Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf se află în plin proces de divorț. Totuși, antrenorul român ar putea face o mutare care să îi dea de gândit fostei sale soții.
Revine Laurențiu Reghecampf la FCBS?
Patronul roș-albaștrilor a oferit detalii legate de o posibilă reîntoarcere a lui Reghe la echipa sa. Totuși, Gigi Becali a precizat că nu s-a gândit la acest lucru mai ales în contextul în care tehnicianul are deja contract cu o altă echipă. Latifundiarul din Pipera ar trebui să bage mâna în buzunar pentru ca antrenorul să revină la FCSB .
„Nu vreau să comentez nimic pe această temă, fiindcă orice aș spune ar lăsa loc la interpretări. E un club aflat pentru totdeauna în inima mea, îl respect pe Gigi Becali, acolo sunt oameni care știu ce trebuie făcut. Chiar nu-mi doresc să intru în niciun fel de discuții și speculații pe tema FCSB”, a spus Laurențiu Reghecampf.
Laurențiu Reghecampf a bifat două mandate la Steaua/FCSB, în perioada 2012-2014, respectiv 2015-2017. În ultimul său mandat pe banca roș-albaștrilor, Reghe a a avut rezultate remarcabile. Antrenorul a câștigat trei titluri consecutive, (2012-2013, 2013-2014), Supercupa României (2013). Mai mult decât atât, a reușit să ducă echipa până în optimile Europa League, în sezonul 2012-2013. Cel de-al doilea mandat nu a mai fost la fel de productiv, FCSB câștigând doar Cupa Ligii, în sezonul 2015-2016.
Care este relația lui Gigi Becali cu Anamaria Prodan
Omul de afaceri susține că Anamaria Prodan nu a avut niciun rol în numirea lui Reghecampf la FCSB, în 2012. În plus, impresara s-a implicat doar când antrenorul și-a negociat plecarea de la club. Gigi Becali a oferit detalii și despre relația pe care a avut-o cu fosta soție a lui Reghecampf.
Mai mult decât atât, patronul FCSB a precizat și care au fost calitățile pe care i le simpatiza impresarei. În plus, Prodan a fost singura femeie care a venit la palat pentru a discuta cu Becali.
„Știe să se bage pe sub pielea oamenilor. Dar după aceea strică. Eu o simpatizam. Ce, călca vreodată vreo femeie la mine la palat? Doar ea venea. Râdeam cu ea, glumeam. Bine, a spus după aia că eu mă uitam la ea, că spuneam «Ce frumoasă e, ce fizic are». Nu mă interesa pe mine... Putea să fie fie Brigitte Bardot. Am simpatizat-o, nu am iubit-o. Eu iubesc doar femeile care sunt cu Hristos, care sunt călugărițe. Nu iubești orice femeie. Iubesc o femeie cu care mă împărtășesc. Nu o iubeam pe Ana, o simpatizam. Dar ea a stricat tot”, a spus Gigi Becali la ProX.