Laura Codruța Kovesi cere mai multe atribuții pentru Parchetul European: „Normele existente ne limitează activitatea”
- Ionel Sclavone
- 5 septembrie 2022, 15:58
Regulamentele de funcționare ale Parchetului European (EPPO) trebuie modificate pentru a permite instituției să cerceteze și infracțiunile de contrabandă. Afirmația a fost făcută de șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi. Principala problemă cu care se confruntă Parchetul European este aceea de a identifica resursele necesare pentru a permite angajaților să-și proiecteze o carieră pe termen lung.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a făcut o serie de comentarii cu privire la instituția pe care o conduce. Ea a vorbit, între altele despre necesitatea revizuirii reglementărilor în baza cărora funcționează EPPO. Laura Codruța Kovesi este de părere că procurorii europeni ar trebui să se ocupe și de investigațiile infracțiunilor de contrabandă transfrontalieră.
În acest context Kovesi a făcut o serie de comentarii cu privire la problemele cu care se confruntă Parchetul European. Ea a arătat că lucrătorii structurii au nevoie să-și proiecteze o carieră pe termen lung, iar pentru aceasta este nevoie de resurse.
„În primul rând, resurse pentru a ne asigura că angajații noștri au perspective de carieră pe termen mai lung – asta înseamnă mai mulți angajați care își pot permite să locuiască la sediul central al EPPO din Luxemburg și mai puține contracte de muncă temporare. În al doilea rând, procurori speciali în fiecare stat membru EPPO care lucrează îndeaproape cu noi. Și, nu în ultimul rând, o revizuire anterioară a regulamentului UE care guvernează modul în care funcționează agenția noastră. Nu în cinci ani, așa cum s-a planificat inițial, ci cât mai curând posibil”, a declarat Laura Codruța Kovesi.
Ce investigații au în vedere procurorii EPPO
Șefa Parchetului European a mai spus că este nevoie de o revizuire a regulamentului de funcționare, astfel încât să atribuțiile procurorilor să fie extinse.
„Pentru că s-a demonstrat că normele existente ne limitează activitatea. De exemplu, nu putem investiga contrabanda acolo unde ar trebui”, a explicat Laura Codruța Kovesti, conform Die Presse.
În acest context, Laura Codruț Kovesi a declarat că cel mai mare pericol infracțional la nivelul UE îl reprezintă crima organizată. Ea a precizat că în acest moment, procurorii nu investighează doar fraudele privind TVA-ul ci și pe cele având ca subiect subvențiile din partea UE.
Din perspectiva unui procuror, crima organizată este cu siguranță un pericol care trebuie luat în serios. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că noi, EPPO, consolidăm statul de drept european. Și, bineînțeles, nu suntem preocupați doar de TVA, ci și de abuzul de subvenții din partea UE. Dar, în acest moment, trebuie să precizez că Parchetul European nu lucrează în calitate de anchetator, ci este responsabil de urmărirea penală. Fără munca de investigație a celorlalte instituții europene, nu putem face nimic”, a precizat Laura Codruța Kovesi, conform Die Presse.