Lansarea programelor Rabla. Toate detaliile pentru cei interesați. Video

Lansarea programelor Rabla. Toate detaliile pentru cei interesați. Video Sursa foto: Ministerul Mediului / Facebook

Lansarea programelor Rabla va avea loc în câteva zile. O nouă sesiune va începe la începutul lunii septembrie, conform programului stabilit. Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurențiu Neculaescu, a prezentat detaliile legate de cele două programe, Rabla Clasic și Rabla Plus. Persoanele interesate să se înscrie, pentru a-și înlocui vechile mașini, cu altele noi, mai puțin poluatoare, trebuie să-și pregătească documentele.

Programele Rabla vor fi lansate, într-o nouă sesiune, în următoarele zile, la începutul lui septembrie. Laurenţiu Neculaescu, președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), a explicat ce se va întâmpla în contextul lansării noii sesiuni.

„Urmează de la 1 septembrie a doua sesiune din acest an pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus. Din totalul bugetului, acum, la 1 septembrie, vom aloca 234 de milioane de lei pentru Rabla Plus şi 168 de milioane de lei pentru Rabla Clasic. La 1 septembrie va porni programul, trebuie să aibă documentele necesare”, a declarat Laurențiu Neculaescu.

Președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a prezentat detaliile legate de cele două programe. El a precizat că Rabla Clasic are o vechime de 19 ani. Ca o noutate, însă, în ultima perioadă, românii sunt din ce în ce mai interesați de achiziția de mașini electrice. Pentru acestea se alocă fonduri prin programul Rabla Plus.

„Rabla este un program extrem de interesant pentru persoanele fizice, este cel mai vechi program pe care îl derulează AFM, dacă nu mă înşel are undeva la 19 ani vechime - prima ediţie a programului Rabla Clasic. Între timp, a apărut şi Rabla Plus care ușor-ușor l-a depăşit pe Rabla Clasic. Lumea doreşte un transport verde, eco şi cu costuri mult mai mici”, a explicat Laurenţiu Neculaescu.

Lansarea programelor Rabla

Potrivit spuselor sale, în acest an, Rabla Clasic a avut un buget de 560 de milioane de lei. Pe de altă parte, pentru achizițiile prin Rabla Plus a fost alocată o sumă mai mare, 780 de milioane de lei.

„Anul acesta, am avut buget 560 de milioane de lei pentru Rabla Clasic şi 780 de milioane de lei pentru Rabla Plus, pentru maşinile electrice. Bugetul pentru maşinile electrice va creşte an de an, vom diminua procentual bugetul pentru Rabla Clasic şi vom adăuga la Rabla Plus astfel încât să urmărim şi noi tendinţa oamenilor de a achiziţiona mai mult maşini electrice decât clasice şi de a reduce emisiile de CO2”, a mai spus președintele AFM, la DCNews TV.

Ne puteți urmări și pe Google News