Editura Evenimentul si Capital

Lagărul de la Crăciuneşti

5c04bde3e6f72abb019d68384846000c
Autor: | | 25 Comentarii | 0 Vizualizari

O mie de deţinuţi sovietici au murit în perioada 1941-1943 la mai puţin de 50 de kilometri de Deva, în cel mai dur lagăr de prizonieri de război din România.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în anii care au urmat au avut loc atrocităţi inimaginabile. Privind astăzi, pare că toată lumea s-a întrecut în atrocităţi. Şi românii au fost autori ai unor fapte incredibile, alături, printre altele, de grozăviile naziştilor sau de cruzimea de care au dat dovadă sovieticii. Istoricii de până acum au vorbit mai puţin sau chiar deloc despre cumplitele lagăre de prizonieri de război sovietici de pe teritoriul României. Cel mai dur a fost „Lagărul nr. 9 - Crăciuneşti“, din Munţii Apuseni, la mai puţin de 50 de kilometri de Deva. În perioada 1941-1942 au murit aici aproximativ 1.000 de prizonieri de război sovietici. Arhivele Naţionale mai păstrează documente care atestă grozăviile, iar locuitorii satelor pe raza cărora erau amplasate puncte de lucru şi barăci de prizonieri au încă vii în memorie imagini terifiante. 3.000 de oameni pentru 35 de kilometri Totul a început în toamna lui 1941, când aproximativ 3.000 de prizonieri sovietici capturaţi de armata română pe frontul din Est au fost aduşi, pe jos, de la Deva la Crăciuneşti, comuna Băiţa, sediul principal al lagărului. Aici au fost împărţiţi pe mai multe „companii de lucru“, amplasate de-a lungul a 35 de kilometri, cât avea şantierul organizat pentru amenajarea căii ferate Deva-Brad. Linia era necesară pentru ca transportul spre şi dinspre minele de aur din zona Brad să nu mai ocolească prin Arad. În afară de „centrul“ de la Crăciuneşti, lagărul de muncă mai avea alte patru amplasamente de barăci: trei în comuna Luncoiu de Jos şi una în comuna Vălişoara, cu diferite niveluri de securitate şi diferite moduri de tratament. Primul era situat între extremitatea nordică a comunei Luncoiu şi intrarea în municipiul Brad, aproape de locul pe care se află şi acum principalul viaduct construit pe traseul căii ferate Brad-Deva. Prizonierii de la Luncoiu de Sus, aşa-numita „Companie I“, majoritatea gradaţi, erau păziţi de gardieni neînarmaţi şi aveau libertatea de a se plimba prin sat. În plus, beneficiau de hrană decentă. „Am muncit şi eu la linie, în 1941. Aveam 15 ani. Aici, sus, la Compania l, erau şi sovietici, dar şi concentraţi români, bărbaţi care n-au fost trimişi pe front. Dar ruşii erau cu muncile grele. Tot terasamentul liniei ferate a fost amenajat cu târnăcopul şi cu lopata, deci vă daţi seama cât a fost de greu“, povesteşte Mircea Trifan, acum în vârstă de 81 de ani. Mâncau şi bitum cald Cel mai greu o duceau cei „cazaţi“ în centrul satului Luncoiu de Jos, aşa-numita „Companie a II-a“. Bătrânii din localitate spun că prizonierii erau doar piele şi os şi că primeau zilnic, în loc de mâncare, „bătaie cu bâta“. Vara, erau îmbrăcaţi doar cu hârtie de sac de ciment, învăluită în jurul brâului. Iarna, aveau nişte zdrenţe subţiri, iar hârtia de sac devenea încălţăminte. Avram Ciuclan (76 de ani) este unul dintre cei care-şi amintesc bine acele zile cumplite. „Era vai ş-amar de capul ruşilor. Colcăiau păduchii pe ei. Dacă vedeau pe marginea drumului o bucată de sfeclă ori o coajă de curcubetă (bostan - n.r.) pe care nici porcii n-o puteau mânca, rupeau rândurile şi se aruncau pe ea. Se băteau între ei care să apuce coaja de curcubetă până când interveneau jandarmii de le împărţeau bâte pe spate. Când aveau ocazia, furau bitum cald de pe şantier şi rodeau la el de foame ce le era“, spune bărbatul. Toţi sătenii se fereau de sovietici, în primul rând pentru că fiecare deţinut era un suport ambulant de purici şi păduchi. „Când or desfiinţat lagărul, gardienii le-or luat toate hainele, leor adunat în curte şi le-or dat foc. Da’ tot degeaba: tot satul o avut păduchi şi purici atunci“, mai spune Ciuclan. Abuzurile colonelului Lagărele româneşti de prizonieri se aflau în administrarea Jandarmeriei. Pentru funcţionarea lor, Armata a pus la dispoziţie cadre militare necesare. Ofiţerii şi subofiţerii desemnaţi de armată în acest scop proveneau însă dintre oamenii bătrâni, slab pregătiţi şi predispuşi la acte de corupţie. În această categorie se încadra şi comandantul lagărului