Laurențiu Reghecampf, nemulțumit de echipele pe care Steaua le va întâlni în grupele Ligii Europa

Laurențiu Reghecampf, nemulțumit de echipele pe care Steaua le va întâlni în grupele Ligii Europa

În urma tragerii la sorți, Steaua a fost repartizată în Grupa L, acolo unde va înfrunta echipele Villareal, Osmanlispor și FC Zurich. Astăzi, Laurențiu Reghecampf, antrenorul „roș-albaștrilor” a oferit primele declarații despre viitoare adversare.

„Nu este o grupă uşoară. FC Zurich a câştigat toate meciurile până acum, a câştigat Cupa, are calitate chiar dacă este în liga a doua. Noi vrem calificarea în primăvara europeană, este ceea ce ne dorim. Dacă vom ajunge mai sus în competiţie vom juca şi cu formaţii mult mai puternice.

Este foarte bine pentru fotbalul românesc că avem două echipe în grupe. Sper să facem cât mai multe puncte. Rezultatul Astrei a fost unul normal, a jucat mult mai bine decât West Ham. Din acest motiv e şi fotbalul foarte frumos, pierzi 5-1 în campionat, câştigi 1-0 cu West Ham.

Ar fi extraordinar pentru fotbalul românesc să ne calificăm mai departe. Dacă ai o echipă calificată în grupele Ligii Campionilor va fi şi mai multă calitate în campionat”, a opinat Reghecampf.

Ne puteți urmări și pe Google News

Steaua va juca primul meci pe terenul lui Villarreal, în timp ce Astra va juca la Viena, cu Austria. Prima etapă este programată pe 15 septembrie. Campioana României face parte din Grupa E, alături de echipele Viktoria Plzen, Austria Viena și AS Roma.