Din cuprinsul articolului
Născut la 5 aprilie 1894, în București, Fănică Luca – pe numele său real Ștefan Luca Iordache – este considerat unul dintre cei mai mari naiști ai României și ai lumii.
Muzician complet: interpret, șef de orchestră, vocalist și profesor, Luca a fost un veritabil ambasador al culturii românești în Europa și dincolo de ea.
George Enescu îl numea „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi”, iar elevii săi – printre care Gheorghe Zamfir, Damian Luca și Radu Simion – aveau să ducă faima naiului în toată lumea.
Copilărie în sărăcie, începuturi în lăutărie
Provenind dintr-o familie numeroasă, în care doar cinci dintre cei paisprezece copii au supraviețuit, Fănică Luca a crescut în condiții de sărăcie extremă. Tatăl său, naist și flautist lăutar, i-a cumpărat primul nai, cu 12 țevi, și l-a învățat să cânte. La doar 13 ani, Fănică s-a angajat în taraful lui Lache din Găești, iar la 16 ani cânta deja în Turcia, la Smirna și Pera-Constantinopol.
Întors în țară, a fost angajat la mai multe restaurante renumite din București, precum „Leul și cârnatul” și „Suzana”, iar în 1915 s-a înrolat în armată. A fost rănit în timpul Primului Război Mondial, a fost luat prizonier și internat în lagăre din fosta Iugoslavie și Macedonia. După întoarcerea în țară, și-a reluat cariera muzicală și a cântat pentru răniții din spitalele militare, primind mai multe decorații pentru contribuția sa în sprijinul moral al soldaților.
Debutul la Radio și turneele internaționale
În 1929, Fănică Luca își înființează propriul taraf și debutează la Radio România, imprimând și mai multe discuri de gramofon. Același an îl aduce în fața publicului internațional, la Varșovia, unde participă la expoziția de vinuri și fructe. A urmat o carieră impresionantă în străinătate.
În 1937, alături de taraful lui Grigoraș Dinicu, participă la Expoziția Internațională de la Paris, unde obține un succes remarcabil. Este decorat de Ministerul Educației Naționale al Franței cu Ordinul „Palmes académiques” în grad de ofițer și primește Medalia de Aur și Diploma de Onoare Clasa I. Profesorul Dimitrie Gusti, comisarul Pavilionului României, îi oferă și un premiu în valoare de 10.000 franci francezi.
Rămâne în Paris, unde cântă la Teatrul Châtelet și în cartierul Montmartre, apoi este invitat la Londra, la Teatrul Palladium. În 1939 participă la Expoziția Universală de la New York, alături de nume precum Maria Tănase, George Enescu și Constantin Brâncuși.
Muzician, solist vocal și ambasador cultural
În anii ’30 și ’40, Luca devine o prezență constantă în restaurantele și grădinile de vară din București și pe litoral. Se afirmă și ca solist vocal și chitarist, interpretând un repertoriu autentic, bazat pe folclorul lăutăresc.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, participă la turnee în Turcia, Ungaria, Cehoslovacia și Bulgaria, dar și în URSS și China, în calitate de solist. În 1947 contribuie la fondarea ansamblului „Ciocârlia”, care devine celebru în deceniile următoare.
Profesor și mentor pentru generații de artiști
Activitatea sa pedagogică începe oficial în 1950. Este numit conferențiar la Institutul de Folclor al Academiei Române. Este primul profesor de nai din România. Printre cei mai cunoscuți discipoli ai săi se numără:
-
Damian Luca (nepotul său),
-
Radu Simion,
-
Nicolae Pîrvu,
-
și Gheorghe Zamfir, cel care avea să ducă naiul pe cele mai mari scene ale lumii.
Începând cu 1951, este solist al Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat. Este recunoscut pentru calitatea interpretării și promovarea folclorului autentic.
Recunoaștere oficială și tragedii personale
Pentru întreaga sa activitate artistică, Fănică Luca primește numeroase distincții, printre care:
-
Titlul de artist emerit al Republicii Populare Române,
-
Ordinul Muncii clasa a II-a, în 1954, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani.
Totuși, viața personală a artistului a fost marcată de pierderi dureroase. În 1946, moare fiul său de 21 de ani. În 1961, un alt fiu moare la 38 de ani, iar fiica sa suferă o tentativă de suicid. Soția lui, profund afectată, suferă un infarct, urmat de edem pulmonar.
În 1963, este expropriat de stat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 188, fiind deposedat de casa construită cu munca sa, pentru extinderea unei instituții de stat.
Moștenirea culturală lăsată de Fănică Luca
Fănică Luca s-a stins din viață în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1968, la scurt timp după decesul soției. A fost înmormântat la București. Moștenirea sa a rămas vie prin elevii săi și prin înregistrările de colecție.
A dus naiul românesc de la colbul mahalalelor la scenele din Paris, Londra și New York, reușind să transforme un instrument tradițional într-un simbol al culturii românești.
