Evenimentul Zilei > Actualitate > LA SFAT CU PSIHIATRUL. Tulburarea borderline, drama oamenilor nesiguri pe ei
LA SFAT CU PSIHIATRUL. Tulburarea  borderline,  drama oamenilor nesiguri pe ei

LA SFAT CU PSIHIATRUL. Tulburarea borderline, drama oamenilor nesiguri pe ei

Tulburarea de personalitate borderline a stârnit foarte multe controverse legate de denumire, simptome şi, mai ales, privitor la etiopatogenie. Studiile au arătat că această tulburare are, în primul rând, cauze psihologice legate de traume majore apărute în copilărie: abuzuri verbale, fizice, neglijenţă, abandon, abuz sexual.

Conform DSM V (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), borderline este o tulburare de personalitate în care predomină instabilitatea în relaţiile interpersonale, în imaginea de sine, instabilitatea marcată a emoţiilor, impulsivitate în reacţii şi comportament, care încep să se manifeste din adolescenţă şi tinereţe.

La nivelul anului 2016 au fost publicate peste 11.000 de articole de specialitate privind această tulburare, fapt care demonstrează locul important pe care îl ocupă în patologia psihiatrică. În privinţa epidemiologiei, iniţial se consideră că această tulburare apare mult mai frecvent la femei (90%), dar studiile recente au dovedit că frecvenţa este, de fapt, de 3:1 – raport femei/bărbaţi, existând o subdiagnosticare la sexul masculin.

Această tulburarea este mai frecventă decât se crede, cu o prevalenţă care poate ajunge până la 6 % (datele iniţiale arătau o prevalenţa de 1-3%) în populaţia generală şi până la 10-20% în grupul pacienţilor psihiatrici. O problemă majoră, atât din punct de vedere psihiatric cât şi social, este rata foarte crescută de suicid care afectează această categorie de pacienţi, rată care atinge 10-15% (după unii autori chiar 20%).

Criteriile revizuite în DSM V pentru diagnosticul acestei tulburări sunt următoarele:

A. Deficienţe semnificative în funcţionalitatea personalităţii, care se manifestă prin:

1. Deficienţe în funcţionarea sinelui (a sau b):

a. Identitate: sărăcită semnificativ, slab dezvoltată, sau imagine de sine instabilă, adesea asociată cu autocritica excesivă, sentimente cronice de gol interior, status disociativ în situaţii de stres;

b. Dezvoltarea personală: instabilitate în planuri, aspiraţii, valori sau carieră.

2. Deficienţe în relaţiile interpersonale (a sau b):

a. Empatia: incapacitate de a recunoaşte sentimentele şi nevoile altora, asociată cu o hipersensibilitate personală în relaţionarea cu ceilalţi (predispoziţie pentru a se simţi deconsiderat sau insultat); percepţia subiectivă a celorlaţi legată de calităţi sau defecte;

b. Intimitate: relaţii intense, instabile, conflictuale, marcate de neîncredere şi preocupare, dominate de anxietate legată de un real sau imaginar abandon; percepţia relaţiilor apropiate în extreme: ori idealizare, ori desconsiderare totală cu alternarea bruscă a acţiunilor cu implicare totală sau retragere complete.

B. Caracteristici patologice ale personalităţii în următoarele domenii:

1. Afectivitate negativă caracterizată prin:

a. Labilitate emoţională: stări emoţionale instabile şi schimbări frecvente ale dispoziţiei; emoţiile sunt uşor stârnite, intense şi sunt disproporţionate faţă de circumstanţe sau amploarea evenimentelor;

b. Anxietate: sentimente intense de nervozitate, încordare sau panică, de multe ori ca reacţie la relaţiile interpersonale; îngrijorare asupra efectelor negative ale trecutului, experienţelor neplăcute şi posibilităţile viitoare de a trece prin momente negative; senzaţia de frică, teamă, sau se simte ameninţat de incertitudine; teamă de despărţire sau de pierdere a controlului;

c. Insecuritatea legată de despărţire: temeri legate de o eventuală respingere sau despărţire de ceilalţi, asociată cu temeri legate de dependenţă excesivă sau de pierdere completă a autonomiei;

d. Stări depresive: sentimentul frecvent de a fi jos, nefericit sau fără speranţă; dificultate de recuperare după astfel de trăiri; pesimism în privinţa viitorului; sentiment generalizat de ruşine sau jenă; sentimente de inferioritate, autostimă scăzută; gânduri şi acţiuni suicidare.

2. Dezinhibiţie, caracterizată prin:

a. Impulsivitate: acţionarea sub impulsul momentului ca reacţie la diverşi stimuli; acţiunea este de moment, fără un plan şi fără a lua în calcul consecinţele; dificultate în a stabili sau urma un plan; sentimentul de a acţiona urgent pentru a-şi asigura confortul emoţional când este supus unui stress emoţional;

b. Comportament riscant: angajarea în acţiuni periculoase, riscante şi cu potenţial autodistructiv, nenecesare şi fără a lua în calcul consecinţele; lipsa preocupării pentru autocontrol şi negarea realităţii pericolului personal.

3. Antagonism caracterizat prin:

a. Ostilitate: sentimente de furie frecvente sau persistente; furie sau iritabilitate ca răspuns la insultele sau desconsiderările minore.

C. Deficienţele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale personalităţii sunt relativ constante în timp.

D. Deficienţele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale personalităţii nu sunt în concordanţă cu normativele sociale sau stadiul de dezvoltare socio-cultural al persoanei în cauza.

E. Deficienţele în funcţionalitatea personalităţii şi expresia trăsăturilor individuale ale personalităţii nu sunt, în mod exclusiv, cauza a efectelor provocate de consumul de substanţe (alcool, droguri, medicamente) sau determinate de o cauza medicală generală (ex: traumatism cerebral sever).

Tulburarea de personalitate borderline a stârnit foarte multe controverse legate de denumire, simptome şi, mai ales, privitor la etiopatogenie. Tulburarea de personalitate borderline are în primul rând cauze psihologice, legate de traume majore apărute în copilărie (abuzuri verbale, fizice, neglijenţă, abandon, abuz sexual).

Una din teoriile de bază despre originile tulburării de personalitate borderline este cea care consideră că e o tulburare de stres post-traumatic. Traumele nu sunt însă obligatorii, tulburarea de personalitate borderline poate avea o cauză şi în expunerea la un mod de parentare ambivalentă, cu o mamă care vine şi pleacă, este apropiată şi apoi brusc devine rece sau furioasă.

Se spune că mamele cu tulburarea de personalitate borderline cresc copii care suferă de tulburarea de personalitate borderline. Biologia joacă şi ea un rol cauzator, instabilitatea emoţională şi impulsivitatea fiind nu numai învăţate, dar şi moştenite, aşa cum se relevă nu numai din studiile pe gemeni adoptaţi, dar şi din asocierea cu tulburările din spectrul bipolar sau al adicţiilor, de asemenea tulburări cu o încărcătură ereditară, biologică importantă.

Tulburarea de personalitate borderline se poate asocia cu orice tulburare psihică, dar mai frecvent cu următoarele: tulburare depresivă majoră, tulburare de anxietate, tulburări din spectrul bipolar, tulburare de stress post-traumatic, ADHD (tulburare de deficit, de atenţie şi hiperactivitate), tulburări psihice induse de alcool, tulburare psihică indusă de droguri, tulburare de control a impulsurilor, tulburări alimentare (bulimie, mâncat compulsiv).

Tratamentul este aproape în exclusivitate psihoterapeutic, tratamentul medicamentos fiind, în general, destinat comorbidităților. Există şi situaţii în care poate fi necesară şi spitalizarea. Psihoterapia este, în general, o terapie de lungă durată, de câţiva ani.

Psihoterapia este marcată de numeroase întreruperi şi schimbări de psihoterapeuţi. De aceea, înainte de a hotărî oprirea tratamentului sau schimbarea terapeutului, este necesară o analiză a relaţiei terapeutice. Există terapii special create pentru tulburarea de personalitate borderline, a căror eficiență este susţinută de studii de lungă durată. Odată cu înaintarea în vârstă, freamătul interior descreşte şi pacientul poate susţine relaţii stabile şi iubitoare şi poate avea o carieră de succes.