Editorial. În vreme ce China a reluat o creştere economică viguroasă, în ciuda pandemiei, a devenit necesar pentru fiecare stat, organizaţie multilaterală sau companie, să măsoare complexitatea relaţiei sale cu Beijingul.

La început de an 2021, China apare ca marea câştigătoare a maladiei care s-a născut totuşi pe teritoriul ei, COVID-19. Pe plan economic mai întâi. În vreme ce Uniune Europeană şi Statele Unite sunt împotmolite în criza sanitară, Beijingul a reluat o creştere economică viguroasă.

Potrivit experţilor, ţara ar urma să ajungă, mai curând decât se prevedea, la marea răscruce a secolului: PIB-ul său ar urma să-l depăşească pe cel al Statelor Unite la orizontul lui 2028. Până atunci, acest avânt economic, căruia noi îi consacrăm o serie de anchete şi de reportaje în această săptămână, ar trebui să-i permită repede să treacă de la statutul de ţară în curs de dezvoltare la cel de ţară dezvoltată.

Pe plan politic apoi, şi nu numai, pentru că Statele Unite sunt deocamdată înnămolite în pateticul sfârşit de domnie a lui Donald Trump, care le dă regimurilor autoritare o ocazie nesperată de a denunţa faliile modelului democratic. Desigur, imaginea Chinei se degradează în ultimul timp pe măsură ce lumea experimentează adevărata natură, opacă şi represivă, a regimului său. A fost nevoie de un an ca ea să accepte să lase anchetatorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să meargă la Wuhan, în condiţii extrem de restrictive.

Indispensabil pentru restul planetei

În acelaşi timp, opinia mondială a devenit atentă la soarta celui probabil un milion de membri ai minorităţii musulmane a uigurilor, internaţi în tabere de îndoctrinare, obligaţi la muncă forţată, torturaţi, cu cultura anihilată puţin câte puţin, la fel cum intenţiona China să facă cu tineretul din Hong Kong şi aspiraţiile sale democratice reprimate.

Cu toate acestea, Beijingul nu suferă consecinţe diplomatice, atât a ştiut să se facă de indispensabil pentru restul planetei. Dependenţa de lanţurile sale de producţie de măşti, în primăvara lui 2020, este una din demonstraţiile cele mai flagrante ale acestui lucru. China poate, dimpotrivă, să se bucure constatând că la sfârşitul anului în care ea a impus o lege draconică Hong Kong-ului şi a arestat avertizorii din Wuhan, Uniunea Europeană a apreciat climatul propice unui acord de investiţii cu ea. În contrapartidă, ea a trebuit să consimtă la un vag angajament să se alăture într-o zi convenţiilor internaţionale privind munca forţată, consimţire care nu înşeală pe nimeni.

Prin acest acord, UE nu numai că şi-a trădat valorile. Ea a făcut-o fără a obţine nimic în schimb, nimeni neputând crede serios în deschiderea pieţelor sub Xi Jinping: în opt luni la putere, acesta nu a făcut decât să înăsprească controlul partidului-stat asupra societăţii şi economiei ţării sale.

Acest pas greşit european arată cât a devenit de necesar pentru fiecare componentă a democraţiilor noastre - state, organizaţii multilaterale, companii - să ia măsura complexităţii relaţiei sale cu China. Fie că este vorba de o expoziţie la Nantes despre Imperiul mongol la care partenerul chinez a încercat să impună istoriografia oficială sau de Australia, ale cărei cărbune, vin şi homari sunt boicotate de Republica populară pentru că ea a cerut o anchetă internaţională privind originile virusului.

Căutarea tonului potrivit

Aici este marea diferenţă faţă de vremea războiului rece, am trecut din era tăcută la rivalitatatea în interdependenţă. Este, după dictaturile din secolul XX care au sfârşit prin a se prăbuşi sub povara lor, marea noutate a unui regim autoritar care nu lasă sa se întrevadă semnul eşecului. Va trebui să convieţuim cu China fără să ne pierdem sufletul.

Acest reflex este adevărat şi pentru media, în situaţia în care Beijingul a investit masiv în ultimii ani în propaganda sa în străinătate, expulzând în acelaşi timp reporterii marilor ziare americane. Ancheta pe teren este, în China, din ce in ce mai necesară şi din ce în ce mai dificilă. Este absolut necesar să vorbim despre dezvoltarea fulgerătoare a oraşelor, despre aspiraţiile unui popor, despre relaţia sa complexă cu partidul-stat şi cu libertăţile individuale, fără să renunţăm să descriem reprimarea criticilor regimului.

Fidel valorilor sale şi independenţei editoriale, "Le Monde" va continua să caute, în legătură cu China, tonul potrivit, fără prejudecăţi, fără concesii, fără a închide ochii. Cercetând, anchetând, întrebându-se, aprofundând, întărind mijloacele editoriale, nederobându-se de la propria provocare chineză. (Rador)

Autor: Jérôme Fenoglio (Director al "Le Monde")

Traducere: Gabriela Sîrbu