acomoda perfect cu aceste dezacorduri, este suficient să o dorim din punct de vedere politic.

Voința politică a celor două țări este cea care asigură coeziunea cuplului franco-german, în ciuda numeroaselor puncte de dezacord dintre ele. Aceeași voință politică, bazată pe respect reciproc și nu pe stigmatizare, trebuie să se aplice întregii Uniuni și se va descoperi în mod surprinzător că este posibil să rămânem împreună, având în același timp puncte de vedere diferite despre imigrație și despre o mulțime de alte subiecte.

Este o iluzie să ne imaginăm că, pentru a funcționa, cele 27 de țări ale Uniunii trebuie să fie neapărat de acord în toate. Este chiar invers.

„Soluția europeană” implică uneori – ca să nu spun cel mai des – soluții care diferă de la țară la țară, dar care sunt complementare, în interesul general al întregului. La fel ca într-un meci de fotbal, în care golul echipei poate fi marcat doar ca urmare a acțiunii diferite, dar complementare, a fiecărui jucător. Europa trebuie să învețe această cultură.

Interviu realizat de Emmanuel Berretta

Tradu„erea: Rodezia Costea – RADOR