Întâmplarea asta mi-a fost povestită de un coleg de prin părțile Galațiului, așa că o să-mi cer iertare pentru detalii care mi-au scăpat sau nu mi-au fost dezvăluite.

Ne aflăm în sala de ședințe a secției penale, la o oră destul de matinală, judecând un dosar cu trafic de droguri.

Inculpații, trei la număr, arestați preventiv. Deși pare greu de crezut, cazul nu prezenta o importanță pentru urbe, astfel că doar familiile celor încătușați suspinau interesate sub geamurile temniței preventive.

Între noi fie vorba, părinții inculpaților nici nu prea înțelegeau cum vine treaba cu arestul pentru niște amărâte de frunze, folosite de babele din sat la măturatul ulițelor. Dar cum să te lupți cu martori a căror identitate e secretă?

Pe cine să cumpere și către cine să-și îndrepte amenințările, când tot ce știau despre individul misterios a cărui mărturie cântărise zdrobitor la arestarea celor trei, era că avea un nume de cod extrem de neinspirat : Ispirescu Marcel.

Au tot încercat ei în fel și chip, doar doar or afla cine-i nemernicul care-i turnase, dar n-a fost cu putință să-l descopere .

Iar judecătorul, le era drag ca sarea-n ochi. Parcă n-avea altă treabă decât să-i trimită pe băieți la temniță.

Începe audierea martorului. Cu vocea distorsionată, personajul cu identitate protejată face lumină în dosarul ce zăcea în amorțeală.

Aflăm că Ion era căpetenia, iar ceilalți doi se ocupau de pescuirea clienților. Întrebările completului curg lin, răspunsurile martorului la fel, de parcă ar fi repetat împreună scenariul negru al condamnării.

- Ne puteți enumera locațiile în care inculpații Vatafu și Turan racolau clienții?

- Nu le cunosc. Eu discutam doar cu inculpatul Ion. Care se plângea că are prea multă marfă, iar idioții de Alex și Tănase nu fac față.

- Totuși, i-ați văzut vreodată pe cei doi preluând pachetele de la inculpatul Ion Georgescu?

- Nu. Niciodată.

- Cum ați descrie relația dumneavoastră cu inculpatul Georgescu?

- Știu tot despre nemernic.

Avocatul inculpatului sare ca ars.

- Domnule președinte, este clar o relație de dușmănie aici, chiar dacă nu cunoaștem identitatea martorului.

- Domnule avocat, nu v-am dat cuvântul!

- Domnule martor, ne interesează doar lucrurile care au legătură cu dosarul. De cât timp avea inculpatul asemenea îndeletniciri?

- De când s-a întors de la muncă din Spania.

- Și cum primea pachetele ?

- De la cei de pe microbuz în fiecare duminică.

- Cunoașteți locul unde își depozita inculpatul Georgescu marfa?

- În subsolul casei de la țară a concubinei lui.

La auzul acestei informații, inculpatul Georgescu reacționează violent :

- Lauro, tu ești, drogato? Tu m-ai dat în gât, nenorocito? Să n-am liniște, dacă ești tu, nu mă las până nu ți-o plătesc!

Președintele îi atrage atenția că va fi evacuat din sală. În zadar. Acesta continuă:

- Lauro, le-ai zis că mergeai la lucru cu droguri în poșetă ca să le vinzi colegelor? Ai uitat de Audi-ul ăla cumpărat din banii făcuți de tine?

Lucrurile scăpaseră de sub control. Jandarmii nu reușeau să-l încătușeze pe inculpat pentru a-l scoate din sală, familiile se agitau și gesticulau.

Cum naiba să fie Laura? Prefăcuta venise la ei acasă și plânseseră împreună la încătușarea lui Ion.

Mamă-sa izbucnește:

- Te-a adunat din șanțuri, nespălato și tu de asta îmi ești?

După care o lovește cu vorbe grele și blesteme pe care nu le pot reproduce.

- Ia mai taci, hoașco, ce tot îndrugi acolo? Poate vrei să-mi amintesc de banii pe care îi ascunzi în pivniță și de aurul pe care ți l-ai cumpărat din droguri. Și cum te împopoțonezi ca o țoapă care ești. Eu nu vă cerusem decât o amărâtă de casă și să mă ia prostul ăla de nevastă. Tu, nu și nu. L-ai obligat să mă lase că nu-s de el. Ei, uite, cum ți-l bagă Laura la pușcărie! Poate așa sunt de nasul lui.

Se ridică procurorul:

-Domnule președinte, identitatea martorului este în pericol. Vă rog să luați măsuri. Se încearcă denaturarea adevărului și compromiterea martorului!

- Ce pericol, domnule procuror? Care adevăr? Martorul dumneavoastră tocmai s-a descoperit singur. Nu e Marcel, e Laura.

Ca să citez din clasici – după ce ai eliminat imposibilul, ceea ce rămâne, oricât ar fi de improbabil, trebuie să fie adevărul !