de la Crăciuneşti, colonelul Nicolae Stavrescu. Conform unei note informative a Poliţiei de Reşedinţă Deva, datată aprilie 1942, colonelul Stavrescu a încercat să facă avere pe seama prizonierilor. Sunt date exemple: două vagoane de porci destinate pentru hrana prizonierilor nu au ajuns niciodată în gamelele acestora, raţia de pâine le-a fost înjumătăţită nejustificat şi mare parte dintre materialele pentru construcţia barăcilor au fost doar raportate ca fiind achizi- ţionate. Colonelul Stavrescu a fost schimbat din funcţie la sfârşitul lunii martie 1942. Pe durata mandatului său au murit 700 de prizonieri. Gropi comune Stavrescu a făcut economii pe seama prizonierilor chiar şi după moartea lor: îi îngropa în gropi comune, pentru a nu cheltui bani pe sicrie. Gropile comune au fost săpate pe vârful unui deal din apropierea satului. După aproape 20 de ani de atunci, în anii ’60, autorităţile comuniste au ridicat un monument în acel loc. Inscripţiile ocolesc însă existenţa lagă- rului. „Aici au fost înmormântaţi ostaşi sovietici ucişi mişeleşte în perioada dictaturii antonesciene (1941-1943)“ şi „Glorie veşnică eroilor sovietici care s-au jertfit pentru eliberarea patriei noastre“, sunt cele două inscripţii de pe monument. În realitate a fost vorba despre prizonieri sovietici luaţi de armata română pe parcursul invaziei URSS şi adunaţi în lagărul înfiinţ at la Crăciuneşti-Luncoiu pentru îndeplinirea unuia dintre obiectivele strategice: realizarea căii ferate Brad-Deva. Acum, monumentul este în paragină. Se vede, de jur împrejur, felul cum pământul a fost răscolit cu decenii în urmă. Bătrânii din sat spun că osemintele au fost strămutate în URSS. Istoricii sunt însă mai tentaţi să creadă că majoritatea rămăşiţelor pământeş ti au ajuns în Cimitirul Eroilor Sovietici din Deva. Calea ferată, desfiinţată în 1998 Prizonierii sovietici au muncit la linia ferată Deva-Brad până în toamna lui 1943, când au fost transferaţi în lagărul de la Vulcan, la minele de cărbune. Linia ferată a fost dată în folosinţă abia la începutul anilor ’80 şi a fost utilizată cu întreruperi până prin 1998. Între timp, s-a construit o nouă şosea, iar calea ferată şi-a pierdut orice justificare economică, fiind închisă în 1998. Şinele au fost vândute la fier vechi, cu trei ani în urmă. ÎN VREME DE RĂZBOI 14 lagăre româneşti În total, în România au fost 14 lagăre româneşti de prizonieri de război în care au fost aduşi, în total, peste 80.000 de prizonieri ruşi. Peste 5.000 au murit. Dintre aceştia, cei mai mulţi, aproximativ 1.000, şi-au găsit sfârşitul la Crăciuneşti. În clasamentul terorii urmează lagărele de la Budeşti (938 de morţi), Vulcan (841 de morţi) şi Vaslui (799 de morţi). După război, comandanţii lagărelor au primit ani grei de temniţă după procese care au avut loc la „tribunalele poporului“. Directorul Arhivelor Naţionale - Direcţia Judeţeană Hunedoara Vasile Ionaş, doctor în istorie, este de părere că lagărele de prizonieri sovietici din România nu pot fi comparate cu cele din fosta Uniune Sovietică în ceea ce priveşte tratamentul aplicat prizonierilor, şi cu atât mai puţin cu cele naziste. „Ca să înţelegem mai bine subiectul trebuie să ne transpunem în acea perioadă, iar dacă reuşim să ne transpunem, putem considera că existenţa acestor lagă re a fost un lucru normal pentru vremuri de război. În prima fază a invaziei germane în URSS au căzut foarte mulţi prizonieri, pentru că înaintarea s-a făcut rapid. Mulţi prizonieri au fost luaţi şi de trupele române“, spune istoricul. Vasile Ionaş mai explică faptul că în ţară se derulau mai multe lucrări publice, motiv pentru care autorităţile aveau mare nevoie de forţă de muncă. Aşa că au folosit prizonierii. „Aceştia primeau mâncare, haine şi bani pentru munca prestată. Nu mulţi, e drept, dar îndeajuns încât să-şi mai cumpere câte un pachet de ţigări. La Crăciuneşti au fost probleme din cauza lui Nicolae Stavrescu, primul comandant al lagă rului care a dorit să se îmbogăţ ească făcând „economii“ exagerate la mâncare şi materiale de construcţii. Per ansamblu, se poate spune că regimul lagărelor de prizonieri din România încerca să respecte convenţiile internaţionale în domeniu. Foamete şi păduchi existau atunci mai peste tot în ţară, nu doar în lagăre“, adaugă Vasile Ionaş.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI