Tulburările factice sunt tulburări false sau simulate voluntar, în scopul obţinerii rolului de pacient. Astfel de pacienţi sunt frecvent ostili, revendicând tratamentul. Ei nu manifestă nicio anxietate evidentă şi pot afişa simptomele sau lipsa lor, după bunul plac.
Această categorie este una dintre cele mai greu de diagnosticat, deoarece pacienţii sunt maeştri în înşelăciune. Pacienţii cu sindromul Munchausen caută să obţină internarea în spitale. Stewart McIlroy, un exemplu celebru, a reuşit 207 internări în 68 de spitale, totul costând plătitorii de taxe mai multe milioane de lire sterline prin intermediul tarifelor la sistemul naţional de asigurări de sănătate al Marii Britanii.
De cele mai multe ori, astfel de oameni au o bună cunoaştere a simptomelor medicale, inclusiv a celor foarte utile pentru a obţine internarea imediată într-un spital. Sindromul Munchausen prin procură este o varietate a sindromului Munchausen, el fiind „pus în scenă” prin intermediul altei persoane. Sindromul a fost evidenţiat în mass-media din Statele Unite în anul 1996, atunci când o mamă din Florida, a cărei fiică s-a confruntat cu un lung şir de probleme medicale, s-a dovedit că a cauzat problemele respective în mod deliberat. Autorităţile au acuzat-o că a injectat chiar şi materii fecale în perfuziile fiicei sale. Se pare că ea a fost motivată de atenţia publică de care ea şi fiica ei au avut parte. De exemplu, femeia a reuşit să obţină o fotografie cu ea şi fiica sa, aflată în scaunul cu rotile, stând alături de soţia preşedintelui, în timpul unei acţiuni de strângere de fonduri pentru un spital.
În timp ce versiunile anterioare ale Manualului de Diagnostic şi Statistică listează astfel de tulburări psihice în rândul categoriilor formale de diagnostic cu numele de sindromul Munchausen şi sindromul Munchausen prin procură, DSM a adoptat o terminologie mai incoloră. Sindromul Munchausen este numit acum tulburarea factică cu semne şi simptome predominant fizice, în timp ce sindromul Munchausen prin procură este numit tulburarea factică prin procură. Prefăcătoria apare atunci când o persoană face pe bolnava din motive ascunse, cum ar fi colectarea de bani pentru asigurare sau scăparea dintr-o situaţie proastă la domiciliu sau la şcoală. Spre deosebire de tulburările factice, prefăcătoria nu este dependentă de rolul de pacient.
Acest comportament este detaliat în cadrul tulburărilor factice în DSM, dar nu este considerat o categorie de diagnostic deoarece necesită mai degrabă o atenţie juridică, decât una clinică. În anul 2018, Bogousslavsky J. de la Montreux face o analiză detaliată a acestor tulburări în cartea Neurologic-Psychiatric Syndromes în Focus - From Psychiatry to Neurology. Această analiză vizează evidențierea recentelor constatări privind fiziopatologia, diagnosticarea și gestionarea conversiei și tulburarea fictivă.
Tulburarea de conversie este producția neintenționată de simptome neurologice, în timp ce tulburarea fictivă reprezintă producția voluntară de simptome, cu stimulente interne sau externe. Ele au o istorie strâns legată și acest lucru a fost frecvent confundat. Practicienii sunt adesea confruntați cu simptome inexplicabile din punct de vedere medical; ele reprezintă aproape 30% din consultațiile neurologului și psihiatrului. Prima provocare este de a le detecta, iar studii recente au confirmat importanța semnelor clinice „pozitive” pe bază de incoerență și discordanță, cum ar fi semnul lui Hoover pentru diagnosticul tulburării de conversie.
Apariția și devoltarea neuroimagisticii a permis o mai bună înțelegere a fiziopatologiei și a subliniat modele anormale de activare cerebrală în tulburarea de conversie în relație cu rețelele motorii, emoționale și limbice. Acest lucru susține teoria evocată de Charcot despre o „leziune psihodinamică”, care este reflectată, și de noul termen introdus în tulburarea neurologică funcțională in DSM-5. Se recomandă terapia multidisciplinară cu terapia cognitivă comportamentală, antidepresivă, pentru a trata anxietatea sau depresia comorbidă frecventă și se recomandă, de asemenea, fizioterapie. Tulburarea factică ar trebui considerată o patologie distinctă și este necesară o cercetare mai aprofundată a fiziopatologiei și tratamentul este necesar atunci când factica este o afecțiune non-medicală întâlnită în cazurile medico-legale.
Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. După o experiență de peste 10 ani la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, acum își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați. Este medic primar psihiatru, conferențiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. De asemenea, colaborează cu Clinica Medlife din Galați și cu clinica Helicomed din Iași.
Recomandările noastre
